Capitolul 17

925 52 22
                                    

Avans Partea întâi

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Avans Partea întâi


– Crezi că se va trezi? aud vag vocea roșcatei.
– Bineînțeles că se va trezi, e un luptător, răspunde Trent și pot să jur că îl văd zâmbind.

Îmi tremură fiecare mușchi în parte și simt că mă sufoc. Broboade de transpirație îmi curg pe față, iar Cassie mă șterge în continuu cu o cârpă umedă. Vreau să îmi deschid ochii și fac cel mai mare efort posibil. Văd totul încețoșat, dar lucrurile par să fie din ce în ce mai frumoase, când o văd pe Cassie în fața mea. Trent se așează pe cealaltă margine a patului și așteaptă să spun ceva. Nu am putere. Încerc să mă ridic mai sus, dar durerea din coaste nu îmi permite. Trent își trece o mână sub spatele meu și încearcă să mă ajute, iar eu gem de durere.


– Era și cazul să te trezești, ai dormit trei zile!
– Eu zic să îl lăsăm în pace momentan, spune Trent.
– Nici vorbă, răspunde ea. Așteptăm niște răspunsuri.
– Îți înțeleg îngrijorarea și îți mulțumesc că l-ai ajutat, dar este suficient, Cassie.
– Tu? Tu m-ai ajutat? reușesc să întreb.
– Da, ea ți-a făcut cusătura aia frumoasă de pe coaste, îmi spune și ridică pătura pentru a-mi arăta opera roșcatei. – Nu e mare lucru, spune Cassie.

– De unde ai învățat să faci așa ceva? o întreb, iar ea se schimbă la față.

– De la, de la bunica mea. Era medic. Asta m-a motivat să mă înscriu la facultatea de medicină.

– Am înțeles, răspund cu o voce slabă.

– Acum gata, nu mai vorbi, îmi spune ea pe un ton mustrător. Mă duc în bucătărie să îți pregătesc o supă, continuă, iar eu nu încerc să o opresc, mă simt lihnit și, pe lângă asta, am o mulțime de lucruri de vorbit cu Trent.

– Ce dracu' s-a întâmplat? Cum adică o înscenare?
– Când am ajuns acolo, Smith era deja mort.
– Cum adică era deja mort? Crezi că Vladimir a încercat îți întindă o capcană?
– Nu, nu cred asta. A fost altcineva, nu era în interesul lui

să facă asta.
– Ai mai aflat ceva despre rusoaică?
– Nimic, momentan. Încearcă să faci în așa fel încât Cassie să nu vorbească cu nimeni despre asta. 

– Mhm.

– Prietene, eu trebuie să plec acum, Vladimir așteaptă să afle ce s-a întâmplat. Pentru motocicletă nu trebuie să îți faci griji, m-am ocupat de asta.

– Bine, șoptesc, iar el se ridică.

Trent pleacă și mă lasă singur în dormitor. Când ușa de la intrare se aude, încerc să mă ridic din pat sprijinindu-mă de orice lucru posibil. Mă duc cu greu până în bucătărie, unde o găsesc pe Cassie gătind.

– Cass, spun, iar ea se întoarce spre mine.
– Aș vrea să îți mulțumesc pentru ce ai făcut.
– Pentru nimic, aș face-o pentru oricine, nu doar pentru tine, mi-o trântește și mă face să mă simt ca și când aș fi cel mai neimportant om de pe planetă.

– Foarte bine.

– Ce s-a întâmplat de fapt și de ce nu ai vrut să chemăm un medic?

– Nimic important, am fost atacat.
– Pentru asta trebuie să anunți poliția.
– Nu, pentru că a fost vina mea.
– Ce ai făcut mai exact?
– Nimic special, un soț gelos, mint.
– Xander, ești cel mai mare dobitoc pe care l-am întâlnit vreodată.
– Mulțumesc, mi s-a mai spus.

ȘAH - Regele și Nebunul    (Dark Romance / Erotic, 18+).   Vol. IUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum