Te iubesc, idiotule! [1D fan fiction]

50. Marea împăcare

Au trecut patru zile de când stau la Zayn și Perrie, iar Harry vine să-l ia pe Austin la el câteva ore, sau dacă plouă, de exemplu ieri, râmân amândoi aici și se joacă împreună. Nu stau cu ei, fiindcă prefer să mențin distanța față de Harry. A încercat să-mi vorbească, dar a renunțat când a văzut că nu vreau. Am decis ca timp de acestă săptămână să nu fiu cu el și așa va fi, chiar dacă mai am momente în căre m-aș cuibări în brațele sale.
Am privit mașina sa oprindu-se în fața blocului. Nu înțeleg de ce a venit dacă i-am spus că Austin are febră. L-am privit coborând din mașină și îndreptându-și pașii spre ușă. Imediat ce a dispărut din vederea mea, am auzit soneria, iar vocea lui Perrie a urmat, anunțându-l pe Zayn că e cineva la ușă. Nu am coborât jos și nici nu aveam de gând. Am stat în continuare pe marginea patului unde puiuților meu se odihnea, și am privit cerul de afară. Gri, pregătit să elibereze ploaia. După un timp, două bătăi în ușă m-au provocat să mă ridic și să merg să o deschid. El stătea în fața mea, cu o jucărie și o ciocolată în mână.
-Ce cauți aici? Ți-am spus că nu e bine și nu pleacă nicăieri, are nevoie de odihnă, am spus încercând să-i evit privirea.
-Nu pleacă, dar eu tot am dreptul să stau cu copilul meu, mi-a răspuns și a trecut pe lângă mine, pătrunzând în cameră. Și asta e pentru tine, mi-a întins ciocolata.
Am pus-o pe birou și m-am așezat lângă el.
-Ce încerci să faci? l-am întrebat, jucându-mă cu degete mele.
-Să repar ce am stricat, a fost răspunsul său rapid, după care a urmat un moment de liniște. Îmi lipsești, Alice, foarte mult. Îmi lipsesc buzele tale, zâmbetul tău, vocea ta, prezența ta, tot. Tu. Te vreau înapoi. Ce pot face? M-ai pedepsit destul, te rog, hai acasă. Promit că voi fi mai atent, și tot ce vrei. Mai dă-mi o șansă, vocea sa era joasă, dar se auzea disperarea din cuvintele sale.
Nu știam ce să spun, și mie îmi lipsea, dar dacă mă rănea din nou? Dacă lucrurile nu s-au rezolvat între noi?
-Harry, te iubesc. Nu am încetat, doar că mă simțeam singură, am oftat.
-Și eu te iubesc, a spus și m-a privit pentru prima dată de când am început această conversație. În seara asta mergem la un restaurant și clarificăm mai bine tot, ce spui? a propus.
-Sună bine, am acceptat.
-Atunci ne vedem la opt, l-a sărutat pe Austin pe căpușorul său mic, apoi pe mine pe tâmplă.
A ieșit din cameră, iar eu am zâmbit.

*

Mi-am aranjat rochia și m-am privit pentru ultima oară în oglindă. Arătam bine, foarte bine. Machiajul nu era prea strident, iar părul puțin ondulat. Rochia neagră îmi acoperea fiecare formă până la jumătatea coapselor, cu excepția spatelui ce era lăsat la vedere. Mânicile din dantelă se opreau imediat ce treceau de coturi. Tocurile înainte, erau ultimul detaliu de observat: negre și formate din multe curelușe.
-Alice, a ajuns Harry, m-a anunțat Perrie apoi m-a complimentat, arăți minunat.
I-am mulțumit pentru compliment, dar și pentru faptul că are grijă de Austin în seara asta. Am ieșit din casă, iar Harry mă aștepta rezemat de mașină, dar s-a ridicat imediat ce m-a văzut.
-Ești superbă, mi-a șoptit odată ce am ajuns în drept cu el.
-Nici tu nu arăți rău, am chicotit, observându-i costumul negru.
Am urcat în mașină și am pornit către restaurant. Drumul a fost scurt, dar totodată lung fiindcă nici unul din noi nu a spus ceva. Înainte să intrăm, Harry mi-a întins mâna, iar eu am acceptat-o fără să mă gândesc a doua oară.
-Rezervare pentru Styles, a spus chelnerului, iar acela ne-a condus la locurile noastre.
Restaurantul era unul luxuos, era destul de plin, și toată lumea era îmbrăcată la patru ace. Probabil ar fi trebuit să iau și eu o rochie lungă ca toate doamnele și domnișoarele de aici.
-Ce doriți? am privit meniul, apoi pe Harry, care a comandat pentru amândoi.
-Deci, am oftat după ce a plecat chelnerul.
-Deci, a spus și Harry. Suntem bine, da, suntem bine. Te iubesc, mă iubești, iar amândoi iubim băiatul nostru. A fost o perioadă mai grea, ca în fiecare relație, dar acum suntem bine. Vei veni acasă și vom fi din nou familia de înainte.
-Da, am aprobat. Totul e din vina mea, nu știu ce mi-a trecut prin cap și...
-Nu e vina ta, hai să trecem peste, ok? Vom fi din nou eu, tu și Austin, a spus și mi-a prins mâna într-a sa.
Chelnerul ne-a adus meniurile, și în timpul cinei, am vorbit mai mult despre Austin și puțin din viața noastră viitoare.
-Acum, desertul, dar nu aici. Trebuie să vii cu mine, s-a ridicat și m-a luat de mână, trăgându-mă după el.
Am urcat pe niște scări și înainte să intrăm pe o ușă mi-a pus o mână la ochi.
-E o surpriză, mi-a spus și m-a condus încet pe ușă.
O briză de aer rece m-a izbit în plin, dar nu era puternic încât să-mi provoace frig. Am mai făcut câțiva pași apoi ne-am oprit. Și-a luat mâna de la ochii mei și primul lucru care mi-a furat interesul a fost peisajul din jurul meu. Eram pe acoperiș, și luminile orașului era minunate, dar apoi o lumină aproape de noi mi-a atras atenția. O lumânare. Cu două pahare de vin lângă ea și o cutiuță roșie cu... un inel.
-Harry..., m-am întors spre el cu viteză, iar pe fața sa domina un zâmbet larg.
A luat cutiuța în mână și a îngenunchiat în fața mea. Inima mi s-a oprit în loc și nu am putut să-mi mai stăpânesc zâmbetul.
-Alice Evans, vrei să-mi faci deosebita plăcere de a fi soția mea? a pus marea întrebare.
Ochii mi s-au umplut de lacrimi, iar mâinile mi s-au ridicat involuntar să-mi acopere gura. Am clipit de câteva ori rapid, să îndepărtez lacrimile.
-Da! am spus aproape fără glas, deși înăuntrul meu urlam de fericire.
Mi-a pus inelul, s-a ridicat iar eu am sărit în brațele sale. I-am înconjurat gâtul cu brațele mele și l-am strâns tare, el resturnând gestul. Mi-am ridicat capul ca să-l pot saruta, iar acel sărut a fost unul de care chiar aveam nevoie. Plin de pasiune, dorința și iubire. Ne-am despărțit doar când am simțit nevoia aerului, și am profitat de moment să-mi admir logodnicul dar si inelul. Era fin și simplu, cum îmi place mie, cu un diamant nu foarte mic, dar nici foarte mare în mijloc.
-Crezi că Zayn și Perrie se vor supăra dacă în seara asta au ei grijă de Austin ca să am eu grijă de tine? m-a întrebat, privindu-mă cu subînțeles.
-Nu i-ar deranja, dar spre ghinionul tău, sunt pe ciclu, am spus chicotind, iar rânjetele ăla sexy i-a dispărut, lăsând în urma sa o încruntătură ce mi-a mai provocat un chicot.
-------------------------------------------------------------------------------------------------
În sfârșit noul capitol! Îmi cer scuze, că a durat așa de mult, dar am fost ocupată cu școala și apoi mi-am luat o mică pauză, dar acum sunt aici, cu noi idei și plină de forțe.
Sper că v-a plăcut :*