Porțile inimii Emmei Tudor s-au închis definitiv după plecarea lui Adrian. Se axazează pe cariera sa, menținând cu fermitate jurământul că nu va iubi din nou. Reprimă apariția lui Adrian în viața ei, transformându-l într-un străin în mintea sa.
...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Adrian
ㅤAm dat peste cap încă un pahar și am ignorat senzația de arsură care a devenit mai proeminentă după trecerea de jumătate a sticlei de tărie. Îmi simțeam capul ușor și eram prea amețit ca să mai pot gândi limpede, iar asta era fix ce aveam nevoie. Nu voiam să mă gândesc prea mult la ea. Cumva, nici în pragul comei alcoolice nu puteam să mă opresc; tot îmi zbura gândul la ea, fie și pentru câteva clipite.
ㅤAsta mă scotea din minți și mă ambiționam să dau alt pahar pe gât până urma să fie ștearsă din mine cu totul. Era a nu știu câta zi în care încercasem asta fără reușită, dar nu m-am oprit. Nu am ieșit din casă, nu m-am prezentat la muncă și probabil urma să-mi pierd slujba, n-am vorbit cu nimeni despre nimic. Nu mai vreau nimic. Nu-mi mai pasă de nimic. Totul e doar un mare rahat fără însemnătate, iar noaptea în care Iustin s-a aplecat la urechea mea și mi-a șoptit de felul cum Emma îl cerea fără oprire a făcut totul mai clar pentru mine, m-a trezit din iluzia pe care am construit-o despre viitor, despre mine, despre orice.
ㅤRevedeam momentul de la cap la coadă, cum ea a intrat în acel subsol și cât de vinovată m-a privit când Iustin a dezvăluit totul. Nu-mi puteam șterge de pe retină expresia ei și sângele îmi clocotea în vene de fiecare dată. Paharul mi s-a spart în mână de la presiunea pe care am exercitat-o asupra lui și am privit indiferent cum unele cioburi mi-au crestat palma.
ㅤNu simt nicio durere. Nu mai simt nimic de atunci.
ㅤM-am aruncat în pernele canapelei și am expirat cu putere, analizând tavanul cu o atenție deosebită. Așa am rămas minute întregi, n-am reacționat nici la ușa care s-a deschis cu răsunet.
ㅤ— Ce crezi că faci?! vocea răstită a lui Vladimir spărgea prin zidurile pe care le construisem în jurul meu, dar nu era suficient de puternică ca să le distrugă complet. Uită-te în ce hal ești! m-a certat și am mârâit slab când mi-a scuturat mâna de cioburi.
ㅤ— Ieși afară, am reușit să zic în ciuda limbii care părea că mi se împleticește în gură. Pleacă!
ㅤVlad nu a fost impresionat de agresivitatea mea. M-a luat cu forța din canapea și m-a silit să mă sprijin de el în timp ce mă conducea la baie. N-am apucat să judec ce se întâmplă și cum, că am reacționat apei reci care a luat contact direct și fără avertismente cu mine.
ㅤ— Trebuie să te pui pe picioare! a zis și a pornit din nou robinetul când am reușit să-l închid. M-ai auzit? Nu mai merge așa! Vor să te acuze pe tine de crima ăluia!
ㅤAm priceput întârziat ce a spus și m-a privit consternat prin geamul dușului cum am început să râd ca un maniac. Al dracului și Iustin, nu reușesc să scap de el niciunde!
ㅤMi-a luat totul...
ㅤNu regretam absolut deloc că l-am omorât în bătaie, aș fi făcut-o din nou dacă aveam ocazia. Chiar mai rău și mai lent ca să fiu sigur că suferă.
