Dragoste şi muzică

Capitolul 19

                                                                                      Natalia

       Mă simt al naibii de rău, iar singura explicație este că tocmai m-a luat o răceală, din cauza ploii care m-a prins serile trecute pe drum spre casă.

        Minunat! Asta era tot ce mai îmi lipsea. Mă bag în pat și sper ca somnul să mă facă să mă simt mai bine, în caz contrar o să îmi iau concediu medical. Închid ochii și în cel mai scurt timp sunt furată de somn.

        Aud o foșnitură, dar nu o bag în seamă, gandindu-mă că este doar o pungă și închid ochii la loc. Deschis ochii și brusc simt o greutate care se lasă peste pieptul meu, în același timp în care simt că rămân fară aer. Încerc să mă mișc, însă constat că nu pot să mișc nici măcar un deget. Încep să mă panichez și încerc mai mult să mă mișc, dar este în zadar. 

        Ce mama naibii este asta?!

        Respir din ce în ce mai repede, iar greutatea pe care o simt pare din ce în ce mai puternică, lucru care mă face să mă sperii și mai tare. 

        Mai încerc pentru ultima oară să mă mișc, dar rezultatul este același ca și ultimele dăți. Realizez că orice aș încerca să fac este degeaba și cu cât încerc mai mult, mai rău inrautesc situația. Trag aer adânc în piept, în timp ce îmi las corpul să se relaxeze total, ca după aceea să închid ochii și să încerc să adorm la loc. După cine știe cate minute senzația dispare complet.

        Deschid brusc ochii și mă ridic aproape instant, țipând. Îmi duc mâna în dreptul inimii, care pare că mai are puțin până o să îmi sară complet din piept. În momentul ăsta sunt al dracului de speriată și nu reușesc să înțeleg ce s-a întâmplat mai devreme. 

                                                                                        Julian

        Sunt trezit de un țipăt puternic. Îmi dau seama că țipătul provine din camera Nataliei. Mă dau jos din pat cu cea mai mare viteză de care sunt capabil în momentul ăsta și mă jur că nici măcar nu știu când am ajuns în camera brunetei. 

        — Ce s-a întâmplat? 

        Nici măcar nu pare să îmi fi sesizat prezența, până în momentul în care îmi aude vocea. Mărește ochii speraiata și mă privește de parcă nici măcar nu crede că aș fi real. Tremură din toate încheieturile, iar poziția corpului său este aceeași. Stă efectiv în fund, ghemuită.

        Din doi pași mari ajung în dreptul patului și singurul lucru la care sunt în stare să mă gândesc în momentul ăsta este să o trag în brațele mele, ceea ce și fac, în același timp în care îi mângâi spatele și îi șoptesc că sunt acolo. Îmi dau seama că temperatura corpului său pare puțin prea mare, așa că îmi lipesc buzele de fruntea sa și constat că arde.

        La dracu! Are febră!

        — Fir-ar să fie, Nat! Arzi! Să-ți mai spun și de faptul că m-ai speriat groaznic? o întreb cât de calm pot, în ciuda agitației mele. Stai în pat. Mă duc să iți aduc un ceai cald și o pastilă, îi spun în timp ce aprind lumina și o zbughesc rapid pe ușa.

        De îndată ce ajung în bucătărie mă grăbesc să găsesc o pastilă, dar nu găsesc nimic. Nici măcar un amărât de ceai. Scotocesc prin toate dulapurile și într-un final găsesc un pliculeț pentru răceală. Iau o cană în care pun apa și o bag la microunde pentru circa două minute, ca imediat după aceea să pun conținutul plicului în apă și amestec.

        Mă grăbesc să ajung înapoi în camera Nataliei și îi înmânez cana. Ia o gură din lichidul puternic și se strâmbă.

        — Fir-ar! Urăsc drăciile astea, bolborosește pe un ton lipsit de vlagă.

        — Ei bine, trebuie să îl bei. Nu am găsit altceva, așa că ai face bine să îl termini ca să iți scadă temperatura. 

        Aprobă, în semn că a înțeles și fară să mai protesteze soarbe încet din cană, însă se mai strâmbă din când în când. O înțeleg perfect, având în vedere că nici mie nu îmi plac acele plicuri, dar în cazul în care nu am altă variantă mă chinui să le beau. 

        După ce termină de băut lichidul fierbinte trage pătura peste ea și jur că pot să o văd cum tremură sub ea, din cauza frisoanelor.

        Pe cât de mult aș vrea să stiu din ce cauză a țipat, decid să îmi rețin curiozitatea, având în vedere că are frisoane. În momentele astea pot doar să rămân cu ea în cameră și să mă asigur că în cazul în care o să mai aibă nevoie de ceva o să fiu lângă ea.

        Mă așez turcește pe jos și tot ce mai pot face în momentul ăsta este doar să stau să o veghez. O privesc cum se foiește, în același timp în care tremuratul continuă să persiste.

        — Iți mulțumesc! îmi spune, ca apoi să se întoarcă cu fața spre mine și să își deșchidă ochii superbi. Nu este nevoie să stai aici, cu mine. 

        — Shhh! Încearcă doar să stai liniștită, îi răspund.

        Camera este cuprinsă de liniște în totalitate, iar eu rămân doar cu gândurile mele. Nu pot să cred că mereu ajungem în situații similare. Acum ne înțelegem bine, iar altă dată reușesc să gafez eu cu câte ceva. Și într-un final ajungem să o luăm de la capăt, dar nu și de data asta. Tura asta vreau să fac lucrurile așa cum trebuie, fară să mai ajungem în situații neplăcute sau stânjenitoare.

        Jumătate de noapte decurge cât de cât normal, până în momentul în care se trezește și o ia la fugă spre baie, cu mine pe urmele ei. Lasă ușa larg deschisă și se duce direct spre vas, se apucă cu ambele mâini de el și începe să verse. Mă grăbesc să ajung lângă ea ca să îi țin parul, să nu îi ajungă voma și în păr. După ce termină să își golească stomacul se ridică încet, însă este mult prea slăbită ca să se mai poată ține pe picioare. O iau în brațe, ca imediat după aceea să pornesc cu ea înapoi spre dormitor. O las la ea în pat, iar preț de câteva secunde dispar doar ca să îi aduc un prosop și un tricou curat, ca să se șteargă de transpirație și să își schimbe bluza.

        Se culcă din nou, lucru pe care o să îl fac și eu, doar că pe jos, cu capul pe patul ei.