Dragoste şi muzică

Capitolul 27

                                                                               Julian

         Cred că a trecut aproximativ o oră de când i-am închis pe cei doi în camera surorii mele și aparent abia de câteva minute nu se mai aud țipete. Tot ce pot să sper în momentul ăsta este că și-au rezolvat problema și că idiotul i-a spus într-un final ce simte. Și cu toate astea nu știu daca Gema l-a iertat. Eu dacă aș fi în locul ei nu stiu dacă l-aș ierta așa ușor, mai ales că nu e pentru prima oară când suferă din cauza lui. Și dacă l-a iertat, sper doar să îl lase o perioadă să fiarbă în suc propriu și să realizeze că la un moment dat poate să fie prea târziu, ca să mai repare ceva.

        Mă duc cu pași mici spre camera surorii mele și bag cheia în broască, ca imediat după aia să o deschid și sunt surprins de faptul că ăștia doi nici măcar nu se mai bagă în seamă unul pe altul.

        — Ați terminat? îi întreb.

        — Fir-ar să fie! Eu m-am cărat de aici! Sper doar că o să mă ierți, Gema. Și mai vreau să știi că nu am vrut nici măcar o afurisită de secundă să te rănesc, îi spune el.

        — Doar pleacă! Numai am energie pentru tine! îi răspunde și ea.

        Imediat cum idiotul iese pe ușă, sora mea începe să plângă în hohote și jur că o înțeleg! Știu că suferă și că Saul a rănit-o mai tare ca niciodată de data asta, însă stiu că îl iubește și că o să îl ierte, dacă nu a făcut-o deja. În definitiv asta se întâmplă mereu.

        — Ai de gând să îmi spui și mie ce s-a întâmplat? o întreb. 

        — Ce să se întâmple? M-a sunat în toiul nopții și mi-a spus Angela, iar dimineață m-am trezit cu el aici, moment în care vorbeam cu Marco la telefon, despre proiectul la care trebuie să lucrăm. Și ghici ce? Tot Saul era cel nervos! spune totul dintr-o suflare.

        — Și ați rezolvat problema? L-ai iertat?

        Oftează puternic, ca imediat după aceea să își șteargă lacrimile de pe obraji, doar ca după aceea să îi curgă alte șiroaie. 

         — Știi că după atâta amar de timp abia acum mi-a spus că e îndrăgostit de mine? Simt că m-a luat de proastă în toți anii ăștia! Dacă e adevărat ce a spus de ce mama naibii nu a făcut nimic atâta amar de timp? îmi spune totul printre hohote.

         Nici măcar nu știu ce aș putea să îi spun în momentul ăsta, având în vedere că nici eu nu am un răspuns la întrebarea ei, în afară de faptul că nu a vrut să o rănească. Și cu toate astea nu sunt sigur că Gema chiar crede lucrul ăsta, cu toate că eu stiu că ăsta este adevărul. 

        Hotărăsc să îi confirm ceea ce i-a spus și el mai devreme, iar ea abia acum înțelege că nu a mințit-o, însă nu știu ce importanță are pentru ea în momentul ăsta. Știu doar că în adâncul sufletului nu și-a pierdut speranța definitiv.

         — Nu știu cât o să pot să îl mai iert! îmi spune. 

         — Știi doar că e un nărod de primă clasă, cu un singur neuron rămas, care și ăla e pe moarte și care se mai zbate, dând acolo dintr-un picioruș, dar fraierul chiar te iubește, îi răspund.

        Izbucnește în râs, din pricina afirmației mele, însă asta era și ideea! Să o mai înveselesc puțin, fiindcă are nevoie de asta, până la urmă. 

        Într-un final se potolește din plâns și pare că și-a revenit, cu toate că știu că este al naibii de furioasă pe el și că suferă. Sora mea a dat dovadă de curaj și de maturitate, având în vedere că nu cred că a plâns în fața lui și că s-a și rățoit la el, lucru care m-a uimit chiar și pe mine. Însă îi dau dreptate, până la urmă și la coadă trebuie să conștientizeze și fraierul că numai poate să o țină așa la infinit și că daca nu schimbă ceva, riscă să o piardă. 

        Chiar dacă Gema s-a linstit hotărăsc să rămân cu ea, mai ales că știu că are nevoie de mine mai mult ca oricând în momentele astea. Știu că tot ce pot să fac pentru ea este doar să o consolez și să încerc să o înveselesc prin orice cale, fiindcă e sora mea și o iubesc mai mult decât orice pe lumea asta.