19. Plimbare prin parc.

4.4K 192 3
                                    

-Când mi-ați spus să mă prefac iubita lui, nu mă așteptam să fie pe o perioadă așa lungă, le-am spus.

-Nici eu, a spus Harry.

-Acum știți. Nu uitați: comportațivă ca un cuplu foarte îndrăgostit, ne-a spus Louis.

-Da, da... Știm, am spus la unison cu Harry.

Am fugit să mă schimb în ceva mai drăguț, dar comod și în 8 minute eram gata.

-Wow! Timp record pentru o fată! a spus Zayn și toți au început să râdă.

-Eu nu sunt ca oricare altă fată, am spus, cu un aer de divă.

-Asta știm și noi, ciudat-o, m-a complimentat Harry, îndreptându-se spre ușă.

-Unde te duci? Nu ai uitat ceva? l-a întrebat Liam.

-Mâna. Dă-i mâna lui Alice! i-a explicat Niall.

Harry m-a luat de mână și eu mi-am pus zâmbetul pe buze. Nu pot spune că atunci când ne-a împletit degetele nu am simțit nimic, pentru că aș minți. Dar nici n-am de gând să recunosc asta.

Am ieșit din casă și pe jos, ne-am îndreptat spre parc. Liam era singur, și chiar îmi părea rău pentru el, dar Danielle se întorcea peste 4 zile. Tot drumul a făcut poze, la toți și zici că era unul din acei paparazzi nebuni.

Când am ajuns, Zayn, Louis și Niall s-au dus să cumpere înghețată la fete, iar Liam l-a trimis și pe Harry să-mi ia și mie. Eu și Liam am observat deja niște paparazzi care ne spionau.

-Nu trebuia, dar mersi, am spus și i-am dat un pupic pe obraz lui Harry când mi-a dat înghețata.

-Ce nu fac eu pentru iubita mea, a spus zâmbind.

A luat un pic de înghețată pe deget și m-a murdărit pe nas.

-Ești un..., m-am abținut să nu-i zic ceva de rău pentru că nu-l puteam jigni în public, așa că l-am murdărit și eu.

-Eu am voie, tu nu. Acum șterge, mi-a ordonat.

Am luat un șervețel și m-am apropiat să șterg, dar înaintă să mă dau înapoi, m-a tras mai aproape de el și m-a sărutat.

-Pun pariu că la asta nu te așteptai, mi-a șoptit la ureche.

-Ai dreptate, nu mă așteptam să o faci acum, dar știam că o vei face la un moment dat, i-am șoptit așezându-mă mai bine în poala lui.

-Doar ești iubita mea, a spus zâmbind.

-Atunci pot face asta, am spus și l-am mușcat de buza de jos.

Ceilalți se uitau la noi uimiți.

-Ce? Nu suntem un cuplu drăguț? i-am întrebat.

-De ați fi așa și acasă..., a spus Zayn.

-Nu vrea domnișoara, a spus Harry.

-Vorbiți mai încet. Sunt paparazzi peste tot chiar dacă noi nu-i vedem, ne-a atenționat Liam.

Am terminat înghețata și m-am dus să arunc șervețelul. La întoarcere am văzut o persoană ce ne făcea poze așă că, când am ajuns lângă Harry, l-am îmbrățișat pe la spate. Pentru câteva clipe chiar a fost uimit, dar apoi și-a dat seama de ce și m-a luat în brațe. Și-a pus o mână pe piciorul și una pe spatele meu.

-Băieți, m-a sunat Simon și mi-a spus că mâine mergem la o emisiune, cu fetele. Cu toate, a spus accentuând ultimul cuvint și uitându-se la mine.

-De ce te uiți la mine? l-am întrebat.

-Pentru că știu că nu vrei să vii, mi-a răspuns.

-Dacă așa vrea Simon, atunci vin, am spus.

-Atunci haideți acasă să ne pregătim! a spus Holly.

-Acum? Dar emisiunea e abia mâine, și e așa frumos aici, a protestat Niall.

-Unei fete îi ia mult să se pregătească și să-și aleagă rochia perfectă, iar noi trebuie să o pregătim și pe Alice, a continuat Holly.

-Nu mă pot aranja singură? am întrebat.

-Fără supărare, dar toate știm că dacă te lăsăm pe tine tu îți vei lua blugi, iar noi vrem rochițe, tu nu te vei machia, iar noi vrem să te transformăm, a spus Eleanor.

-Tu ești frumoasă și așa, dar trebuie să fii superbă, mi-a spus Harry și m-a pupat pe nas.

*

---------------------------------------------------------------------

Capitolul 19 :)

Aștept păreri și critice :*

Te iubesc, idiotule! [1D fan fiction]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum