Chiar dacă zâmbesc, fac glume și râd, nu înseamnă că sunt bine. Înseamnă că încerc să-mi ascund tristețea și să îi fac pe ceilalți să creadă că sunt ok. Dar nu sunt. Iar ei nu vor știi asta niciodată.
Mi s-a spus că sunt foarte convingătoare atunci când zâmbesc sau privesc pe cineva în ochi. Știți de ce? Pentru că m-am obișnuit să mint și să-mi maschez tristețea în glume și zâmbete false.
M-am obișnuit atât de tare, încât fac asta zilnic. Dar nimeni nu știe ce e cu adevărat în mintea, sufletul și inima mea.
Simt goliciune.
Simt ură pentru mine însumi.
Simt multe chestii negativiste.
Sunt negativistă. Așa am fost mereu. Așa am început să fiu cu doi ani în urmă. Doi ani chinuiți și plini de ură, jigniri, depresii, pastile și țigări.
Dar cui îi pasă?
Exact.
Nimănui. Nimeni nu este lângă tine. Nu e aceeași chestie să ai prieteni adevărați lângă tine fizic, iar alta este să ne ajutăm reciproc, dar virtual.
Până la urmă și la coadă, sunt conversații virtuale.
Recunosc că unele ajută, dar degeaba. Nu e aceeași să ai pe cineva lângă tine cu adevărat.
CITEȘTI
T E A R S
De Todo"Everybody cries, honey." Ganduri, mici texte, versuri si momente depresive. Toate acestea le astern aici. Nu esti obligat/obligata sa citesti. Cartea asta nu e facuta pentru a fi citita, ci pentru a ma descarca.
