Te iubesc, idiotule! [1D fan fiction]

43. Răpirea

Pregătirile pentru nunta lui Eleanor și Louis au început. Sincer, sunt un pic geloasă fiindcă și eu mi-aș dori să mă mărit cu Harry, dar el trebuie să facă pasul. Și dacă nu-l face, înseamnă că nu e pregătit.

-Harry! Du-te și tu cu Austin prin parc, faceți o plimbare, l-am rugat.

-Tu de ce nu vii cu noi? m-a întrebat.

-Voi merge cu Eleonor să vedem ceva modele de rochii de mireasă, și nu cred că tu vrei să vii, i-am răspuns.

Până la urmă a cedat și a plecat. Am sunat-o pe Eleanor, m-am dus să o iau și ne-am dus la mall.

Din perspectiva lui Harry

Eram cu băiețelul meu în cărucior și ne plimbam prin parc, când o grămadă de Fane nebune au sărit pe mine să facă poze.

-Fetelor, încet că trebuie să stau cu ochii pe copil! Aveți răbdare că fac poze cu toate! am strigat ca să le mai liniștesc un pic.

După ce s-au mai calmat un pic, am făcut poze cu toate pe rând, privind din când în când la căruciorul. Terminat de făcut poze, m-am întors spre băiatul meu, dar surpriză: Austin nu era în cărucior. M-am uitat să văd dacă se joacă vreo fană cu el, dar nu. Austin dispăruse. Am sunat imediat la poliție, care au pornit în căutarea lui imediat.

-Sunt cel mai prost tată posibil! Cum dracu să ți se ia copilul de lângă tine!? am strigat exasperat.

Din perspectiva lui Alice

Am colindat toate magazinele și Eleanor a probat o tonă de rochii, dar tot nu am cumpărat nimic.

Am dus-o mai întâi pe ea acasă, apoi m-am dus acasă, unde am fost întâmpinată de poliție.

-Ce se întâmplă? am întrebat parcă căzută din cer.

Anne plângea, iar Harry se plimba dintr-un colț în altul agitat. Când am vorbit, a venit la mine.

-Alice..., a ezitat, Austin a fost răpit.

-Cum!? am întrebat speriată, dar imediat am zâmbit. Asta e o glumă, nu?

-Nu, eram în parc și făceam poze cu niște fane. Era lângă mine, dar apoi nu l-am mai văzut..., a început să spună, dra nu am mai auzit că am amețit și totul s-a făcut negru.

Când am deschis ochii eram în camera mea. M-am ridicat din pat și m-am gândit la ce s-a întâmplat. În secunda următoare, fugeam pe scări. În sufragerie era toată lumea.

-Spuneți-mi că l-ați găsit! am cerut, dar un polițist a dat din cap.

Am început să plâng și am vrut să fug afară din casă, dar m-a prins un alt polițist, apoi m-a luat Harry. M-am zbătut până mi-a dat drumul, apoi am țipat la el.

-Dacă tu nu erai așa idiot, nu ți-ai fi lăsat fiul din vedere!

-Alice, îl vor găsi, a încercat Niall să mă calmeze.

-Când!? Câte ore au trecut de când nu e cu noi!? am strigat.

-Alice, nu trebuie să ne pierdem calmul, nu rezolvăm nimic. Eu te înțeleg, a spus Perrie, dar am întrerupt-o.

-Nu! Nu mă înțelegi! Tu ai copilul lângă tine! am tăcut câteva clipe, apoi m-am întors dintr-odată și l-am pocnit pe Harry.

-Știam că nu ești pregătit să fii tată, dar nu mă așteptam să fii chiar atât de neglijent!

Am fugit în cameră, plângând în hohote. Gemma a venit după mine.

-Alice, îl vom găsi! Îți promit! a spus și m-a îmbrățișat.

*

-Pleacă din fața mea, i-am spus când l-am văzut lângă mine.

-Ești aici de multe ore, nu ai băut sau mâncat nimic, măcar dormi un pic că e foarte târziu, mi-a spus.

-Dacă tu poți să dormi când copilul tău e nu știu unde în lume, nu ai decât, dar eu nu pot, am șoptit, lăsând altre lacrimi să cadă.

*

Au trecut 30 ore de când nimeni nu știe nimic de Austin, iar eu am început să-mi pierd speranța.

-Alice, arăți teribil, te rog, hai să dormi un pic, m-a împlorat Gemma.

-Are dreptate, te vei simți mai bine, a adăugat Niall.

-Nu, e numai vina mea. Dacă nu îl lăsam cu Harry, acum era cu mine, am șoptit.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Capitolul 43 :)

Scuze că e scurt, dar sper să vă placă.