Născută în flăcări

Esti bine

Zilele trec atât de rapid poate și din cauza ca stau doar cu capul în cartea lumi și încerc să înțeleg ce sunt cu adevărat și care e puterea mea.
Ceea ce știu e ca am o putere nelimitată, ochii mei sunt pietrele care pot închide portalul demonilor., sunt de fapt o jertfă pentru pace și toată lumea din Tărâmul fermecat știu ce sunt, de asta am renunțat să mai ies seara pentru a mai respira și alt aer în afară de cel plin de ierburi și poțiuni.
-Iertare Preoteasă! Regele vrea să vă vorbească!
-Vin imediat!
Tik a stat cu ochii pe mine toată săptămâna fără să zică nimic, e îngrijorat, ușurat nici nu știu.
-Arăți diferit! Îmi spune el
-În ce semn?
-Arăți diferit, nu știu cum să iti explic dar tu, prezența ta e altceva.
-Mă simt diferită. Îi spun
Asa și e de când citesc cartea și memorez vrăji parcă puterea îmi pulsează în vene mai mult iar corpul cere mai mult și mai mult. Nu vreau să îi zic ca am devenit dependentă de asta, mi-e greu să recunosc și eu dar am încercat să găsesc calea pentru a închide portalul fără a-mi pierde viața. Ceea ce nu știe nimeni.

-Copila! Știu ca nu vrei sa fii deranjată dar e urgent.
-Ascult!  Așa zisul meu tată, a început să se obișnuiască cu ideea ca sunt fata lui!
-Muntele e atacat!
Picioarele încep să mi se înmoaie si realitatea mă lovește spre în moalele capului, a sosit momentul dar mai important e ca cei dragi sunt în pericol.
-Plec! Îi spun
-Stai!
-Nu pot să stau, trebuie să îi ajut și am învățat asta, îți sunt recunoscătoare pentru tot.
-Vin cu tine!
Mă opresc și mă uit la el nevenindu-mi sa cred ce spune.
-Nu poți, îți pui supuși în pericol!
-Lupta asta e pentru toți, la fel ca tine nu vrem ca demoni sa preia controlul.
-Atunci sa fie cum spui tu!
-Eu am plecat acuma, puteți veni din urma mea.
-Venim toți odată, armata mea e pregătită și e deja pe picior de plecare.

După ce mi-am luat repede armură pe mine, pe care am pus să mi se facă săptămâna asta, sunt deja spre drum pentru a mă întâlni cu Kratos!
-Credeam ca ți-au crescut urechile ascuțite! Spune Kratos, nu l-am văzut de câteva zile bune.
-Sunt bine!
-Te simt, știu ca nu ești bine!
-Trebuie să-i ajutăm voi fi bine!
-Puterea te consumă! Nu ți-ai găsit încă echilibrul!
-Știu, Kratos știu!

Aproape ajungem la munte dar pot simți deja și auzi dezastrul care se întâmplă aici ,sper doar ca totul să fie bine.
Armata prințului e formată din goblini, spiriduși, și multe alte ființe care nu aș vrea să îți găsească sfârșitul!
Tik conduce o parte din armata prințului, măcar el pare pregătit de ce urmează.
-Coboară! Tip la dragon
Îi văd pe Azriel și Seth care sunt puși la pământ și înconjurați de demoni!
Încă nu sunt aproape de pământ dar alerg pe spinarea lui Kratos și sar de pe el plonjând spre ei.
Puterea începe să-mi fremete pe sub piele iar eu îi dau voie să iasă, și din căderea mea liberă mă ridic deodată începând să plutesc deasupra pământului.
Arunc spre demonul care e pregătit să-l răpună pe Seth cu o minge de foc.
-Ragna! Vocea lui Seth e disperată și privirea lui mă găsește în sfârșit. Dar în privirea lui citesc uimirea dar și șocul când vede ce am devenit. De asta îmi era teamă ca nu o să accepte ceea ce sunt. Se ridică de jos și alerga spre mine dar oprindu-se la mai puțin de un metru.
-Ești bine! Apoi îmi întinde o mână.
Cu mișcări mici îi întind și pe ea mea lăsându-mă în jos până ajung pe pământul rece.
Mă trage într-o îmbrățișare, și mă strânge cu putere de parcă aș fi singurul lucru care ar putea depinde viața lui.
-Zi ceva, orice te rog!
-Sunt aici!
-Ești aici, să nu mai faci niciodată așa ceva ai înțeles.
-Seth, am să îți spun ceva.
-Ai să-mi spui mai multe!
-Sunt Preoteasă Lumi, conducătoarea ei și sunt o vrăjitoare. Îi spun dintr-o suflare.
-Nu îmi pasă ce ești , atâta timp cat ești bine!
Nu cred ca conștientizează ce sunt.
-Oameni buni o mână de ajutor! Strigă Azriel și îmi reamintesc unde sunt.
-Dați scuturile jos și lasă-mă să-ți vorbesc dar trebuie să și luptăm.
-Am adus o armată cu mine!
-Cine?
-Prințul păduri fermecate!
-Tatăl tău.
-Știai?
-Da. Și dacă știam ca ești acolo veneam la tine.
-Cred ca o sa vorbim mai târziu.
-Așa e! Ai ceva important să-mi spui, acel lucru nu e de scris pe un bilet. Mă săruta apoi pleacă.
Sper doar ca o să reușesc să-i spun toate astea.