Porțile inimii Emmei Tudor s-au închis definitiv după plecarea lui Adrian. Se axazează pe cariera sa, menținând cu fermitate jurământul că nu va iubi din nou. Reprimă apariția lui Adrian în viața ei, transformându-l într-un străin în mintea sa.
...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
ㅤIustin aștepta răspunsul meu, dar eram gâtuită. Inima-mi accelera nebunește și frica mă domina când priveam în ochii lui Adrian. Mă simțeam îngrozitor.
ㅤMi-am orientat privirea spre Iustin când a venit în fața mea și mi-a făcut imposibil să-l mai văd pe iubitul meu. Parfumul lui mi-a invadat nările, era puternic și apăsat, se potrivea cu caracterul lui. L-am privit pierdută, cu ciudă că putea fi atât de calm când eu trecusem prin toate stadiile de nebunie și construiam altele. Irișii lui întunecați mi s-au înfipt în toate părțile corpului și știam că savurează momentul ăsta. Eram vulnerabilă.
ㅤ— De unde știu că nu mă minți? am întrebat cu scârbă și un rânjet a apărut pe chipul lui.
ㅤAm făcut un pas în spate când s-a apropiat incomod de mult de mine, putând să-i simt respirația pe fața mea. Nu-mi plăcea deloc senzația, era greșită.
ㅤ— Se pare că nu ai încotro, mi-a șoptit aspru la ureche și mi-am închis ochii cu putere, eliberând alte lacrimi.
ㅤ— O să plătești pentru asta, i-am promis și mi-a zâmbit batjocoritor, atingându-mi chipul cu două degete de-ale lui.
ㅤ— Nu mai mult decât o s-o faci tu! a ripostat și chipul mi s-a schimonosit când buzele lui mi-au atins pielea feței, coborând pe un traseu bine stabilit spre gâtul meu.
ㅤNu i-am răspuns în niciun fel la avansuri, nici nu l-am respins. Adrian era mai important decât orice, puteam trăi într-o lume în care el era, dar nu puteam trăi într-una în care el ar fi mort. Mi-am strâns maxilarul când Iustin mi-a mușcat pielea și l-am lăsat să-mi scoată bluza. Nici nu mă mai puteam mișca, simțeam tot ce se întâmplă, dar nu mă simțeam prezentă.
ㅤN-am reacționat nici când dintr-o dată eram întinsă în pat cu Iustin peste mine; fiecare parte a corpului pe care o atingea și o strângea, fiecare parte pe care o săruta, nu mai era a mea. Mintea mea își găsise refugiul în amintirile pe care le aveam cu Adrian aici, ca să nu înnebunesc pentru totdeauna. Dar nici măcar asta nu mi-a permis, rupându-mă din colțul minții mele în care mă adăpostisem când s-a împins în mine cu forță, provocându-mi o durere groaznică și n-am putut să nu scot un geamăt în timp ce ochii mi-au lăcrimat cu fiecare împingere bruscă, dură și adâncă pe care o făcea. Era limpede că își dorea să mă rănească, era ca un sălbatic și asta-l făcea pe el să se simtă extraordinar de bine.
ㅤNu știu cât timp trecuse când Iustin a oprit tortura la care mă supusese, păruse o eternitate. Mă durea corpul, mă durea inima, simțeam durere peste tot și în același timp eram amorțită, incapabilă să mă mișc. De parcă viața mea se sfârșise și chiar așa era, nu aveam să uit niciodată, iar eu și Adrian nu vom putea depăși așa ceva niciodată dacă va afla.
ㅤAm simțit nevoia să mă acopăr, să mă fac mică și să dispar cu totul. Asta era tot ce-mi doream. M-am grăbit să-mi îmbrac hainele din împrejurimi cuprinsă de un frig ce nu a părut să se potolească când terminasem. Urma să mă simt înfrigurată toată viața?
