Născută în flăcări

Invat repede

"-Pleacă, pleacă, dispari odată"
Mă ridic în fund la marginea patului, din nou aceeași ochii, m-am săturat de ei o să mă aducă în momentul în care o să o iau razna de-a binele.
-Ești bine? Tik vine speriat spre mine.
-Da Tik, doar visul.
-Nu stiu prea multe despre vise dar, trebuie sa însemne ceva ochii aceea.
-Da as vrea și eu sa aflu sincer. Scuze ca te-am trezit.
-Era deja, știi ca trebuie sa te grăbești, ai cursuri.
-De ce nu mai trezit mai repede.
-Nu te trezeai. Am încercat.
-Bine, bine.
Mă grăbesc să mă îmbrac cu hainele date de academie, o tunică albă, pantaloni cred ca din pile și pe deasupra un corset ceva destul de rigid, presupun ca e pentru luptele corp la corp. La timp pentru ca in usa se aud ciocănituri.
Crezând ca sunt fetele ma grăbesc și deschid.
-Încă nu ești gata? Îți place somnul așa e ? Îmi spune Eris
-E ceva rău în asta?
-Aici da. Știi mâine ne trezim la 5?
-Atunci toți zeii fie cu mine.
-Haide, avem cursul de strategii.

Profesorul de la acest curs, profesorul Aldamar și încă câteva cursuri o să le facem cu el.
-Știți ca granițele noastre sunt atacate? Întreabă el
-Am auzit zvonuri. Răspunde cineva
-Nu sunt zvonuri sunt chiar fapte concise.
-Și ce fac? Întreabă alt cineva
-Distrug, în special protecțiile și din nou distrug tot ce prind în calea lor.
-Dar protecțiile sunt la înălțime? Alt cineva
-Așa e.
-Înseamnă ca au găsit modalități de a zbura!
-Și asta e adevărat!
-Dar de ce atâta bătaie de cap pe Moroi și demoni pentru a distruge doar scuturile știind ca ele își vor reveni.
-Asta e o întrebare bună. Spune profesorul
Iar mintea mea începe să înțeleagă, dar dacă ei nu doar distrug ei...
-Spune tu Merida, ca caută ceva! Ea mă aprobă
-Caută ceva!
-Așa se pare. Bună deducere.
-Dar ce?
-Încă nu știm! De asta încercam să aflăm.
-Sunt victime?
-Din păcate da, și în rândul cetățenilor.
-Întreabă unde au atacat? Îi spun din nou lui Merida
-Ce zone au atacat?
-Munți din Valea Florilor și zona de mină.
Asta nu e de bine, în munți și mina poți căuta doar pietre prețioase.
-Caută Eterul! Spun în șoaptă iar Merida face ochii mari la mine și îi fac să spună.
-Caută Eterul!
-Exact, bună deducere Ragna!
Ridic privirea spre profesor, cum de a știut ca sunt eu și de unde îmi știe numele.
-Dar Eterul nu mai exista la fel ca Ochiul lui Agamott au dispărut.
-Sunt zvonuri ca ar mai exista zăcăminte.
-Atunci asta e o problema mare?
-Păi la ce folosesc pietrele?
-Vor să își crească putere și Eterul îi ajută să dobândească acele puteri și dacă ajung să găsească ochiul lui Agamott puterile lor vor fi nemărginite. Le răspund
-Așa e. Se pare ca cineva se pricepe la deduceri din primul an.
Încerc să mă ascund cat mai mult în banca pentru ca în sală sunt elevi din toți ani.
-Nu te rușina, să fii deștept nu e o rușine. Îmi șoptește Merida.
-Mersi dar nu îmi place atenția.
-Ți-ai căpătat-o ieri, îl aud pe Maddoc, te știe toată academia ca o elevă de anul întâi fără puteri a batatul pe unul cu puteri și apoi avea să fii înjunghiată din răzbunare.
Rămân cu gura căscată și îmi pun capul pe bancă și îl astup cu mâinile.
Mai bine mă înjunghia îmi spun în gând.
-Stai liniștită, e de bine. Știi să lupți ești deșteaptă, acuma nu mai scapi de noi. Îmi spune Eris
Mă ridic și mă uit la fiecare în parte, nu par să mă creadă o ciudată sau să mă privească cu subînțeles. Asta înseamnă să fii acceptată, mă uit și în jurul meu și văd ca toți au ceva diferit, uni chiar părul albastru iar o fată îl are roz.
-Nici eu nu vreau. Le spun
-Perfect, bun venit oficial in grupul nostru.

