Porțile inimii Emmei Tudor s-au închis definitiv după plecarea lui Adrian. Se axazează pe cariera sa, menținând cu fermitate jurământul că nu va iubi din nou. Reprimă apariția lui Adrian în viața ei, transformându-l într-un străin în mintea sa.
...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
ㅤㅤㅤM-am holbat la punctul fixat în peretele din fața mea mult prea mult pentru o persoană sănătoasă, dar nu există absolut niciun alt mijloc să mă oprească. Conversația cu Adrian nu mi-a dat pace din acea seară, oricât am încercat s-o reneg și s-o prefac uitată. Nu pot. Continui să mă întorc acolo, cu un Adrian măcinat de regrete și o tensiune ce se vrea neobservabilă, dar o simțim amândoi. Ne-am spune atât de multe lucruri pe care nu îndrăznim să le rostim în cuvinte, pe lângă cele ce au rămas nespuse cu mult timp în urmă. Fugim de trecut cu toată puterea, dar trecutul ține pasul, ba chiar ne taie calea și ne întoarcem în același punct. Mii de resentimente, sute de gânduri, zeci de abțineri și toate din vina unei singure amintiri. Amintire ce protejează alte milioane de amintiri pe care dacă le-aș elibera, mi-aș pierde mințile.
ㅤㅤㅤE fără rost ce simțim acum, mai ales că este clădit pe o epavă ce s-a scufundat în urmă cu doi ani. Nu ne-au mai rămas nici măcar ruinele, ci doar noi. Singurii supraviețuitori. Deși e mult să spun asta, căci nu vom mai fi niciodată la fel. N-am să vorbesc în numele lui, dar în cazul meu, o parte din mine s-a scufundat odată cu epava relației noastre. Iar acea parte era singura capabilă să-l ierte pe Adrian.
ㅤㅤㅤPoate că e absurd, poate că exagerez, dar știu prin ce am fost forțată să trec fără să am vreo vină. Până la urmă, posibil ca singura mea vină să fie cauzată că am avut prea multă încredere și l-am iubit fără nicio reținere. E vina mea, da. M-am lăsat amăgită de ceea ce m-a făcut să cred că e pentru totdeauna. Mi-a furat o întreagă altă viață, cum aș putea să-l iert?
ㅤㅤㅤAm răsuflat puternic și am găsit o cale să mă întorc cu picioarele pe pământ. Mă ridic dreaptă în picioare și pornesc spre bucătărie pentru o nouă cană cu cafea. Cea deja băută refuză să-și facă efectul, iar astăzi am nevoie de toată energia din lume pentru a rezista până la capăt.
ㅤㅤㅤCa în fiecare an, absolvenții de Drept sunt chemați la balul viitorilor avocați pentru a ține un discurs motivațional și desigur să ajute la organizarea balului. Bineînțeles, doar absolvenții aleși de studenți. Un an am reușit să scap din oroarea asta, căci spre norocul meu și nu mă simt deloc jignită, n-am fost aleasă. Anul acesta în schimb, am primit o invitație pompoasă și lingușitoare atât pe E-mail, cât și printr-un plic sofisticat alăturat de scrisoarea pretențioasă ce avea mai mult sau mai puțin același conținut. Primul instinct, fără doar și poate, a fost să refuz și să ard scrisoarea, urmând să fac un ritual de purificare în întreaga casă și calculatorului. După o analiză scurtă, nu părea un lucru prea matur și nici demn de o avocată de succes. Desigur că și ideea de a fi adulată o zi și seară întreagă mi-a surâs, cel puțin egoului meu.
ㅤㅤㅤAm anunțat-o și pe blondină care normal că a primit și ea o invitație similară. Se pare că studenții de anul acesta au avut o admirație aparte pentru grupul nostru pentru că nici logodnicul Oanei n-a fost omis. Evident, m-am gândit și la cea mai mare nenorocire... aceea de a fi invitat și Adrian Toma, având în vedere că are o carieră de invidiat la vârsta lui, dar mi-am alungat gândul înainte să ajung să mă urc pe pereți. Toată lumea știe că el se află în Cluj acum, așa că ar fi în zadar invitația. Nu se poate să fi ajuns vestea reîntoarcerii lui până la facultatea noastră, mai ales că a stat mai mult în umbră de când a venit.
