Inima mea creștea cu fiecare pas pe care îl făceam. Am intrat în curte și am luat-o spre ușă. Să bat oare? Până la urmă aici locuiesc deci intru direct. Doar doi pași fac înainte pentru că mama se aflase deja acolo. O doamne, ce dor mi-a fost de ea!
-Mamă!
Strig și fug spre ea să o iau în brațe. Prima dată se sperie, dar după ce mă vede fața ei se schimbă. Ce m-a suprins a fost că nu în bine. Se uita la mine cu dezamăgire.
-Tu? Ai rămas sclavă la alții și ai decis să te întorci înapoi la viața de lux?
-Nu, mamă! Lasă-mă să-ți explic!
-Ce mai e de explicat? Te vreau afară din casa mea înainte să mă răzgândesc și să chem poliția.
-Nu, tu nu înțelegi..
-Afară!
O priveam în lacrimi cum își îndreaptă degetul spre ieșire. Nu aveam cum s-o conving.
-M-am săturat de minciunile tale, Sara. Ești o adolescentă cu probleme, iar eu nu voi fi cea care va suporta consecințele. Ai idee ce îngrijorată am fost? Ai idee prin ce am trecut? Doar pleacă..
-Prin ce ai trecut.. dar eu? Te gândești măcar un pic la mine?
-Ultimul avertisment.
Nervoasă fac pași spre ușă și dau să ies nu înainte să spun: "Cred că tata ar fi mândru de tine." Trântesc ușa după mine și pășesc tristă înafara curții. Acolo, îl văd pe Damian sprijinit de mașină. Aștepta relaxat și fuma fără nicio grijă. Oare pe mine mă aștepta? În orice caz, mă îndrept spre el și mă năpustesc asupra lui cu o îmbrățișare. Nu părea suprins, doar mă cuprinsese și el la rândul lui. Eu, îmi lăsam doar sufletul să curgă în brațele lui.
-Vezi dacă nu mă asculți?
-Doar taci.
CITEȘTI
Forgotten love
Romance"-Te iubesc, Sara! -Nu pot spune același lucru, Damian. -O să te fac să mă iubești. -Dacă ești un om întreg la minte ar trebui să-ți dai seama că nu poți obliga o persoană să te iubească. -Nu a zis nimeni că sunt întreg la minte."
