❦Noua versiune: Capitolul 18❦

3.9K 450 29
                                    


Capitolul 18


Urăsc zilele de luni. Urăsc această zi de luni, în special. Pentru că după tot ce s-a întâmplat la bal, lucrurile s-au schimbat considerabil spre dizgrația mea, iar eu nu aveam încotro decât să fac față situației.

Începem cu începutul. Relația mea cu Lucas se încheiase definitiv. Nu că am fi avut o relație, dar aveam o tentativă de formare a uneia, care acum eram sigură că nu mai avea să ducă nicăieri. Și era doar vina mea, cel mai probabil. Pentru că nu îl alesesem pe el. Mi-am ales planul de răzbunare. Am ales orgoliul și mândria. Și nu aveam să renunț la mine, în favoarea lui.

Îmi era dor de el. La naiba! Uneori mă întrebam dacă am luat cea mai bună alegere pe care o puteam lua. Nu mă ajuta nici faptul că în acea zi de luni a venit la liceu cu Lisa la braț. Toată lumea îi complimenta. Miss și Mister Boboc erau frumușei împreună și locul lor era unul lângă altul.

Nu știam exact ce fel de relație aveau. Lucas părea să fie doar amical cu Lisa. Însă scorpia aia blondă categoric visa la mai mult!

Ray și Hellen reprezentau pentru mine o altă problemă. Erau împreună, ca două lipitori. Nas în nas, gură pe gură, alintându-se absolut grețos. Aveam impresia că își spuneau spănăcuț. Nimic nu era mai odios decât spanacul!

Din cauza acestei relații, nu mai eram sigură dacă ar trebui să-l mai includ pe Ray pe lista de răzbunare. În fond, ce fel de prietenă aș fi pentru Hellen dacă aș avea o vendetă asupra iubitului ei? Însă nu voiam să-l scot definitiv de pe listă. Kaytzilla și inima ei rănită nu-mi permitea.

Revenind la o altă viitoare victimă, Oliver Prescott s-a scuzat față de mine pentru drama cauzată la bal. Mi-a spus că nu și-a dorit-o niciodată pe Ginger ca iubită. Că nu se potrivesc. Că ea este prea obsedată de el și că el are aspirații mari de viitor. Mi-a cerut o șansă să ieșim împreună, iar eu bineînțeles că l-am refuzat, spunându-i că nu mă simt confortabil să-i facem asta lui Ginger, care probabil suferă.

Da, m-am folosit de simțul moralității inexistent ca să scap de el, pentru că dacă l-aș mai fi sărutat vreodată, aș fi murit odată cu Kaytzilla. Trebuia să găsesc o altă metodă de răzbunare.

Ginger Hord era ca și terminată. Din cauza celor întâmplate, probabil a avut parte de o ceartă de pomină cu Oliver și așa a renunțat de tot la echipa de jurnalism a liceului. La revedere articole scrise de roșcovană!

Și cumva creierul meu absolut răutăcios a asociat această tragedie cu o șansă de a pătrunde mai aproape în miezul problemei. Aveam să mă alătur eu echipei de jurnalism și să-l sabotez pe Oliver din interior, totodată să-i arunc lui Ginger faptul că a fost înlocuită.

Așadar iată-mă în biroul directorului, expunându-mi dorința.

– Vreau să mă alătur echipei, am spus convingătoare.

A trebuit doar să iau o scrisoare de recomandare de la profesoara de literatură și cum era deja fană a scrierilor mele, am primit-o relativ repede. Apoi după ce directorul l-a chemat pe Oliver să-l anunțe și să-l întrebe dacă ar fi de acord să mă alătur echipei, totul a fost floare la ureche.

Scăpasem de orele de pregătire la franceză și de organizarea balului, ca să pic într-o altă activitate extra-curiculară.

Ultima oră era cea de franceză și după trebuia să mă duc să lucrez la gazetă.

CHICUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum