Porțile inimii Emmei Tudor s-au închis definitiv după plecarea lui Adrian. Se axazează pe cariera sa, menținând cu fermitate jurământul că nu va iubi din nou. Reprimă apariția lui Adrian în viața ei, transformându-l într-un străin în mintea sa.
...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
ㅤO liniște mormântală a pus stăpânire pe sală după verdictul judecătorului. Mădălin — ce stătea lângă mine la masă — nu scotea un cuvânt și privea în gol, mă îndoiam că respiră, iar în spatele meu familia lui era în aceeași stare. Doar Adrian părea mulțumit, chiar în extaz, sfidându-i pe membrii celui mai temut clan de interlopi din România cu un rânjet caracteristic.
ㅤȘi eu eram fericită, dar mă mențineam neutră. Îl ajutasem pe Adrian cu informațiile pe care le dobândisem să-l închidă pe primul membru pentru zece ani. M-am asigurat să pară că-mi dau toată silința să-l scap sau măcar să obțină trei ani, iar ei mă crezuseră. Se citea pe fața lor, ba chiar la un moment dat au avut speranța că vărul lor va fi eliberat. N-au avut nicio clipă bănuiala că eu nu aveam de gând să-l ajut.
ㅤNu era etic ce făceam, bineînțeles. Riscam să-mi pierd dreptul de practică dacă se afla că-mi sabotam procesele, dar se merita. Pe lângă că-mi imaginam momentul când voi putea fi alături de Adrian fără să mă ascund și abia așteptam, mă gândeam la câți oameni vor fi salvați dacă ei vor fi închiși. Chipurile tuturor fetelor tinere pe care le văzusem perindându-se prin vila lui Fabian, chipul lipsit de culoare al Carlei pe șosea îmi înconjurau mintea și mă determinau să lupt și pentru ele. Pentru dreptate. N-aș regreta niciodată dacă mi-aș pierde slujba în urma operațiunii ăsteia, dacă va avea succes. Am încredere în Adrian și am încredere în mine că vom reuși să facem asta. Am încredere în noi doi și ce să vezi, până acum am fost o echipa de neînvins. Pentru că doar Adrian mă poate doborî și doar eu îl pot doborî pe el, împreună suntem invincibili. Din fericire, niciunul din clanul Brătianu nu a realizat asta.
ㅤAm continuat să mimez dezamăgirea și am început să-mi strâng lent lucrurile de pe masa dură de lemn. Mădălin încă nu s-a mișcat. Partea mea umană mă făcea să-l privesc și să simt milă, dar tot el era omul care rănise atât de mulți oameni fără să simtă vreo remușcare. Distrusese familii și vieți. Inclusiv a polițistului ce era încă în comă din cauza lui, lăsând-o pe soția lui cu un nou născut singură.
ㅤOchii mei s-au mutat prin sală, l-au privit pe judecătorul în vârstă și din cei mai acerbi din meseria lui pe care Adrian îl convinsese să preia cazul, știind că nu-l va ierta pe Mădălin în niciun fel, apoi au căzut asupra lui Adrian. M-am străduit să mă arăt disprețuitoare, deși inima mea bătea ceva mai repede acum. Îmi doream doar să mă arunc în brațele lui și să rămân acolo până se termină totul, dar nu puteam face asta. Nu acum. Nu când ochii tuturor erau ațintiți spre mine, deși nu părea. Chiar Iustin fusese cel care îmi mărturisise că ochii lui nu scapă nimic.
ㅤL-am urmărit pe Adrian cum se pregătea să plece, fiind cuprins de înfumurare. Oamenii aceștia îi făcuseră viața un calvar și îi răpise șansa de a fi fericit lângă mine, iar acum se putea răzbuna pe ei... cu ajutorul meu. E atât de ciudat și reconfortant cum se manifestă karma.
ㅤOchii lui s-au ridicat de pe lucrurile lui și s-au unit cu ai mei, atunci am simțit cum inima mea se oprește doar ca să o ia la galop momente după. Voiam să zâmbesc, să-i sar în brațe, să-l sărut și să sărbătorim o mare victorie pentru noi, dar am rămas pe loc, arătându-mă nepăsătoare în continuare. Am început să simt furnicături pe piele cu cât albastrul magnetic din ochii lui se înfigea în mine și aproape că mi-a scăpat un zâmbet mic. Din fericire Adrian a renunțat să se uite la mine și a plecat fără să-mi spună un cuvânt.
