Destinul unei flori de iarnă

Distrugerea

După despărțire, viața Zairei intră într-o spirală periculoasă. Durerea trecutului, combinată cu eșecurile din prezent și suferința cauzată de Elian, o împinseră pe marginea prăpastiei. Zilele treceau în ceață. Depresia devenise o parte din ea, o greutate constantă pe care nu mai știa cum să o ridice. Nu mai mânca, nu dormea și nu mai avea grijă de Maya așa cum și-ar fi dorit. Simțea că se scufundă tot mai adânc în propria neputință.

În încercarea de a amorți durerea, Zaira începuse să bea. Alcoolul
părea să fie singura solutie pentru a
uita, pentru a se desprinde, fie şi
doar pentru cấteva ore, de realitatea
care o bântuia. Fiecare sticlă era un
refugiu temporar, dar, cu fiecare
băutură, viața ei devenea tot mai
întunecată. Nu îşi dorea să mai
trăiască. Gândurile negre o
copleşeau, iar trecutul o urmărea
neîncetat.

Intr-o noapte, după ce terminase o
altă sticlă de vin, Zaira stătea în
camera ei, uitându-se în gol. Durerea
sufletească era mai mare decất
orice simțise vreodată. Îşi dorea să
moară. „De ce sả mai continui?" îşi
spuse ea în şoaptă, privind la sticla
goală.

Într-o dimineață, copleşită de
suferință şi de senzația că nu mai
avea niciun rost så continue, Zaira
luả o decizie extremă. Stia un loc
retras, în pădure, unde obişnuia să
meargă când era mai tânără, pentru
a se calma şi a reflecta. Îşi spuse că
acolo va fi locul unde va încheia
totul.

Se îmbracă încet, fără să simtă vreo
emoție. Totul părea să se fi terminat
în sufletul ei. Lăsă o scurtă notă
pentru mama ei, care avea grijă de
Maya, apoi plecă spre pădure, fără
să privească în urmă. Tulburările
psihice pe care le dezvoltase din
cauza abuzurilor și a pierderii o
împinseseră dincolo de punctul în
care mai putea cere ajutor.
Ajunsă în pădure, cu frânghia în
mână, Zaira găsi un copac potrivit.
Îşi legă frânghia cu mişcări
mecanice, färă săși lase gândurile
să se răzgândească. Durerea
devenise insuportabilă, iar ea nu
mai vedea nicio ieşire.

Cu lacrimi în ochi, îşi puse frânghia
în jurul gâtului şi se pregăti să facă
pasul final. In acea secundă,
întreaga ei viață trecu prin fața
ochilor - copilăria dificilă, pierderea
copilului, trădarea lui Elian şi
influenta distructivă a mamei lui.
Dar când îşi dădu drumul, frânghia,
Uzată şi veche, se rupse. Zaira căzu
la pământ, şocată şi dezorientată.
Rămase acolo, întinsă pe pământul
rece, incapabilă să înțeleagă ce
tocmai se întâmplase. Era un semn?
De ce nu se terminase totul aşa cum
plănuise?

Cu lacrimile curgându-i pe față, îşi
dădu seama că scăpase. Frânghia
nu-şi fắcuse treaba, iar ea era încă
în viață.
„De ce?" şopti ea, privindu-se în
oglinda lacrimilor. ,„De ce trebuie să
Continui?"