Who's the vampire?

Escape and...Action (1)

Ma trezesc dimineata si in timp ce stateam in pat am inceput sa realizez ca nu-mi aduceam aminte cum ajunsesem in camera mea, nici cum si nici cand am adormit. Eram destul de confuza si nu-mi aduceam aminte mare lucru de seara trecuta, desigur, sarutul era printre lucrurile de care-mi aminteam. Nici acum nu stiu ce a fost in capul meu. Tot ce stiam era ca am fost trezita de enervanta alarma a mobilului meu, ca azi aveam scoala si, de parca nu ar fi fost destul, azi puneam in aplicare planul. Aveam emotii, ma tot gandeam, daca n-o sa iasa ne ardem cu totii. Nu stiu de ce, dar ma trezisem mai devreme pentru a avea timp sa ma aranjez putin. Era abia 6:40. Mai erau 30 de minute pana ajungea Catelyn. Pentru un moment chiar uitasem ca trebuia sa vina. Cu toata agitatia din jurul meu, imi parea ca-mi scapa ceva, ceva atat de evident imi scapa ca nisipul printre degete, dar nu stiam ce. In cele 30 de minute am avut destul timp pentru un machiaj simplu, de zi si pentru a ma imbraca in plictisitoarea uniforma, desigur accesorizata cu un lantisor si cateva bratari. Pentru prima data, de cand eram la liceu, eram gata, inainte sa ajunga Catelyn. Imediat a ajuns si ea, vesela si zambitoare ca de obicei.

C: - 'Neata! Wow! Esti gata! A..Adica tu...esti gata, la timp. Cum...? Te-ai lovit la cap? Ai amnezie? Ai patit ceva?

E: - Ha. Ha. Ha. Foarte amuzant. Ce sa spun. 'Neata si tie.

C: - Nu, serios. Te-au rapit extraterestrii?

E: - Oh, haide. Ce-i atat de greu de crezut ca pot fi gata la timp ?

C: - Cred ca faptul ca, de cand am inceput liceul, nu ai fost gata niciodata la timp.

E: - Exagerezi.

C: - Chiar deloc. Te pregatesti, cumva, pentru maine?

E: - Maine? Ce e maine?

C: - Tu chiar vrei sa te cred ca ai uitat?

E: - Stii ce? Nu-mi aduc aminte si gata. Am probleme mult mai mari pe cap acum.

C: - Cum ar fi?

E: - Hm?

C: - Ce probleme ?

E: - Ăăăă...scoala. Trebuie sa mergem, nu?

C: - Da, sigur.

Drumul a fost destul de plictisitor, nu prea aveam despre ce sa vorbim de cand viata mea, sa spunem ca, s-a complicat.
Am ajuns la scoala destul de repede, intalnind-o acolo pe Daiana. Statea si vorbea cu prietenele ei fitoase in timp ce se uitau spre mine si radeau. Deodata, Daiana se indrepta spre mine.

D: - Hei, fraiero! Ce i-ai facut, l-ai mituit, santajat?

E: - Ce? Sa mituiesc? Pe cine? - o intreb nestiind la ce se refera-

D: - Faci pe proasta? - spuse impingandu-ma, dar nu avu timp sa mai faca ceva ca interveni Catelyn -

C: - Hei! Mai bine spune la cine te referi, blondo!

Uitandu-se cu atata aroganta spre noi, isi scoase din geanta telefonul si imi arata o poza destul de neclara din cauza intunericului. Nu se poate, eram eu si Ricardo. De unde stia blonda asta vopsita de mine si el?

D: - Acum imi raspunzi?

E: - Trebuie sa-ti dau explicatii?

L: - Wow! Ce se-ntampla fetelor, pe cine va bateti? - super, a ajuns si Luke -

Daiana ii arata poza. Nu era de bine, nu era deloc de bine. Daca, vazand poza, banuia ceva?

L: - A fost o noapte grea, sa-nteleg. - il bufni rasul -

E: - Ce?! Nu, normal ca n-a fost! - ma revolt eu - De ce tot interpretezi?

L: - Bla bla bla bla...bla bla... - spunea in timp ce-mi intoarse spatele si se indrepta spre banca lui, macar nu banuieste nimic -

C: - Totusi, Eloise, nu dai de inteles cine stie ce din poza aia. Nici macar eu nu stiam despre relatia ta.

E: - N-am nicio relatie, cu nimeni.

C: - Pai el nu pare a fi un nimeni. Nu pot sa cred, Eloise. Suntem cele mai bune prietene de ani de zile si n-am avut secrete pana acum.

M-am apropiat de ea luand-o in brate, ea fiind evident uimita de gestul meu. I-am soptit un scurt "iarta-ma!" si am plecat la mine in banca. Ricardo i-a sters memoria cu un motiv. Era in pericol daca stia ceva, chiar si asa e in pericol. Stiam. Stiam ca-mi pot pierde cea mai buna prietena din cauza celor doi vampiri, desi simteam cum viata asta atat de periculoasa ma atragea ca un magnet.
Orele s-au terminat destul de repede sau, probabil asa mi s-a parut mie fiindca mintea-mi statea numai la plan.
Ajung in fata usii apartamentului, o deschid si o voce cunoscuta, calda dar rece in acelasi timp ma primise in casa. Uitasem in totalitate de faptul ca parintii mei ajungeau acasa azi. Acum trebuie sa mai inventez si o scuza ca sa ies din casa.

M: - Buna, scumpo! - ma imbratisa de indata ce intru in sufragerie -

E: - Buna, mama! Cum a fost?

M: - Ne-am descurcat pana la urma. Tu esti bine ?

E: - Da, mama. Nu mai sunt un copil. Tata? El nu vine?

M: - El...mai are treaba.

E: - Aha. Voiam sa-ti mai spun ca in seara asta merg la o petrecere. - am mintit eu -

M: - Lipsesc cateva zile si deja iti faci de cap? Nu o sa mergi nicaieri, tatalui tau nu i-ar placea.

E: - Tata nu-i aici, mama. N-a fost toata viata lui. Nici nu inteleg de ce-l tolerezi atat. El nu inseamna nimic pentru mine, iar in ultimul timp parca nici pe tine nu te mai recunosc.

M: - Domnisoara, cum iti permiti sa-mi vorbesti asa? Sunt mama ta.

E: - Eu m-as stradui mai mult. Esti cam absenta. - spunand ultimele cuvinte am fugit in camera mea. -

Stateam in camera mea gandindu-ma la ce sa fac sa o conving pe mama sa ma lase sa ies. Disperata ca nu gaseam solutia, l-am sunat pe Ricardo.

R: - S-a-ntamplat ceva?

E: - Ce mod dragut de a-ntampina pe cineva - spun eu sarcastica - Dar da, sa intamplat.

R: - Ce? Esti bine? Ai patit ceva?

E: - Sunt bine, dar sunt sechestrata in casa. Mama nu ma lasa sa ies.

R: - Tatal tau?

E: - E inca plecat.

R: - Nu-i problema. Vampirul pe care-l trimit o va constrange pe mama ta. Stai linistita! Va fi bine.

E: - Mersi! Crezi ca va merge?

R: - Ce?

E: - Planul.

Dupa o pauza si o rasuflara auzita prin telefon am primit si un raspuns.

R: - Sper. E singura cale de a scapa de el.

E: - Asa e. Atunci eu il astept pe prietenul tau.

R: - Bine. -si inchise telefonul -

Capitolul e prea lung, asa ca il voi face in doua parti.