Dragă...,
Am vrut să-mi citesc în palma viitorul, crezând că voi înțelege ceva despre prezent.
Nu în stele, nu în cești de cafea pătate de zaț sau în cărți, ci în palmă, unde urmele atingerilor, se simt și rămân ...adânc. Piele decojită și șanțuri săpate profund ascund amintiri difuze ce se voiau a fi uitate, dar care rămân imprimate în palme. Sunt vagi dar cu însemnătate, căci altfel nu mi-ar urmări liniile până în vârful degetelor și nu ar murdări esența pură a fiecărei trăiri.
Caut greșit. Urme ale trecutului, păstrate în prezent, nu pot defini palma viitorului căci șanțul se umple, linia se șterge, atingerea se uită...
Petele rămân, și tresar când le ating, dar nu mai dor, doar mă surprind, fiindcă încă ard mocnit și mă tem că le voi reaprinde dacă nu le șterg, din profunzime.
