M-am săturat.

57 8 0
                                    

M-am săturat. Pur și simplu m-am săturat. Pe unde mă duc, văd numai certuri și aud țipete.
De ce dracu' nu poate fi mai ușor? De ce naiba totul este așa de greu atunci când sunt - sau cred că sunt - mai bine? Atunci când am șansa de a zâmbi, trebuie ca ceva sau cineva să distrugă totul. Pentru prima dată în viața mea, am avut o zi chiar bună la școală, iar când ajung acasă, știu deja ce mă așteaptă și mă enervez automat înainte să intru în casă.

Urăsc persoanele acelea care au o viață chiar bună, care își știu copiii la adăpost, care zâmbesc în fiecare dimineață după ce deschid ochii și își păstrează zâmbetul toată ziua. Le urăsc. Chiar foarte mult pentru că și eu vreau să fiu așa, să nu îmi pese de nimic și să zâmbesc, chiar dacă zâmbesc fals, dar s-o fac. Mi-am pierdut toate puterile și nu mai pot nici falsifica un amărât de zâmbet.

De ce nu pot avea pe cineva care să mă îmbrățișeze și să-i pese cu adevărat de mine, să își petreacă timpul cu mine, să mă asigure că totul se va termina și va fi bine? De ce? Chiar atât de rea sunt încât viața mă răsplătește cu momente de genul? Ce-am făcut să merit toate astea?

Astea sunt doar niște întrebări stupide la care niciodată nu voi obține un răspuns. Viața e nasoală și dată naibii. Doar atât. E singurul răspuns care aparent, are sens.

Nu cred că voi putea fi fericită niciodată așa cum am fost în copilărie. De-asta îmi doresc atât de mult să revin la vremurile în care aveam 5 ani. M-am săturat să fiu mare degeaba și să nu fiu folositoare la ceva.

De fapt, am fost folositoare. Dar doar atunci când ei au avut nevoie de mine, apoi eu când am cerut ajutor, nimeni nu era acolo, decât iubitul meu pachet de țigări și sticla de whiskey. Cui îi pasă? Ție îți pasă? Cu siguranță nu-ți pasă, deja ai mirosit un rahat, sigur nu mai vrei să miroşi altul.

T E A R SUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum