Când mă trezesc el se află tot lângă mine. Nu îl mai puteam privi în ochi în același fel în care o făceam altădată. Simțeam doar furie. Cum a putut să-mi facă asta? Îl simt cum se ridică din pat și merge la baie. Mă învârt pe partea lui care era caldă și care îi purta parfumul. Are un parfum atât de plăcut.. După zece minute iese din baie la bustul gol și își ia haine din dulap.
-Bună dimineața, prințeso!
Nu-i răspund. Nu merită niciun cuvânt din partea mea. În timp ce se îmbracă mă privește în ochi. Cu ce tupeu?
-Nu vorbești cu mine?
Dacă îl mai privesc mult încep să plâng. După ce își ia toate hainele pe el se pune în șezut lângă mine. Își așază mâna pe obrazul meu și spune:
-Dacă erai cuminte nu se ajungea aici și poate că făceam asta doar atunci când te simțeai pregătită.
-Poate?? Spun și mă ridic în șezut. Ce e în neregulă cu tine?
Expresia feței lui momentan nu îmi dădea de înțeles că ar trebui să mă opresc așa că continui cu ce aveam pe suflet:
-Am încercat doar să mă întorc la viața mea normală și liniștită. Poate că e "de rahat", dar cu siguranță e mult mai bine decât să stau aici cu tine. Mă forțezi să stau într-un loc în care nu vreau să fiu, mă faci să sufăr tot timpul și pe lângă asta îmi spui că mă iubești? Îmi iei singurul meu lucru de preț și trăiești liniștit cu gândul ăsta? Ești pur și simplu o persoană groaznică!
Pe parcursul discursului meu lacrimile au izbucnit pe fața mea, iar Damian părea ca de obicei nervos, dar încă nu reacționează. În schimb, mă privește fix în ochi și nu pierde controlul asupra emoțiilor mele.
-Ei bine, prințeso, viața nu e dreaptă. Trebuie să înțelegi că nu o să pleci vreodată de aici și că singura ta soluție este să fi cuminte și să mă asculți. Tu mă forțezi să te pedepsesc pentru că nu te înveți minte niciodată!
-Dar nu e corect! Îmi vreau doar libertatea înapoi..
Pieptul lui se mișca foarte repede și am decis să nu mai zic nimic. Îmi era de ajuns ce mi-a făcut aseară.
-Cum spuneam, viața nu e dreaptă.
Se ridică din pat și iese pe ușă. Asta a fost o reacție destul de blândă față de ce am experimentat până acum. Aveam nevoie de aer. Cobor jos la rândul meu și realizez că Damian plecase. Și mai bine. Ies afară și mă așez pe leagăn. Dacă aș pleca și aș fugi din țară? Ar fi imposibil să mă găsească acolo, dar la fel de imposibil ar fi să fac rost de banii pentru o nouă viață. Eu nu fur nici în ruptul capului. Presupun că sunt blocată aici. Ce mă neliniștește și mai mult e de unde îmi cunoaște viața. Nici prietenii mei nu o știu așa de bine ca el. Băiatul ăsta e o enigmă. Sau poate sunt doar eu nebună de când stau aici. Nu prea mai contează așa de mult pentru că oricum mi-a distrus viața și nu prea are sens să mai incerc. Poate că ar trebui să cedez și să îl ascult ca să îmi dobândesc libertatea. E singura cale...
...
A trecut o vreme de când Damian e plecat și tot ce am făcut în timpul acesta a fost să încerc să cânt la chitară. Nu prea pot să o fac fără un dispozitiv care să mă ajute, dar am reușit să cânt ceva din amintiri. Până la urmă am renunțat și am pus chitara deoparte. Cobor jos pentru că mi-e destul de foame. Nu părea să fie nimeni jos așa că merg în bucătărie unde se aflau servitoarele. Când mă văd, toate își lasă capul jos doar Amanda îmi spune:
-Vreți să vă pregătesc ceva, Domnișoară?
-Sigur.
-Ce ați dori?
CITEȘTI
Forgotten love
Romance"-Te iubesc, Sara! -Nu pot spune același lucru, Damian. -O să te fac să mă iubești. -Dacă ești un om întreg la minte ar trebui să-ți dai seama că nu poți obliga o persoană să te iubească. -Nu a zis nimeni că sunt întreg la minte."
