Atunci cand te apuci sa scrii o carte, dai viata personajelor, inventezi o viata fericita, pe parcurs obstacole mai mici sau mai mari, dar pana la urma, personajele le depasesc si cartea se sfarseste bine, personajul principal este fericit, cu o casa mare, copii un sot iubitor sau o sotie iubitoare. Ti-ai dorii macar sa fii intr-o fractiune de secunda in locul lor, sa te simti bine, sa nu mai simti atat durerea sentimentala cat si cea fizica. Iti doresti sa lasi naibii odata lama aia si sa nu o mai folosesti niciodata, iti doresti sa nu-ti mai plangi de mila, in camera, singur. Iti doresti pe cineva care sa iti spuna ca ii pasa cu adevarat de tine, ca totul va fii bine, ca nu te va lasa niciodata la greu, ca atunci cand pici, te va ridica, iar daca nu poate, va cadea langa tine. Dar asta e viata, nu e o carte cu final fericit, nu e o carte in care personajul principal trece prin multe chestii, dar sfarseste bine. Se zice ca viata bate filmul. Am experimentat asta si am inceput sa cred in acea fraza. Mi-as dorii sa fiu intr-un film pentru ca, stiu ca odata ce obstacolele apar, le voi depasii si voi fii fericita, totul s-ar termina, nu ar mai exista durere, suferinta sau depresii. Tot ce imi doresc e sa fiu din nou fericita, asa cum eram in copilarie, tot ce conta era sa ma joc, sa rad, sa mananc si sa dorm. Nu aveam griji pe cap, nu trebuia sa fiu badjocorita, nu trebuia sa sufar asa cum o fac acum. Defapt, sufar, dar nu stiu din ce motiv. Depresia domneste in mine si ma face sa cred lucruri care pe parcurs, devin reale. Asta e depresia: ganduri care te fac sa crezi lucruri care se adeveresc.
CITEȘTI
T E A R S
De Todo"Everybody cries, honey." Ganduri, mici texte, versuri si momente depresive. Toate acestea le astern aici. Nu esti obligat/obligata sa citesti. Cartea asta nu e facuta pentru a fi citita, ci pentru a ma descarca.
