1

48 4 0
                                    


Acum 5 zile m-am trezit după un somn extrem de lung.

Un grup format din 2 fete și 3 băieți m-au găsit cu ajutorul unui detector special de metale la 5 metri sub pământ.

Falsul Silas m-a salvat din mâna dușmanului și mi-a înscenat moartea. Apreciez intenția lui, dar a creat un haos pe întreaga planetă. Faptul că a vrut să iasă din joc și n-a oprit nimic din toate astea nu-l face mai nevinovat.

Revenind la poveste.

Acum 36 de luni, după ce s-a terminat ultima rundă, tranchilizantul a fost suficient de puternic cât să mi se oprească inima timp de câteva secunde, timp pe care, Silas aliatul, l-a înregistrat ca și moartea mea reală. Cel puțin asta e teoria mea după spusele gazdelor mele. Apoi.. cred că tot el m-a băgat în acel incubator și m-a îngropat la zeci de km depărtare de Brise.

Trebuie să încep să-l numesc altfel ca să-l disting mai ușor. La cât de vraiște am mintea câteodată îl încurc cu dușmanul actual pe nume Silas. O să-l numesc băiatul tonka pentru că mirosea a boabele alea letale și delicioase.

După 3 ani încă țin minte mirosul lui din acea cameră în care mi-a promis că o să aibă grijă de mine. Și mai țin minte ceva despre ele pentru că acum ceva timp am citit un articol random despre boabele tonka. Dacă sunt consumate în cantități mari provoacă decesul.

Ei bine, prea multe proiecte, domnule tonka, aduce sfârșitul lumii.

Silas cel fals, mă scuzați, băiatul tonka, a creat o viață artificială care depindea de încă o persoană care să funcționeze, adică de mine. Proiectul consta în 4 persoane, eu fiind ultima și cea mai importantă.

Prima persoană reprezintă adevărul, persoana care niciodată nu minte, a2-a reprezintă curajul, persoana care are puterea să facă orice, a3-a era cea care face alegeri extrem de rapid, iar a4-a, eu, ultima cheie a proiectului, marea de creativitate.

El avea nevoie în special de mine pentru că altfel, proiectul nu s-ar fi desfășurat. Ei bine, nici nu s-a desfășurat. Eu sunt moartă, iar viața lui artificială a murit odată cu mine.

A creat această lume ca să facă bani din ea. Oricine ar fi putut s-o cumpere și să trăiască acolo. Este făcută per persoană, din câte am înțeles. Fiecare primește viața pe care și-o dorește. Cine vrea să-și schimbe viața, o cumpără și se teleportează doar cu conștiința acolo, iar corpul uman este întreținut într-o capsulă toată viața. Dacă mureai în viața artificială, creierul real se prăjește și mori odată cu cea de acolo.

Ochelarii Mirei doar te face să vizionezi lucruri și te abate extrem de tare de la realitate, însă lumea pe care vrea s-o creeze Silas.. este cu totul altceva. Acolo simți totul, iar un nou tu este pe cale să ducă o altă viață.

Aptitudinile noastre sunt necesare persoanelor din acea lume pentru că ele gândesc cu propria lor minte proaspătă și este nevoie de oameni în plus care să te ajute să faci anumite lucruri. Este ca un joc. Păpușile nu se mișcă dacă nu le îndrumi tu, nu? Însă lucrurile trebuie să fie făcute într-o manieră cuviincioasă pentru a nu rezulta erori. Negativitatea nu are ce căuta acolo.

Sincer, acum stau și mă gândesc de ce m-a ales pe mine având în vedere că dorința mea ascunsă e să ucid. Oare dețin cel mai mare scor pe scara creativității și exclude partea mea negativă din ecuație? N-am nicio idee. Sau oare, Silas cel fals voia să distrugă jocul în felul ăsta?

Domnul tonka e de partea mea și așa sper să rămână. Am nevoie de el ca să ajung la amândoi și la toată echipa din spate. Toți vor plăti pentru moartea prietenei mele. Planul lor de rahat ca să-mi testeze creativitatea a eșuat și a decurs la un final tragic.

54384 (standalone)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum