Dragoste şi muzică

Capitolul 2

                                                                        Julian

       Sunt cel mai prost bărbat de pe pământul ăsta!

       Nici până acum nu pot să înţeleg cum de am acceptat eu să mă duc după prietena Ralucăi. Bunul meu prieten, Miguel este la serviciu până diseară, iar minunata lui iubită a venit cu scuza că are curăţenie de făcut şi manacare.

       Să fiu al dracu!

       Sunt efectiv în situaţia în care trebuie să mă duc după o necunoscută la aeroport. Tot ce ştiu despre ea este că îi seamănă izibitor de mult Rosariei, iar eu am speranţa că nu o să fie aşa. Ăsta ar fi tot ce mi-ar mai lipsi! Am destule pe cap.

       Mă îndrept cu paşi mări spre baie, fac un duş rapid, iar apoi mă întorc înapoi în cameră. Nu caut prea mult haine de schimb. Spre marele meu noroc am hanoracul vişiniu la îndemână şi mai rămâne să iau o pereche de blugi pe mine. Mă întorc înapoi în baie şi rămân nemişcat preţ de câteva momente în oglindă din faţa mea. Mi-am trecut o mână prin părul blond, însă afurisitul nu vrea să stea. Nu mai stau să mai pierd vremea cu el, având în vedere că în următoarele zece minute trebuie să plec de acasă.

       Cobor la maşină, că imediat după ce mă fac comod să dau drumul la muzică şi să bag cheia în contact. Nici nu am plecat bine, iar eu încep să mă enervez deja. Traficul este infernal, iar eu în cel puţin o jumătate de oră trebuie să fiu la aeroport. Înjur că ultimul nebun şi mă calmez abia când ajung la jumătatea drumului şi observ că în faţă este destul de liber. Era şi cazul! Doar e zece seara! Apăs pedala de acceleraţie până la refuz şi mai fac încă zece minute până la aeroport.

       Aştept pe puţin cincisprezece minute. Cincisprezece minute în care am stat efectic că prostu şi m-am uitat după o femeie care îi seamănă Rosariei câtuşi de puţin. În momentul în care am văzut-o m-am apropiat cu paşi mări de ea, iar femeia a rămas blocată în timp ce mă priveşte în cel mai amănunţit mod. Şi să fiu al dracu, că în în momentul în care mă uit mai atent la ea, am impresia că o am pe Rosario în faţa mea.

       Părul ei negru, creţ şi ochii de culoarea smaraldului. Pentru moment chiar sunt tentat să cred că este ea, însă ăsta nu poate să fie posibil. Care sunt şansele?!

       Sunt mai mult că sigur că am înnebunit, însă încerc să îmi păstrez calmul şi să fiu cât de cât prietenos.

       — Julian. Îi spun eu în timp ce îi întind mâna.

       Preţ de câteva momente mă priveşte atât de atent, încât mă simt de ca şi cum aş fi un tablou al dracului de frumos, de scump şi de rar în acelaşi timp.

       — Natalia! Îmi spune ea, în timp ce îmi prinde mâna uşor.

       Îi iau cele două geamantane şi mergem împreună spre maşina mea. De cum ajungem la maşină, pun cele două geamantane în portbagajul maşinii. Natalia umblă pe undeva pe bancheta din spate şi sunt mai mult că sigur că şi-a lăsat ceva acolo. Imediat după aceea mă îndrept şi eu spre locul meu şi sunt surprins să o găsesc pe Natalia aşezată pe scaunul din dreptul şoferului.

       De cum opresc la primul semafor nu mă pot abţine şi o privesc că să mă conving pe mine însumi că este reală. Este atât de frumoasă, însă asemănarea dintre ea şi Rosario nu îmi face deloc bine. Imediat cum semaforul trece la culoarea verde accelerez că un dement, fără să mă gândesc că o pot speria pe femeia din dreapta mea în stilul ăsta.

       Îi simt privirea asupra mea. Îmi întorc privirea spre Natalia, iar ea îşi întoarce privirea spre dreapta. Şi pot să jur că am văzut ceva umed pe faţa ei, însă s-a şters al naibii de repede.

       Simt că o iau razna închis cu ea în maşină. Nu mai suport! Îmi este suficient! Vreau doar să ajungem o dată la Raluca, să o las la ea şi să îmi iau dracului tălpăşiţa până nu o să o iau razna. E prea mult şi sunt conştient că ea nu este vinovată cu absolut nimic.

       Am condus-o pana în faţa casei, ca mai apoi să mă îndrept spre maşina mea şi am pornit spre casă. Respir uşurat în momentul în care intru în casă. Nici nu apuc să ajung în camera mea, că imediat mi se alatura şi sora mea, Gema. Ea îi seamănă tatei, brunetă cu ochii căprui, în timp ce eu îi semăn mamei. Cine nu ne cunoaşte poate să nu creadă că suntem fraţi. Şi totuşi nu cred că este neapărat o regulă că doi fraţi să semene atât de mult fizic. Intră după mine în camera mea şi uite aşa începe interogatoriul şi avem discuţii în contradictoriu. Ea nu crede ceea ce îi spun şi este atât de aproape să jure că sunt nebun.

       Când în sfârşit iese din cameră pot să mă bucur şi eu de linişte şi chiar vreau să încerc să dorm.

       Să fiu al dracu!

       Încă o iubesc pe Rosario, cu toate că m-a înşelat şi şi-a bătut joc de mine în cel mai crunt mod. Pe de altă parte nici eu nu sunt mai breaz. Am devenit din ce în ce mai posesiv cu ea şi ăsta doar pentru că m-a înşelat. Am încercat să repar totul, să încerc să fac să fie totul bine, exact că înainte, însă ea nu a cooperat cu mine. Orice aş fi făcut nu era bine.

       Am fost un prost şi încă eram pentru că o iubeam! Am făcut tot posibilul să o uit şi chiar când credeam că am reuşit a apărut Natalia.