Dragoste şi muzică

Capitolul 13

                                                                            Julian

       Au trecut doar trei zile, de la seara în care am dus-o pe Natalia în cârciumă aia afurisită, însă se simte de parcă ar fi fost aseară. Toate întâmplările din seara ăia mi-au rămas atât de adânc întipărite în minte şi este al naibii de enervant.

      Trecutul Nataliei îmi este încă necunoscut şi nici eu nu simt nevoia să o pun să dezgroape trecutul, fiindcă la naiba, nu e problema mea. Şi nu m-ar ajuta cu nimic.

       Natalia este ultima persoană de care aş fi avut nevoie în viaţa mea, cu toate că nu mă deranjează persoana ei, cât mă aduce la exasperare asemănarea asta nenorocită. Pare o fata bună, cu capul pe umeri, blândă şi deşteaptă, însă probabil este umbrită de trecut, la fel ca mine. Şi totuşi, nu cred că am văzut-o vreodată zâmbind. Este întotdeauna pierdută în gândurile ei. Şi să fiu al naibii! Nu pot să o condemn, până la urmă este femeie. Şi orice s-ar fi întâmplat în trecutul ei a afectat-o al dracului de mult. Şi de regulă femeile trec mult mai greu peste anumite întâmplări, fiindcă sunt mult mai sensibile decât bărbaţii.

       Cu toate astea, eu sunt bărbat şi uite-mă cumva blocat între trecut şi prezent, încercând să mă repar. Uneori am impresia că doar mă afund singur mai mult şi parcă nu găsesc nici o portiţă de scăpare.

      Cine a spus că bărbaţii trebuie să fie mereu puternici? Sau că nu există bărbaţi care sunt marcaţi de o femeie din trecutul lor? Cine naiba spune că unui bărbat nu îi este greu?

       Să fiu al naibii! Sunt bărbat şi oricât nu aş recunoaşte în faţa nimănui, am suferit şi poate că mai sufăr. Am bocit mai ceva ca o femeie, singur, când toată lumea dormea.

       După ce m-am despărţit de Rosario mi-am promis că nu o să mai las o femeie să se apropie de mine şi totuşi, mi-am încălcat propria promisiune şi nici măcar nu ştiu de ce. Nu ştiu de ce am acceptat să mă duc să o iau de la aeroport, de ce am ţinut-o în braţe în seara filmelor. Nu ştiu nici de ce atunci când am găsit-o hoinărind singură pe străzi la o oră târzie din noapte nu am lăsat-o naibii să se descurce singură, Şi nu ştiu nici de ce în urmă cu câteva seri am vrut să o scot în oraş, de ce m-am chinuit să o conving să se urce cu mine pe motor. Şi nu înţeleg nici de ce m-am simţit în regulă, ştiind că Natalia era în spatele meu ţinându-mă în braţe.

      La dracu! Singurele femei care m-au atins de când m-am despărţit de Rosario au fost mamă şi Gema, iar după atâta amar de timp, m-am lăsat atins de o altă femeie, cu bună mea ştiinţă.

        Sunt atât de confuz în legătură cu tot, încât nici eu nu ştiu ce vreau şi ce nu vreau. Ştiu doar că după atâta timp m-am simţit în largul meu, stând cu o fată la aceeaşi masă. Şi cumva ştiu că am încercat să par prietenos şi că am vrut să mă conving pe mine că poate să cânte. Şi pe ea.

       I-am făcut rău fără ca măcar să fiu conştient de asta dinainte, însă dacă aş fi ştiut că o să îi fac rău nu aş fi încercat să ies cu ea. Nici până acum nu am reuşit să îmi scot din minte seara aia nenorocită, cu toate că am încercat din toate puterile să fac asta. Tocmai de asta nici nu am mai trecut pe la Raluca, de asta mi-am încărcat timpul cu orice altceva. Doar să nu ne vedem şi ca să nu ne facem rău unul altuia. Cu toate că dacă stau să mă gândesc mai bine, ea nu mi-a făcut nici un rău. Doar aspectul ei fizic. Eu i-am făcut rău şi nu ştiu cum mama naibii să îndrept situaţia.

       Îmi aduc aminte perfect cum în seara aia am găsit-o în faţa localului plângând în ultimul hal. Cum am încercat să o iau în braţe, iar ea m-a lovit cu pumnii ei mici până a cedat şi m-a cuprins în braţe. Cum a hohotit în braţele mele, iar eu nu am putut să fac nimic ca să o fac să nu mai plângă. Am putut doar să stau cu ea aşa pentru cine ştie cât timp, până nu a mai avut lacrimi şi ea nici măcar nu m-a învinovăţit. Nu a ţipat la mine, nu a dat vina pe mine. Doar a plâns şi atât. Şi am adus-o înapoi acasă. Am lăsat-o în camera ei şi am trântit uşa în urma mea, doar din cauză că m-am enervat atât de mult pe mine. Am acţionat în cel mai prost mod şi probabil că nici nu vrea să mă mai vadă.

       Am fost un idiot, la fel ca intodeauna şi ştiu că nu trebuia să acţionez în felul acela. Sunt vinovat în totalitate şi nu aveam nici un drept să trântesc uşa aia nenorocită. Şi nici nu ştiu de ce mama naibii m-am enervat în halul ăla, fiindcă nici eu nu sunt vinovat, pentru că nu ştiu nimic despre trecutul ei şi nici nu am încercat să aflu.