CAPITOLUL 14
"Ne vom reîntâlni curând,iubito"
Recitesc de cel puțin zece ori aceste cinci cuvinte nenorocite. Furia îmi cuprinde corpul și se combină cu șiroaie de frică care îmi străbat venele. Știu că este Julio, și mai știu și că este un om lipsit de scrupule care ar face orice să-și ducă răzbunarea la bun sfârșit.
-Annissa, părinții tăi m-au rugat să te chem, glasul lui Diego se aude vag prin vuietul care îmi răsună în timpane.
Sunt incapabilă de reacție. N-am putere să mă mișc nici măcar un centimetru, iar respirația îmi e îngreunată de îngrijorarea care îmi apasă cu putere pe suflet.
-Annissa! glasul lui Diego se aude din nou, de data asta mai aproape, fluturând o mână prin fața ochilor mei, dar nici măcar nu clipesc
Mă analizează scurt, îi simt privirea cercetătoare. Acest efect pe care îl are asupra mea mă face să mă panichez. M-au privit multe perechi de ochi, dar ai lui...ai lui sunt mult mai profunzi decât orice mi-a fost dat să întâlnesc, ai lui îmi dau foc în timp real. Acest sentiment îmi provoacă disconfort. Nu-mi place să știu ca un bărbat are efecte asupra mea cu o singură privire. Vreau să fiu mai puternică de atât, mai puternică decât flăcările care mă mistuie când îl simt în preajma mea.
-Ce e aia? mă întreabă curios, ajungând cu privirea la biletul care zace între degetele mele
Înainte să apuc să răspund, bucata de hârtie cartonată îmi este smulsă din mâna.
-"Ne vom reîntâlni curând, iubito!" , citește cu voce tare, privindu-mă imediat după. E idiotul care te-a sunat? mă întreabă plictisit
În loc de un răspuns verbal, mă rezum doar la o aprobare frenetică a capului în sens afirmativ.
-Ce tupeu are să facă asta după discuția pe care am avut-o cu el, mormăie nemulțumit de faptul că a fost sfidat de fostul meu iubit
-Nu o să se oprească, șoptesc aruncând florile pe blatul mobilei de bucătărie
-Ce te face să crezi asta? ridică din sprânceană, poziționându-se în fața mea, cu mâinile musculoase și pline de tatuaje lăsate la vedere de tricoul alb imaculat pe care îl poartă, încrucișate la piept, sprijinindu-se de insula aflată în spatele lui
-Nu consider ca este un subiect care sa te privească pe tine, Diego! spun mai tăios decât am intenționat
-Ești "logodnica mea", în caz că ai uitat.
Gura mi se deschide de șoc, privirea mea fulgerându-l instant.
-Nu te-am pus eu să minți, mă apăr indignată de reproșul lui subtil după ce m-a ajutat, dar totuși nu m-a ajutat
-Nu, dar cel puțin fostul tău are incertitudinea asta. Undeva, acolo în creierul lui bolnav, se întreabă dacă este adevărat că urmează să te căsătorești sau nu.
-Nu văd relevanță în asta! Nu-mi pasă de el și nici de ceea ce gândește!
-Trebuie să fii cerebrală, Castilla! mi-o taie scurt când mă vede ca deschid gura pentru a continua
-Văd că ești plin de idei ingenioase, folosește-le pentru tine!
-Nu o să ajungi nicăieri cu atitudinea ta!
-Încearcă să te mai amesteci în viața mea și o să ajungi tu undeva departe de lumina zilei!
Rânjetul lui mă face să turbez ca un animal sălbatic. Sunt la un nenorocit de centimetru de corpul lui, deoarece i-am scuipat cuvintele acide și cu fiecare sunet scos printre buzele mele, am făcut un pas spre el
CITEȘTI
Pasiune Comună
Romans"Nu credeam vreodată că pasiunea noastră comună avea să mă distrugă atât de tare încât să-mi simt carnea în flăcări și inima făcută bucăți. Nu credeam că avea să ne apropie atât de mult, ca mai apoi să ne despartă atât de dureros." -Annissa Castilla...
