Forgotten love

Suflet criminal

Îmi deschid ochii după ce simt o zguduitură. Era Damian scuturându-mă.

-Ce.. ai?

-Sara, dormi de 14 ore.

-Ce? Cât e ceasul?

-3 dimineața.

-Ești nebun? Mă trezești la ora asta?

-Nu știu care dintre noi e mai nebun.

Spune asta și îmi face semn spre mâinile mele care erau bandajate. Probabil ca m-am rănit atunci când am coborât pe țeavă.

-Ce a fost în capul tău?

-În apărarea mea, nu am vrut să intru în casa ăluia, dar am o putere de furnică.

Amintirile dau buzna în capul meu și vin la pachet și cu o durere de cap. Un fior îmi traversează șira spinării după ce-mi amintesc ce a făcut Damian.

-În primul rând nu trebuia să pleci! Locul ăsta e plin de criminali și tu te plimbi ca pe bulevard!

-De unde să știu eu lucrul ăsta??

-Nu trebuia să fugi!

-Dacă aș fi știut că și tu ești criminal fugeam de mai demult!

Îmi trage o privire urâtă și spune:

-Nu omor la întâmplare.

Mă ridic în șezut în pat.

-Cum poți face asta???

-Tonul, Sara!

-Ce? Dacă vorbesc mai tare mă omori și pe mine??

Puteam tăia tensiunea cu un cuțit. Cuta lui din mijlocul sprâncenelor îmi transmitea multe emoții. Nu apuc să mai fac niciun gest căci el își poziționează picioarele de o parte și de alta a corpului meu și mă împinge pe pernă. Îmi prinde încheieturile cu o mână și zice:

-Am fost destul de bun cu tine. Chiar vrei să ști de ce sunt în stare?

Respirația lui era foarte apăsătoare pe fața mea și acest aspect îmi făcea golul din stomac și mai mare. Dintr-o dată m-am înmuiat.

-Nu mai ai la fel de mult tupeu ca înainte, așa-i, prințeso?

Nodul din gât nu mă lăsa să vorbesc. Nici nu era nevoie căci imediat își lipește buzele de ale mele. Eram neputincioasă în momentele alea. Nu mă puteam nici împotrivi deoarece mâna lui era de două ori mai mare ca a mea. Cealaltă mână a început s-o plimbe pe corpul meu fără nicio rușine. Prinde bluza de un colț și o face țăndări. Am încercat să-l împing cu piciorul, dar nu am putut nici să-l clintesc. Prinde de bustieră gata s-o facă și pe aia doar o cârpă, dar mă trag din sărutul lui cum pot și zic:

-Gata, îmi pare rău! Te rog! Oprește-te!

Lacrimile începeau să curgă pe obrajii mei roșii acum pentru că îmi privea corpul pe jumătate gol.

-Dă-mi un motiv pentru care aș face-o.

Ochii lui acum erau goi. Nu îmi place să-l văd așa.

-A-ai zis că mă iubești. Dacă m-ai iubi atunci de ce mi-ai face rău?

Zâmbește parcă mândru de el și mă sărută pe frunte.

Își apropie fața de urechea mea și șoptește:

-Data viitoare fă ce-ți zic.

Dau din cap în semn afirmativ. Își ridică capul.

-Ai înțeles?

-D-da.

Îmi lasă mâinile în sfârșit și se pune lângă mine. Mă trage spre pieptul lui și mă strânge în brațe.