Sunetul asurzitor al ceainicului răsună în toată încăperea, iar aburii calzi învăluie atmosfera în parfum de mentă proaspătă. Ceștile primesc cu nerăbdare licoarea și prind viață, asemeni unui gând crescut în palmele creativității. Trag scaunul din capul mesei, așez ceștile fierbinți și iau loc de vorbă cu timpul.
Își scoate pălăria neagră, veche și roasă la margini, dezvăluind un ghem ață arămiu pe care-l rostogolește de-a lungul mesei. Micuța masă de lemn pare infinită, căci ghemul se desfășoară continuu fără a ajunge la un capăt. Ridică lent ceașca de ceai sorbind zgomotos și mă îndeamnă cu privirea să iau firul îl palmă. Degetele-mi temătoare ating la întâmplare ața, iar inima începe să-mi bată atât de puternic încât pare că ar putea-o auzi oricine. Vibrațiile se întețesc și nu mai este doar o impresie, căci totul din încăpere tremură în ritmul inimii mele.
Atenția mi se îndreaptă spre capătul opus al mesei unde degetele timpului bat un alt ritm, unul neștiut de mine, pe care încerc să-l descifrez. Încetul cu încetul urmăresc ritmul bătăilor, iar toate vibrațiile se aranjează după noul tipar. Privesc spre firul din palma mea care se înnoadă și totul în jurul meu se liniștește.
Era trecutul.
Imi întind mâinile încercând să mai apuc o bucată din fir, dar pălărierul cu degete lungi îl trage de celalalt capăt. Îl privesc curios iar el îmi face semn ca e destul. E rândul său să prindă ața.
Agață firul de un capăt și pe unghia sa îl adună înapoi ca pe un ghem. Pereții camerei își schimbă textura iar din culori difuze încep să se contureze forme tot mai clare. Se derulează asemeni unui film mut secvențe de amintiri și le resimt pe fiecare în parte ca și cum s-ar întâmpla în prezent.
Copleșitor mă scufundă în fiecare trăire până când imaginea dispare brusc.
Ghemul e reformat în mâinile timpului.
- Dar nu e gata, mai trebuie să fie și un viitor, spun eu cu glas șoptit. Ar trebui să urmeze...
- Nu TREBUIE să urmeze nimic, mă întrerupe o voce gravă ce răsună cu ecou în încăpere. Doar când viitorul îți va fi prezent vei știi, căci planul minții tale prezice neadevărat viitorul și te îndeamnă să-l trăiești conform lui. Nu uita, trecutul nu poate defini viitorul și nici nu-l poate prezice.
Vocea puternică se stinse și odată cu ea dispăru și pălărierul cu ghemul. Totul arată asa cum era la început: măsuța mică de lemn cu două scaune față în față și ceștile de ceai așezate pe ea. Aburul aromat de mentă încă se ridică din ceașca mea umplând aerul de parfum, însă celalaltă e goală...
