Porțile inimii Emmei Tudor s-au închis definitiv după plecarea lui Adrian. Se axazează pe cariera sa, menținând cu fermitate jurământul că nu va iubi din nou. Reprimă apariția lui Adrian în viața ei, transformându-l într-un străin în mintea sa.
...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
ㅤOameni continuau să roiască în jurul meu și nu mai puteam suporta pentru mult timp. Internarea mea în spital a ajuns până la familia mea și i-a determinat pe toți să vină în sprijinul meu, chiar și după externare. N-am să mint, se simțea plăcut să fim toți patru din nou, nu-l mai văzusem pe fratele meu de o veșnicie, dar nu eram capabilă să mă port normală în prezența lor.
ㅤAveam coșmaruri în fiecare noapte. Repetitive. Iustin căpătase un control uriaș asupra mea mai mult decât atunci când era în viață, decât atunci când m-a constrâns să mă culc cu el. De atunci nu-mi mai simțeam corpul ca al meu, mă simțeam prizonieră. Eram captivă într-un coșmar. În coșmarurile pe care le aveam seară de seară.
ㅤÎnmormântarea lui Iustin a fost în urmă cu o săptămână și încă refuzam să accept că a murit, că eu l-am omorât. Nu m-am dus, nici nu știu unde a fost îngropat și nici nu-mi pasă. Mă simțeam de parcă am murit cu el, deși eram cât se poate de vie și sănătoasă după spusele medicilor.
ㅤĂsta nu era ultimul lucru pe care refuzam să-l fac, am refuzat și să spun ce s-a întâmplat. N-am spus nimănui ce mi-a făcut Iustin, nu puteam să vorbesc fără să mi se pună un nod în gât, și nici că-l sufocasem inconștientă după bătaia cruntă primită de la Adrian.
ㅤAdrian... De el nu mai știam nimic. Nu știu dacă e bine, dacă a primit creditul pentru munca depusă sau măcar dacă mai se află în București. Dispăruse din viața mea din nou, la fel cum a și apărut. El era singurul care știa că eu m-am culcat cu Iustin și mă detesta pentru asta. Am văzut-o atunci, în adâncurile ochilor săi de gheață, că și-a pierdut tot respectul pentru mine.
ㅤEra atât de sigur că l-am înșelat că mi-a fost teamă să-l contrazic. Cumva, era mai bine că el credea asta decât să știe adevărul. L-ar fi terminat să știe că pentru el am făcut-o, să nu pățească nimic. M-am vândut, mi-am dat sufletul la schimb doar ca el să trăiască suficient ca să mă urască pentru asta.
ㅤÎncă mi-era teamă. Eram înecată în ea, nu mai vedeam limanul de mult. Oamenii răi dispăruseră și se adăpostiseră în mintea mea, acolo își făceau veacul. Toate păcatele, toți oamenii răniți, tot sângele. Nu puteam simți altceva în afară de frică, vinovăție și ură de sine. Atunci nu m-am gândit, dar acum mă gândeam dacă s-a meritat totul. Iubirea pentru Adrian mă alimenta, mă asigura că aceasta e calea dreaptă, dar dacă asta a fost calea dreaptă, de ce am sfârșit amândoi sfâșiați?
ㅤPoate că nu ne era dat să fim împreună, poate plăteam pentru că am forțat ceva la care soarta s-a împotrivit. Dar l-am iubit ca o nebună, atât de mult, că nu mai conta altceva. Încă-l iubesc, nu are să-mi părăsească inima vreodată, dar știu că trebuie să stau departe de el pentru că nu mai e cale de întors după ce am făcut.
ㅤOana și Laurențiu au venit și ei să-mi fie alături și acum discutau cu fratele meu. Nu-l mai văzusem pe Șerban de nu mai știu când, a terminat facultatea și a fugit în altă țară unde a început o viață nouă fără noi. Am fost surprinsă că a venit special pentru mine. Nu eram cei mai apropiați, dar nici nu existau conflicte între noi. Nu era vina noastră, nu însemna că ne iubim mai puțin, doar așa funcționau lucrurile în familia noastră. N-am fost niciodată genul acela de familie foarte apropiată, fiecare avea treaba și rolul lui.
