T E A R S

Judecați, răniți, batjocoriți.

Dintre toate momentele, îl mai știți și pe acela care nu mai simți nimic, în care nu mai poți nici vărsa o lacrimă, în care nu îți mai pasă de nimic, în care ai vrea doar să mergi undeva, într-un parc, să fumezi un pachet întreg de țigări? Ei bine, eu da. Mi-am mințit părinții trei ani de zile că nu mi se întâmplă nimic și că sunt bine, că nu îmi lipsește nimic, dar îmi lipsea afecțiune, îmi lipsea cineva cu care să pot vorbi deschis, să îmi scot acea piatră din piept care mă apasă din ce în ce mai mult în fiecare zi. În acest moment, nu îmi pasă dacă mă judecă cineva pentru că, am ajuns la un punct în care nu mai pot simți nimic, chiar dacă aș vrea. Ce-i drept, e ca nu m-am mai tăiat de mult pentru că încă e vară. De aceea iarna este anotimpul meu preferat, pot purta mânecă lungă și să mă prefac că nu s-a întâmplat nimic. Stau și mă uit la urmele de pe antebraț. Înainte erau maronii, acum sunt cicatrice. Cicatrice albe care abea se văd.
Cum ar fi să ai o persoană lângă tine și să îți zică (,) că totul o să fie bine, ca în fiecare zi să te sfătuiască, să te ia în brațe, să te iubească, să îți transmită prin fapte și vorbe iubirea care o deține pentru tine. Cineva are să îi pese cu adevărat de tine. Cum ar fi? Ai fi din nou cu zâmbetul pe buze. Cert e că, încetul cu încetul, suferința ar dispărea. Dar te uiți în jurul tău și vezi doar persoane interesate doar de ei însuși, îngropați in acte și probleme financiare. Dacă am opri pentru un minut toată lumea și să ne putem axa pe ce face și celalalt, poate-poate, am obține ceva și poate chiar și pe cineva care să fie lângă noi.
Și mai spun încă odată; persoanele atât cunoscute cât și cele necunoscute, sunt interesate doar de viața lor.
Să zicem că mai oprim încă odată lumea. Cei care nu sunt depresivi, i-ar judeca pe cei depresivi. Dar de ce să judeci? Ce obții? Exact, nu obții nimic. Dar unii sunt atât de orbi, încât nu își dau seama de ce fac sau spun.
Și așa ajungi la sinucidere. Ești atât de judecat, încât nu mai suporți si te tai, iei pastile, fumezi sau plângi și stai în cameră toată ziua. Apoi mai suntem întrebați că "de ce te tai" sau "de ce vrei să mori".
Vă spun eu de ce:
Judecați omul fără ca el să vă fi făcut nimic. Judecați omul după fizic, caracter, sau orice altceva. Vă luați pur și simplu de el pentru că nu poartă haine de firmă, fumează, se taie, sau știu eu ce. Apoi mai și veniți întrebând de ce facem asta. O facem din cauza voastră, pentru că nu ne dați pace, judecați și nu ne lăsați să fim noi înșine.
Eu fumez, părinții mei știu și mă lasă, m-am tăiat și poate într-un viitor o să o mai fac. Sunt depresivă, poate și bipolară, am momentele mele în care poate rănesc persoane fără să îmi dau seama. Poate vorbesc la nervi, apoi regret.
Hai, judecați-mă, nu îmi pasă!
Vina noastră, a depresivilor, este că ne pasă prea mult de ce zic alții despre noi. De ce ne-ar păsa? Nu putem să-i lăsăm pur și simplu să judece și gata?
Uite că nu, pentru că, chiar dacă zicem că "nu ne pasă", chiar ne pasă. Ne pasă mult pentru că se vorbește urât și nedrept despre noi.

Și cu asta am zis tot.
Cred.