54384 (standalone)

6

Două zile mai târziu, în jurul orei 5 dimineața, ajungem pe plaja insulei.

Zici că am aterizat în Hawai. E incredibil.

Plaja ocupă un loc destul de mare, iar în spatele ei se observă șoseaua. Și orașul cred că e măricel.

Îmi bag cu atenție picioarele în apă și înaintez spre țărm. Un cuplu doarme buștean pe plajă, însă ne simt amândoi și își schimbă poziția. Pe fată am auzit-o bolborosind ceva.

Chicotesc și privesc în jur.

Sunt și căsuțe construite direct pe plajă, iar în stânga noastră se vede un restaurant cu terasă deschisă.

– Deci ați văzut toți poza cu băiatul. Nu trebuie să vi-l arăt din nou, nu?

– Nu, îi răspundem lui Ida.

– E superb aici. Chiar trebuie să-l mai oprim pe Silas? Putem să ne petrecem restul vieții înnotând și mâncând fructe.. Și un mohijto în fiecare zi!

– Iubito, sună bine, dar eu nu pot să rezist mai mult de o lună aici, îi spune Reggie Corneliei.

De acord. Și mie îmi plac locurile mari în care să ai ce să faci nu să stau numai într-o zonă de făcut plajă și mâncat banane.

– Cred că mai trebuie să pierdem vremea. Novick doarme la ora asta, spune West cu un mic zâmbet pe față.

Arată mai bine față de acum 2 zile. Am mai schimbat câteva vorbe, dar nu mare lucru. Tot Valerie scotea ceva de la el, însă pe ea am observat-o că era cu ochii asupra domnului nostru care conducea vaporul. Să fie Loyd genul ei? Se aseamănă puțin cu West. West e sexy, iar Loyd.. te face să te bagi într-un dulap și să stai acolo până iese din încăpere. Nu mai zic de diferența vizibilă de vârstă.

– Stai, noi unde rahat dormim?

Întrebarea lui Valerie mă pune pe gânduri. Eu aveam impresia că poate Ida face rost de ceva..

– De ce vă uitați la mine? Nu am cunoștințe pe aici. Dormim pe vapor, pe plajă, ne zice Ida gesticulând. Aveți opțiuni, nu vă mai plângeți.

Să sperăm că găsim și un duș. Nu am mai făcut baie de 2 zile.

– Ganya, mă strigă West.

Ridic sprâncenele așteptând să-mi zică ce vrea.

– Mergem să vedem împrejurimile?

Mijesc ochii și mă las bătută.

Situația dintre noi nu e chiar atât de roz. Poate vrea să discutăm în privat.

– Să mergem într-acolo! arăt cu degetul spre căsuțe.

Ne punem în mișcare și o luăm în stânga. Restul încep și ei să se plimbe prin jur.

– Bănuiesc că vrei să discutăm..

– Vreau să știu că ești reală.

– Ce? rămân blocată, apoi începem să mergem din nou.

– Sunt destul de paranoic cu ce se întâmplă. Tot n-am încredere în tine, îmi spune.

– Oh, un zâmbet îmi apare în colțul gurii.

Privesc în față, nu la West. Cred că am văzut un duș public. E bun și ăla.

– Crezi că încă mint? întreb deja știind răspunsul.

– Îhâm.

Strâmb din bot și urcăm pe o cărare făcută din bucăți de lemn.

– Deja ești aici. E un nou început să crezi în mine.