În mașină stăteam amândoi tăcuți. La un moment dat mă decid să pornesc radioul. Cânta pe un anume post melodia: "Real love baby". Am început să fredonez fericită pentru că în sfârșit auzeam și eu muzică. Damian doar se uită la mine amuzat.
-Să ști că nu mi-ar strica un televizor în cameră.
-Am mai avut conversația asta, Sara.
-Mă ții așa de izolată! Vreau puțină libertate.
-Și o s-o primești dacă îmi demonstrezi că meriți.
-Nu știu cum să fac asta.
-Doar fi cuminte.
Restul drumului nu s-a mai întâmplat nimic special. Ajungem pe un deal destul de înalt și asta mă înfioară puțin. Ies din mașină entuziasmată și alerg spre margine. Îl aud pe Damian cum trântește portiera nervos și strigă înapoia mea:
-Sara, ce am vorbit cu tine?
Înghețată, aștept o ceartă puternică.
-Vezi ce ziceam că nu pot să am încredere în tine? Faci tot timpul numai ce vrei tu!
-Îmi zici lucrurile astea de parcă îți aparțin. Nu am vrut să fiu în situația asta, tu m-ai răpit!
-Dacă nu-ți cobori tonul s-ar putea să te bag în mașină și să te rup în seara asta!
-Îmi spui lucrurile astea ca să mă intimidezi și să fac ce vrei tu. Nu mai pot trăi așa!
Mă prinde de mână furios și mai arunc o ultimă privire la peisajul mirific ce se depărta tot mai mult acum de mine. Dacă mai stăteam să mă uit câteva secunde pe cer poate găseam carul mare.
Damian aproape ca rupe portiera din spate deschizând-o și mă aruncă mai mult pe banchetă. Eram înspăimântată și căutam cu ochii o cale de scăpare. Apuc să deschid ușa cealaltă, dar el mi-o ia înainte și îmi închide ușa în față. Îl văd cum încuie ușile și încep să respir tot mai greu. Apucă de bluza mea și o aruncă de pe mine din câteva mișcări fără măcar să-mi ofere șansa de a riposta și apucă de pantaloni gata să-i dea jos. Îl prind de mână plângând și tremurând încercând să-l opresc.
-Te rog, nu! Nu face asta! Îmi pare rău!
El părea să nu mă audă. Tot ce vedea în fața ochilor era negru. Voiam să dispar, să nu mai trebuiască să trec prin situațiile astea traumatizante tot timpul. Până la urmă reușește să-mi dea jos și pantalonii în ciuda strigătelor mele și cu fiecare mișcare pe care o făcea, îmi îngreuna respirația. La un moment dat căutam în jur o sursă de aer sau orice să mă facă să nu mai simt că mă sufoc. Mă sărută pe gât și observă de la modul cum respiram că ceva era în neregulă cu mine.
-Ce ai pățit?
-Damian.. nu mă simt prea bine...
Ochii mei se închid și puteam să-mi aud fiecare bătaie de inima. Ultimul lucru pe care l-am auzit a fost Damian strigându-mi numele.
...
Îmi deschid ochii împăienjeniți și mă regăsesc într-o încăpere care nu-mi părea cunoscută. Eram pe un pat care părea a fi de spital și aveam o perfuzie, dar nu cred că eram într-un spital. Surprinzător a fost pentru mine să-l văd pe Damian pe un scaun lângă mine cu capul sprijinit de pat. Cred că dormea. Îmi doream din suflet să nu mai fie nervos pe mine și problema mea să-l determine să fie mai indulgent. O durere puternică de cap mă apasă și simțeam că îmi explodează efectiv capul. Mi-am pus mâna pe capul lui Damian și l-am scuturat puțin rostindu-i numele:
-Damian...
Avea părul foarte moale și simțeam nevoia să mă joc în el, dar am decis să ignor asta. El se ridică în șezut, lent, frecându-și ochii.
-Sara!
Se apleacă și mă sărută ușor pe frunte ceea ce îmi face inima să salte fericită.
-Cum te simți?
Nu mai părea nervos deci e bine.
-Mă doare puțin capul.
-Revin imediat.
Se ridică și pleacă din camera lăsându-mă singură. După câteva minute se întoarce cu o asistentă. Aceasta mă consultă și îmi prescrie niște pastile, oferindu-i lui Damian lista.
-E sănătoasă. A leșinat din cauza unui atac de panică. Pare să nu fi mâncat de ceva vreme deci posibil să fi fost și asta o cauză.
El se uită puțin urât la mine, iar după asta mă duce înapoi în cameră. Așadar are propria lui asistentă. Chiar are bani băiatul ăsta.
M-am făcut confortabilă în pat trăgându-mi pătura aproape peste cap.
-M-ai speriat foarte rău.
-E vina ta.
-Nu știu zău a cui e vina. Să ști ca n-am uitat ce s-a întâmplat și o să terminăm ce am început când te faci mai bine.
-Adică niciodată!
Spun asta și mă învârt cu spatele la el.
-Chiar ai noroc că nu te simți bine.
Îmi lipește spatele de pieptul lui și mă îmbrățișează.
CITEȘTI
Forgotten love
Romance"-Te iubesc, Sara! -Nu pot spune același lucru, Damian. -O să te fac să mă iubești. -Dacă ești un om întreg la minte ar trebui să-ți dai seama că nu poți obliga o persoană să te iubească. -Nu a zis nimeni că sunt întreg la minte."
