54384 (standalone)

4

– Vezi ceva prin geamul ăla? șoptește West.

– Nu! îi răspund.

Ne aflăm sus pe niște crengi ude și alunecoase. Ocolirea drumului ne-a făcut să tragem de timp până a început nenorocita asta de ploaie.

– Sunt fumurii toate, dar sigur e cineva în ele.

– Și nu știm cine ar mai putea ieși de prin zona aia, continuă West.

În minte îmi revin imagini cu el spunându-mi vorbe dulci, dar și făcându-mi cadouri. Lucruri pe care Isaak nu le-a făcut.

Oare care e dragostea reală? E un model anume sau există diferite tipologii de iubire în funcție de cât de dus cu capul ești?

O să consider ultima teorie.

Aici clar West nu e îndrăgostit de mine. E mult prea distant. Sau poate asta nu e dragostea demnă de mine.

– Val o să se ocupe de partea din est, dar în spatele vaporului ăluia enervant sigur e ceva. O să ne omoare înainte să apucăm să intrăm în mașina lor, zic.

La intrarea principală în oraș se află un vapor imens, iar pe lângă el se află 2 mașini. Câțiva dintre paznici se află afară.

– Și să nu uităm de capcane.

Oftăm amândoi când îmi iau binoclul de la ochi. El folosește niște ochelari speciali de apropriere.

O bubuitură se aude dinspre est făcându-ne să tresărim și să căutăm cu privirea locul din care s-a auzit.

Fir-ar, Valerie! Am vorbit că nu atât de repede.

– Mereu se grăbește, oftează West.

– Tragem. Acum!

Încarc mitraliera urmărind apoi cu ochiul drept mașina din stânga. Încep să trag.

Nimeresc doar unul dintre bărbați, apoi West îl împușcă pe al doilea.

Pământul răsună din cauza sunetului glonțurilor făcând ca țărâna să sară la întâmplare.

Și-au dat seama unde suntem.

– Cred că se retrag..

Mă încrunt ducându-mă cu binoclul spre stânga..

Aia e Val! Ce dracu?!

– S-a dus singură, zic.

West scoate un sunet de exasperare, apoi începe să coboare.

Glonțurile s-au oprit așa că, cobor și eu.

– Se retrag, West!

– Știu. Ne vor acolo.

La dracu. Oare știe că suntem noi sau altcineva?

– Psst! Ce dracu faceți?

O aud pe Lia, apoi pe enervantul de Reggie.

– Silas plănuiește ceva. Ca-ntotdeauna.

– N-ai zis că ăla a fost planul lui Isaak?

– Ba da. Acum e mâna lui Silas. Vrea să intrăm acolo mai mult ca sigur, spun.

– Crezi că ne așteaptă un joc? mă întreabă West.

Îmi mușc buza cântărind posibilitățile.

– Care ar fi șansele? Știa că venim din nou aici. A avut timp să pregătească totul.

Aud pași care vin spre noi. E restul echipei mele.

– Ce faceți? întreabă Olivia.

– E Silas, nu? Isaak se uită la mine.

Dau scurt din cap.

– E un psihopat. Nu îi mai găsesc scuze, spun înghițindu-mi saliva. Dacă intrăm acolo sunteți pe cont propriu. Vrea să vadă cât de mult ne-am dezvoltat sub tutela lui.

– Atunci, s-o facem. Să îi arătăm că putem să îi facem față! Și că putem să-l distrugem! zice Reggie triumfător.

Pentru prima dată sunt de acord cu el.

– De acord, aprobă Lia.

Normal, doar e iubita lui.

– Nu pot s-o fac..

Vocea mamei se frânge.

– Nu. Voi rămâneți la locurile voastre. Veți bombarda baza lui de la punctul cel mai inalt din pădure. E foarte bine așa, spun apucând-o blând de obraji.

Ea își strânge nasul, apoi mă mângâie și pe mine pe obraji.

– O să te descurci, Ganya! Ai ieșit din joc de atâtea ori. Ești mai isteață decât el. O să-l dobori!

Dau din cap.

Încearcă să mă încurajeze, însă adevăratele cuvinte ale sale cred că mi-ar fi făcut mai mult bine.

Putea să-mi zică că sunt acum aceeași psihopată ca și Silas și că soarta mea e dusă pe apa sâmbetei și că nu merit să rămân în viață la final. Asta m-ar fi enervat și mi-ar fi dat mai mult impuls. Dar acum fiecare cu nebunia lui.

Mă retrag ușor din bratele ei. Nu vreau să îi fac despărțirea și mai dură având în vedere că nu știm dacă mai ieșim cu viață de acolo.

– Ne vedem după, spun si fac câțiva pași în față.

O aud pe Olivia cum își ia rămas bun, într-un mod mult mai drăguț decât am făcut-o eu cu mama.

Ea mereu a știut să fie deschisă cu sentimentele sale.

Iau o gură de aer și o respir prelung.

Nu te ajută nimeni, Ganya! Ești pe cont propriu. Ca în acele jocuri nenorocite.

– Să mergem, mârâie Isaak.

Și asta facem.