Dragoste şi muzică

Capitolul 28

                                                                                   Natalia

       Ies din baie cu viteza luminii, după un duș bine meritat și mă grăbesc să mă întorc în dormitor, unde sunt așteptată de Raluca.

        — În sfârșit! Ce a durat atât? mă ia la rost, în același timp în care îmi întinde o rochie de un albastru electric.

        Îmbrac rochia care se mulează perfect pe corpul meu, ca imediat după aceea să mă așez pe scaunul de la birou, iar buna mea prietenă începe să mă machieze. 

        — Nu înțeleg de ce te agiți în halul ăsta! Trebuie să plecăm abia la ora nouă și avem destul timp până atunci, îi spun.

        — Mai bine mi-ai spune cum merg lucrurile între tine și Jullian, în timp ce îmi fac treaba. Sărută bine? I-ai spus ceva legat de venirea ta aici? mă asaltează cu întrebările.

        — Nici măcar nu am apucat să vorbesc cu el despre lucrurile astea și nici nu stiu dacă ceea ce este între noi o să funcționeze, îi răspund ca imediat după aceea să scap un oftat puternic.

        — De ce nu ar funcționa? Știu că este un tip destul de schimbător uneori, dar deja au trecut câteva zile și nu cred că o să își schimbe decizia. 

        Chiar sper că orice este acum între noi să nu se schimbe. Îmi doresc să ne întelgem în continuare la fel ca și în ultima perioada și eventual să fie ceva de durata, orice ar însemna asta. Și totuși știu că asta o să fie destul de greu, având în vedere că nu ne cunoaștem de foarte mult timp, plus că el este un om destul de schimbător. Să mai pun la socoteala și faptul că mai am momente în care mă gândesc la Sergiu sau că uneori mă simt vinovată, pentru ceea ce simt în preajma lui Julian? Și cu toate astea stiu că nu trebuie să mă simt vinovată, având în vedere că a trecut destul de mult timp de când el numai este în viață.

        — Unde mergem în seara asta? mă trezesc întrebând.

        — La o petrecere de-a unui prieten de-al nostru, îmi răspunde. 

        O petrecere! Fir-ar să fie! Trebuia să întreb de la bun început, cu toate că nici măcar eu nu știu de ce nu am făcut-o! 

        Este deja a doua oară de când sunt aici și accept să ies din carapacea în care am intrat de bunăvoie! De fapt, nu! Dacă stau să mă gândesc mai bine este pentru a nu știu câta oara când ies din zona mea de confort și totul datorită blondului. Nu știu ce îmi face omul ăsta, încât vreau să fiu cât mai mult în preajma lui, însă asta nu mă deranjează absolut deloc.

        De când am venit aici viața mea a început să ia alta întorsătură, încetul cu încetul. Dacă la început tot ce îmi doream era să îmi vindec treptat rănile și nici măcar nu mă gândeam la Julian în modul în care o fac acum, ei bine, în momentul ăsta lucrurile stau total diferit. Când l-am cunoscut tot ce îmi doream era să stau cât mai departe de el, doar că omul ăsta a reușit să îmi intre atât de mult pe sub piele! Nici măcar nu îmi dau seama când s-a întâmplat asta! Și cu toate astea, nu îmi pare rău și nici nu vreau să schimb nimic.

        — Așteaptă puțin! vocea Ralucai mă scoate din gânduri.

        De parcă aș mai avea vreo scăpare acum! 

        Preț de câteva momente dispare până în capătul celălalt al camerei, ca imediat după aceea să se întoarcă cu placa pentru păr, iar eu nu sunt sigură că vreau să o las să îmi întindă parul. Știu că asta o să mai dureze cel puțin o jumătate de secol, însă decid să o las să facă și asta. Până la urmă și la coadă nu am avut nici o dată părul îndreptat și în afară de asta sunt curioasă, ca să numai spun că sunt curioasa și de reacția blondului la o schimbare atât de mare. 

        Fac ce fac și tot la el îmi zboară gândul!

        Privesc în oglindă cum deja jumătate din părul meu creț este acum perfect întins și pot să spun că îmi place, dar asta nu înseamnă că o să încep să îl îndrept. Îmi iubesc părul așa cum este el, chiar dacă îmi este destul de greu cu el, plus că nici nu aș avea răbdare să fac asta!

        După încă câteva zeci de minute sunt gata. Mă ridic și îmi privesc reflexia din oglina și parcă nu îmi vine să cred că asta sunt eu. De când a murit Sergiu asta este a doua oară după mult timp în care sunt aranjata în cel mic detaliu.

        — Ei, cum ți se pare? Îți place? 

        Nici măcar nu am cuvinte! Pe de-o parte îmi place la nebunie, iar pe de altă parte am impresia că a exagerat puțin. 

        — Nu crezi că ai exgerat puțin? Îmi place, dar parcă este puțin cam mult dintr-o dată, îi spun dintr-o suflare. 

        — Asta e și ideea și în afară de asta nu uita că mergem la o petrecere! Și în plus nu îți dorești ca atenția lui Julian să fie doar asupra ta? 

        Ce pot să spun? Are și ea dreptatea ei! Și totuși nu am pretenția să nu se dezlipească de mine toată noaptea! Nu sunt absurdă!

        — Exagerezi! Doar nu crezi că o să îl țin lângă mine non stop sau că o să dispară cu alta!

        Cel puțin asta sper! Și mai sper să nu se fi răzgândit între timp.