❦Noua versiune: Capitolul 16❦

3.7K 439 47
                                    

Capitolul 16

Lucas și-a făcut apariția, în sfârșit, alături de Lisa și amândoi arătau de vis, demni de a câștiga titlurile de Miss și Mister Boboc. I-am zâmbit bobocelului stingheră, de la distanță, și am așteptat ca și el să mă salute înapoi. Asta a făcut, însă nu a venit către mine, stând agățat de colega lui, care îl strângea puternic de braț.

Aveam nevoie de compania lui Lucas, pentru că îmi plăcea mai mult decât majoritatea băieților și pentru că el era singurul capabil să mă facă să uit de Xander. Iar după dansul de adineaori aveam nevoie de o distragere. Așa că m-am îndreptat spre ei.

– Uau! Arătați incredibil! le-am spus amândurora.

– Mulțumim. Chiar crezi asta? Lisa a fost cea care m-a întrebat, toată un zâmbet.

– Da, chiar cred, am ignorat-o cu privirea, căci nu mi-am putut lua ochii de la bobocel.

De aproape era și mai frumușel. Ochii lui verzui și cârlionții aveau să mă înnebunească. Știu că poate motivele mele de a mă apropia de el erau pur egoiste, dar jur, chiar îl simpatizam!

– Am întârziat puțin din cauză că Lisa și-a schimbat rochia în ultima clipă.

– Oh, am înțeles. Oricum nu sunt de foarte mult timp aici, am chicotit. Am dansat până acum.

Da, am avut parte de un singur dans, însă nu trebuia ca el să știe detaliile.

– Și noi ar trebui să dansăm, ca să ieșim în evidență, Lisa l-a tras de braț. Haide, Luc! Să mergem!

– Oh, da, a mai apucat să-mi spună. Kayla, arăți... Incredibil. Ca întotdeauna.

– Poate îmi păstrezi și mie un dans? am strigat văzând că se îndepărtează.

– Scuze. I-am promis Lisei că dansez doar cu ea în seara asta, doar ca să fie evident că vrem să primim titlurile împreună.

Dezamăgirea s-a citit iremediabil pe fața mea. Poftim? Nu numai că nu am putut merge cu el la dans, dar acum blonda aceea râzgâiată îi interzicea să danseze cu mine? Dar voiam atât de mult să dansez și cu el!

M-am îmbufnat, cât timp i-am privit dansând unul cu celălalt. Lucas și-a aruncat privirea spre mine, văzându-mă probabil că nu sunt în apele mele. Dacă am fi fost împreună, aș fi făcut o mare scenă. Dar din păcate nu eram! Doar pentru că am ieșit o singură dată și doar pentru că ne-am contopit buzele câteva secunde, asta nu ne făcea exclusivi.

În plus, el și Lisa nu ieșeau drept cuplu. Erau colegi.

La naiba cu angajamentele lui de băiat bun!

Nu voiam ca dansul cu Xander să fie unicul dans primit în seara asta, pentru că din cauza faptului că a fost atât de frumos, aveam să mă gândesc o viață întreagă la asta. Trebuia să-mi creez amintiri noi! Am căutat cu privirea pe cineva liber și când l-am văzut pe Oliver lângă masa de bufet, în compania lui Ginger care nu era deloc subtilă că-l place și că-i caută atenția, am știut că e posibil să fi găsit persoana potrivită.

M-am dus cu o rapiditate marcantă către el.

Ginger purta o rochiță scurtă, bufantă, cu un decolteu adânc. Era machiată, lucru rar la ea, căci colega mea roșcată nu era adepta feminității în cele mai multe zile. De aceea știam că voia să-l impresioneze pe Oliver.

– Bună, l-am salutat eu.

– Bună, Kayla! Uau! Arăți și de această dată incredibil. De departe cea mai frumoasă fată de aici, mi-a zis, dar vorbele lui nu au avut un efect atât de puternic pe cât au avut cele rostite de Xander.

CHICUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum