Dragă...,
Nu m-am lăsat niciodată să fiu...
Doar să fiu, fără să fie nevoie să aparțin de ceva, fără să mă dovedesc vrednică de tot ce am sau să-mi arăt complexitatea într-o primă impresie pentru a surprinde.
Doar să fiu, fără să mă gândesc cum mă percep oglinzile cu care stau de vorbă și-mi reflectă imagini false, fără să le ascult cuvintele menite să-mi spună cum sunt sau cum ar trebui să fiu...și doar să fiu.
Mereu tindeam spre o varianta irealizabilă a mea, uitând ca prin asta o alteram pe cea existentă și priveam constant spre un viitor construit pe fapte din trecut. Am ignorat prezentul, crezând că e făcut să treacă, să devină trecutul pe care nu-l mai poți schimba.
Îl ignoram căci mă forța să fiu, să fiu aici, acum, în prezent și să simt...să simt tot ce ascundeam în fuga mea prin timp.
