54384 (standalone)

3

E în jur de ora 1 noaptea, iar noi încă n-am ajuns la locația Oliviei. Nici Ida n-a oprit energia electrică. Oare are probleme?

Îl simt pe Isaak cum tresare așezat cu capul pe coapsele mele. A dormit ca un bebeluș tot drumul. Oftez plictisită dându-i o suviță de pe față.

Duba e pentru transportat obiecte așa că nu avem scaune și suntem nevoiți să stăm pe podea. Începe să-mi dea dureri la fund.

– Cât mai avem? îl întreb pe Trey care stă în dreapta mea.

– Stai să mă uit pe hartă..

Laptop-urile încă au baterie. Cred că fiecare profită cât mai poate de dispozitivele lor de ultimă generație.

– 30 de minute, îmi zice.

Zâmbesc obosită întorcându-mi capul spre micul loc prin care intră puțina lumină de afară.

În mai puțin de 24 de ore cred că n-o să mai văd asta. Niciun bec aprins, niciun ecran de televizor. O să fie o premieră.

Până acum chiar a fost liniște. Nu ne-a urmărit nimeni. Cip-urile au fost oprite de Isaak dinainte să ieșim prin tunelul ăla, iar duba n-a fost văzută pe camere. Am schimbat plăcuța la mașină, apoi am vopsit-o pe toată. Deocamdată chiar suntem fără urme, dar ca-n orice film pe care l-am văzut.. liniștea aduce necazuri.

Întotdeauna.

Dar de data asta știu că o să fiu pregătită.