CHIC

❦Capitolul 25❦

Capitolul 25

Trigger warning: abuz sexual, limbaj licențios

După eforturile supraomenești ale echipei de fotbal, împreună cu Joe, căpitanul lor, am reușit să facem rost de cheia de la piscină, iar acum eram furișați în incinta liceului, cu o petrecere plină cu băuturi alcoolice și cu snaksuri. Mai toate fetele purtau bikini, inclusiv și eu. Deși aveam o rochie de plasă pe deasupra, simțindu-mă cumva incomod să mă afișez doar în costum de baie. Vergeturile încă îmi brăzdau corpul și știam că ele nu ar fi trebuit să fie un motiv de rușine. Erau semne ale faptului că am dus o luptă crâncenă cu kilogramele și am răzbit.

Însă... cu toate astea... nu puteam să nu mă uit la restul fetelor, la pielea lor netedă, la lipsa de celulită și să-mi imaginez cum ar fi fost dacă aș fi fost ca ele. Probabil că nu aveam să mă simt niciodată suficient de bună. Probabil că aveam să mă consider toată viața inferioară acestor fete. Asta era cruda realitate.

Toată lumea vorbește despre procesul de pierdere în greutate. Dar nu vorbește niciodată de faptul că acel gol care te macină pe interior, de a nu te simți îndeajuns de bine, nu se poate astupa și te însoțește pretutindeni.

Eram absentă mental de la petrecere, deși zâmbeam și socializam cu ceilalți. Toți erau fericiți. Erau liberi. Fără profesori. Fără reguli. Muzica din boxele aduse de băieți era dată la un volum ridicat, însă încă o înțelegeam pe Hellen, care îmi ținea un discurs furios la adresa lui Ray. Îmi spunea că era blamată de lipsa de atenție pe care o primea. Că are impresia că Ray nu mai e la fel. E plecat și înlocuit cu geamănul lui malefic.

Nu putea să aibă și Xander unul? Mi-ar fi plăcut să-l mai fi văzut, chiar dacă nu ar fi fost el, ci o versiune fraternală a lui. Așa, trebuia să mă conformez cu absența lui, iar sentimentele mele se stingeau încetul cu încetul. Pe cine păcăleam? Eram al dracului de îndrăgostită de el și nici măcar nu puteam face ceva în legătură cu asta. Decât să mă sărut cu un alt băiat și să încerc să uit ce savoare aveau acele buze franceze care mi-au dat viața peste cap.

– Hell, dacă așa de nefericită te face. Atât de anxioasă și nesigură, de ce continui să fii cu el? am răbufnit, cumva sătulă să o aud zile întregi vorbind despre cât de nesatisfăcută este în relația cu Ray.

Știam că aveam o datorie morală de cea mai bună prietenă să o ascult, dar o vedeam cum își făcea singură rău. Tot dădea pahare de bere peste gât, povestindu-mi toate fazele nasoale pe care le-a făcut Ray în ultima perioadă.

– Pentru că să fiu cu el e tot ce mi-am dorit vreodată. Dacă nu o să mai fiu, atunci... Atunci ce rost mai are să-mi doresc ceva dacă nu se împlinește? De ce să iubesc dacă nu sunt iubită? De ce să fiu bună la suflet dacă nu primesc aceeași bunătate în schimb?

– Pentru că trebuie să o faci fără să aștepți ceva de la viață, i-am spus și am căzut într-o melancolie năstrușnică, așa că mi-am pus și eu bere în pahar. Nu o faci ca să primești ceva în schimb. O faci pentru că trebuie.

– De ce trebuie, Kayla?

– Să mor de știu, am chicotit tristă. Așa se spune, nu? Să încercăm să fim cea mai bună versiune a noastră. Să încercăm să trăim, dacă tot am fost puși pe pământul acesta.

– Poate că ai dreptate. O să vorbesc cu Ray și dacă nu e de acord să se schimbe, atunci mă despart de el, mi-a zis hotărâtă și și-a abandonat paharul de bere, plecând pe urma lui.