Născută în flăcări

Dupa tine veneam

Săptămâna a trecut ca un fulger pot să spun, pe cat posibil l-am ocolit pe Seth, mereu am fost în preajma cuiva așa nu putea să mă întrebe nimic apoi când venea la dormitorul meu nu îi răspundeam și cum am farmece puse nu putea să mă audă.
Știu ca mă urmărește, e tot timpul cu ochii pe mine.
Oricât aș încerca să nu mă uit la el nu pot, Tik avea dreptate atracția își face treaba, mai ales în urmă cu două zile când se antrena la bustul gol, nu am mai avut niciodată gânduri de genul dar cu Seth e ciudat totul.

-Cei din anul întâi azi e ziua cea mare, aveți la dispoziție 10 ore să treceți peste groapa apoi să fiți aleși, desigur uni din voi nu vor reuși, iar alți poate nici nu vor fi aleși. Nu am de ce vă mint puteți chiar să muriți dar, dați tot ce puteți așa veți supraviețui.
Cuvintele tatei cad greu peste mine, știam de încercări dar acuma e diferit când ești în fața faptului împlinit.
-Aveți dreptul să luați arme la voi, dar nu aveți voi să vă răniți între voi!
Vom fi cu ochii pe voi cat veți fi deasupra gropii, după sunteți în voia sorții.
Înghit  modul format și încerc să mă adun.

După alte reguli spuse de tata suntem la un pas de a porni la drum. Tata mi-a aruncat câteva priviri, unele îngrijorătoare, altele de încredere.
-Ragna. Asta e vocea lui Azriel, ce caută aici?
-Azri..... Comandant Vukasin!
-Termin-o, nu îmi spune așa. Ești pregătită?
-Cred.
-Ai arme?
-Arcul, l-am luat pe cel mic și un pumnal.
-Bun. Cizmele nu sunt noi?
-Nu. Sunt cele de la antrenamente.
-Bun o să ai de urcat și nu vreau să aluneci.
-O să fiu bine.
În privirea lui citesc îngrijorare și teama, acuma parcă îl văd pe Azriel cel de acuma câțiva ani.
-O să fie greu, uni dintre ei o să te atace.
-Știu, o să fiu pregătită de orice.
-Doar fii atentă. Deodată mă trage spre el și mă ia în brațe și pot jura ca îl simt cum suspină, și pur și simplu îmi vine și mie să plâng.
-Voi fi bine ai să vezi.
-Doar vino înapoi orice ar fi bine?
Îl aprob tăcută apoi mă îndrept spre mulțimea care e la fel de tensionată.

Drumul spre groapa s-a deschis și elevi încep să alerge, încerc să îmi adun curajul știind ca pot să nu mai întorc înapoi. Îmi pun mâinile să văd dacă armele îmi sunt încă la mine, săptămâna asta s-au întâmplat lucruri ciudate, și am auzit ca uni au fost chiar uciși pentru ca erau mai buni decât alți.
-Ai grijă de tine, Ragna. Tresar când știu cine e lângă mine, vocea aceea  pătrunzătoare.
-Comandante, mulțumesc. Mă întorc spre el
-Ai fugit de mine săptămâna asta!
-Doar am fost ocupată cu antrenamentele.
-Înțeleg, să te întorci învingătoare, avem de vorbit după să știi. Te-am lăsat în pace, doar pentru ca ai nevoie să fii concentrată.
-Și crezi ca acuma ma ajuți?
-Da, lupta până la capăt. Te voi aștepta. Îmi șoptește mai mult iar mie mi se înmoaie genunchi si cred ca m-am înroșit iar în obraji, pentru ca Seth zâmbește la mine, apoi pleca.
Da nu prea mă ajutat deloc ce mi-a spus.

-Sunteți pregătiți? Întreabă Eris
-Nu! Spune Maddoc
-Cred ca nici unul dintre noi nu e.
-Atunci sa avem grija uni de alți cat putem.  Le spun eu
-De acord cu tine.
-Mult noroc.
Și efectiv cursa spre viață începe oficial.
Primul obstacol e să urcăm muntele cu mâinile goale, ce e drept săptămâna asta ne-au antrenat pentru lucrul ăsta, dar pe ce am urcat noi nu era un munte.
Cu pași mici și siguri am ajung până la jumătatea muntelui, prieteni mei sunt și ei în același drept cu mine.
Doar vântul se aude șuerând, dar deodată se aude un strigat disperat  venind de sus. Și dintr-un punct negru începe să apară un om, trece prin fața noastră cu o viteză mult prea mare, nu vreau să mă gândesc la ce mai rău așa ca îmi continui drumul și sper ca jos să fie o pernă moale și mare dar slabe șanse.

Sunt aproape ajunsa sus, mă desparte doar un pas, așa ca cu ultimele puteri fac încă o ridicare de picior și mă împing.
Dacă credeam ca urcare muntelui e grea m-am înșelat, și acuma înțeleg de ce îi spune groapa, un crater uriaș e sub mine, iar eu am de trecut pe o bucățică de cărare din pietre unde nu încape mai mult de un picior.

În fața mea am văzut pe alt cineva cum cădea dar nu am îndrăznit să privesc în jos, inima pur și simplu pompează doar cat să pot supraviețui, teamă îmi clocotește în vene iar oboseala începe să mă acopere.
Nu știu unde sunt restul din prieteni mei dar în urma mea nu i-am văzut, după ce am trecut de peticul ăla de pod, umblu de nebună neștiind unde să mă îndrept.
-Mi-a zis cineva ca în locul ăsta există așa zisul Tatzelwurm, ce ai zice dacă mergem sa ne mărim puterea spirituală cu unul? Cei doi din fața mea vorbesc.
-Ești sigur?
-E de încredere, la văzut anul trecut.
-Atunci să mergem.

Zei ajutați-mă, știu ca nu e bine ce fac dar nu pot să stau și să merg înainte când știu ca ăștia doi vor omora o ființă doar pentru puterea lor spirituală. În plus e o ființă pe cale de dispariție din cauza asta, fiind uciși pe capete.
Îi urmez tăcută sperând ca nu o să găsească nimic.
-Uitel!
Rahat chiar trebuia să se întâmple așa?
Își scot pumnalele dar, și eu îmi scot arcul micuț și desigur săgețile ciunte, nu vreau să omor pe nimeni doar să speri și poate vor pleca.
Unul dintre ei se duce spre șarpele încolăcit pe creangă, îmi întind acul și săgeata zboară drept în piciorul lui.
-Aaaa! Îl aud țipând iar eu mă ascund după copac.
-Ar fi mai bine să plecăm, nu îmi place deloc.
-Ești prost, suntem aici! O să-mi treacă.
Mai scot încă o săgeată și o direcționeze către copac poate reușesc să îi sperii. Săgeată se înfige în copac iar unul dintre ei o ia deja la fugă.
-Aștepta, unde fugi!
-Eu nu mai stau o secundă. Mă mulțumesc cu ce am. Nu vezi cineva sau ceva nu ne vrea aici.
Răsuflu ușurată când văd ca s-au depărtat și pot ieși, îmi culeg săgețile pentru ca ziua nu e gata deloc.
Ridic privirea spre așa zisa pisică șarpe, e de un negru verzui, nu am văzut decât în cărți unul în realitate e mult mai frumos.
-Mai bine ai pleca, mă tem ca vor veni și alți!
Se întoarce spre mine și mă fixează cu privirea.
-Veneam după tine. Îmi sâsâie cuvintele în față iar eu mă dau în spate.
-Vorbești! Spun și nu îmi recunosc vocea.
-Da, mulțumesc ca m-ai salvat acuma te rog să urmezi cărarea din fața ta!
-Ce cărare? Mă uit în jurul meu dar nu văd nimic, in dreapta mea se aude un foșnește și mă întorc repede și aia nu era acolo.
-Du-te te așteaptă!
-Cine?
-Spiritul tău, perechea ta!