Pe 9 aprilie 2015, am cunoscut un scriitor la școală. Când acesta ne-a dat voie să-i punem întrebări, eu l-am întrebat cum s-a născut pasiunea lui pentru scris. El mi-a răspuns că atunci când era mic, avea niște caiete vechi pe care scria "Poveștile lui David", deși erau goale. Nu scria nimic în ele, dar totuși, avea caietele. Apoi mi-a spus că i-a plăcut din totdeauna să scrie, că din totdeauna l-a atras scrisul. Mi-ar fi plăcut să am și eu o copilărie fericită ca a lui. Mi-ar fi plăcut să am amintiri plăcute ca și el. Mi-ar fi plăcut ca pasiunea mea pentru scris să pornească într-un mod fericit, dar acea pasiune a pornit de la depresie, de la gândurile mele sinucigașe. Întunericul din sufletul meu, l-am așternut în cărți.
Nu îmi pasă dacă sunt judecată sau numita "nebună" sau "ciudată". Nu mă deranjează. Atâta timp cât eu mă descărc și mă simt bine, nu îmi păsa ce zic ceilalți. I-am mai spus unei persoane - care sunt sigură că citește asta -, "nu îmi pasă de lume atâta timp cât nici lor nu le pasă de mine". Dacă ție nu îți pasă de mine, nici mie nu îmi pasă de tine. Dacă tu plângi, eu de ce să vin la tine sa te consolez, când tu ești un străin și niciodată nu ai veni la mine? De ce să fiu lângă tine dacă tu nu ești și nu ai fost niciodată lângă mine? De ce să îți vindec rana când tu pui sare pe a mea?
Oameni buni, deschide-ți ochii și nu mai stați sa mirosiți rahatul altora, mirosiți-l pe al vostru. Vedeți-vă de viața voastră și lăsa-ți "prietenii" în pace. Ce? Nu aveți deja o viață de rahat încât sa o suportați și pe a altuia?
CITEȘTI
T E A R S
Random"Everybody cries, honey." Ganduri, mici texte, versuri si momente depresive. Toate acestea le astern aici. Nu esti obligat/obligata sa citesti. Cartea asta nu e facuta pentru a fi citita, ci pentru a ma descarca.