Îmi îndrept atenția spre profesor care din când în când se uita la mine încercând parcă să deslușească ceva, la un moment dat în a doua oră îl zăresc pe Kallian prin spatele meu și nu știam ca e acolo, oare a fost și la prima oră.
După multe strategii și alte câteva discuții cursurile s-au terminat dar se pare ca avem antrenament.

-Astăzi va veți alege armele, fără lupte corp la corp momentan, vreau să văd ce puteți și să mă antrenați pentru a dobândi forța necesară. Pe mesele acelea aveți tot felul de arme așa ca aveți mâna liberă să alegeți.
Ne îndreptăm cu toți spre mese și chiar sunt tot felul de arme, pumnale, arbalete, topoare, când văd o sabie și îmi aduc aminte instantaneu de mama, o ating ușor, o manuia cu o pricepere nemaivăzută. Dar nu e de mine, mă plimb încă pe lângă mese dar ochii mei zăbovesc lângă masă unde e răzămat un arc.
Îl ridic e simplu și ușor, am mai pus mâna pe unul dar era mult mai mic și eu la fel. Era pe vremea când trăia mama, m-a învățat cum să trag cu arcul, așa ca aceasta va fi arma mea, iau și teaca cu săgeți și mi-o pun în spate.
-Știi ca nu e ușor să mânuiești arcul!
Aș tresari dacă nu aș fi învățată cu Tik care apare și el ca o stafie. În spatele meu se pare ca e Killian și nu știu de ce atâta atenție pe mine.
-Mulțumesc pentru unguient, dar cred ca tu aveai mai multă nevoie de el. Cum îți e mâna?
Din dreapta mea îi văd palma întinsă, mă uit dar nu mai e nimic acolo.
-Vindecată! Îmi spune
-Mă bucur. O să mă descurc cu arcul. Mulțumesc și pentru ziua de ieri.
Mă depărtez de el pentru ca nu vreau să captez alte priviri. Ce e drept arată bine, înalt, bine făcut, iar ochii aceia te-ar putea face să te uiți toată ziua în iei.
-Dacă v-ați ales armele fiecare să îți ia locul pentru a testa cat e de iscusit.
Mă duc către locul în care sunt poziționate țintele și sunt urmată de câțiva elevi care și ei au de aruncat la țintă iar în urma mea e cel de ieri cu care m-am luptat. Ar trebui să-mi fie frică oare?

Chiar dacă sunt înconjurată de elevi  și comandanți tot vreau să fiu cu ochii pe băiatul  acela nu știu ce i-ar putea trece prin cap. Îmi scot o săgeată și rămân dezamăgită când văd ca un loc de vârf e doar un ciot.
Îmi pun așa zisa săgeată pe arc, îmi iau ținta în vizor și trag. Se pare ca mi-am pierdut din îndemânare dar nu prea mult.
-Ragna! De data asta chiar tresar. Iartă-mă nu am vrut să te sperii, vroiam să vorbesc cu tine, eu sunt Luck.
Deci baiatul de ieri are și un nume, Luck.
-Te ascult!
-Am exagerat, m-am lăsat purta de nervi și am acționat greșit. Și mulțumesc ca m-ai salvat de la o zi de carceră.
-Nu ai pentru ce, doar ca nu vreau sa am alte probleme pur și simplu.
-Sper să poți să mă ierti sau chiar să uiți?
-Am să încerc dar nu promit nimic Luck.
-Ma multumesc si cu atât. Apropo te pricepi la tras cu arcul.
-Mersi.
Și apoi pleacă iar eu rămân uitându-mă la el, încă nu cunosc oameni după expresii dar sper ca a lui să fie sinceră.
-Ce a vrut? Mă întorc și îl văd din nou pe Killian care e nervos
-Să își ceară scuze.
-Serios?
-Așa se pare. Mă uit în spatele lui și îl văd pe Azriel în cealaltă parte de teren uitându-se la mine, mă întorc și iau iar o săgeată și plină de nervi și frustrări îi dau drumul și direct în mijlocul țintei.
-Deci, l-ai ales cu un motiv! Știi să îl mânuiești.
-Nu, abia învăț.
-Nu așa pare.
-Învăț repede.
Propriul meu frate, stă și se uită doar la mine, după atâția ani în care am fost atât de apropiați am ajuns să fim așa? Atunci așa să fie Azriel.