Iubesc un tip rău 🩵

Capitolul 3

Septembrie, acum doi ani.

ELIS

- Patt, nu am cu ce să mă îmbrac la petrecere. Trebuie să vii chiar acum, în acest moment. Sunt pe cale să plec, știi? Noua menajeră pe care ai angajat-o mi-a făcut toate hainele să dispară din dulap. E o nebunie. Concediaz-o mâine, bine? Nu pot avea de-a face cu oameni care aduc haos în viața mea. Înțelegi?

Vorbeam la telefon, furioasă, în timp ce-mi verificam garderoba. Totul se întâmplase din cauza greșelii stupide a noii menajere de a trimite toate costumele de care aveam nevoie la curățătorie. Cinci sau șase costume formale dispăruseră pur și simplu. Era atât de grav încât trebuia să merg la eveniment dezbrăcată? Absolut ridicol! Singura persoană la care mă puteam gândi era Patt.

De când Patt a intrat în scenă, totul părea mult mai ușor. Dar astăzi, a existat un mic eșec, deoarece a trebuit să participe singur la o întâlnire importantă cu un client japonez. Era o întâlnire destul de urgentă, iar el avea deja un alt angajament la fel de important. Așa că a trebuit să meargă.

- De ce se întâmplă asta?

- Pentru că menajera ta a trimis toate costumele la curățătorie. Acum, unde ar trebui să găsesc ceva de îmbrăcat pentru eveniment? Huh, Patt!?

Vocea mea a continuat să crească în timp ce mă plimbam înainte și înapoi, agitat și furios, deschizând și închizând sertare și dulapuri.

- Nu vă faceți griji, dle Elis. Mă duc să vă iau costumul. Doar așteptați-mă. Îl aduc într-o oră, a oferit Patt o soluție care m-a calmat cumva.

- Doar fă-o repede, bine?

Patruzeci de minute mai târziu, am fost surprins să-l văd pe Patt intrând cu cardul de acces, ud din cap până în picioare. Eram nedumerit. Ochelarii lui mari cu ramă neagră erau stropiți cu picături de apă. I-a curățat repede înainte să și-i pună la loc.

- Uite-ți costumul, șefu, mi-a înmânat Patt costumul, dar apoi a părut că își amintește ceva și l-a luat înapoi.

-Așteaptă. Lasă-mă să iau un prosop să usuc mai întâi capacul de plastic.

A fugit la baie, a luat un prosop și l-a uscat rapid. Am rămas acolo, uimită. Era nebun sau doar incredibil de dedicat să înfrunte ploaia și să vină în casă așa?

- Ești ud leoarcă.

Am spus, enervată, nu pentru că hainele lui erau ude, ci pentru că eram mai îngrijorată că ar putea răci.

- Am uitat, ți-am udat covorul.

Patt a făcut un pas în spate și s-a uitat cu inima îndurerată la pantofii lui de piele uzi. Mi-a întins costumul, pe care l-am luat cu o expresie severă.

- Mi-a fost teamă că nu voi ajunge la timp, așa că am luat o motocicletă taxi în ploaie. Dar nu vă faceți griji, costumul este cu siguranță uscat, m-a liniștit Patt.

L-am întrebat apoi cum a ajuns aici și mi-a explicat pe scurt că, după ce a închis, s-a dus direct la curățătorie. Dar, spre ghinionul lui, vechea lui mașină s-a stricat pe drum, așa că a trebuit să apeleze la o motocicletă taxi.

- Ești complet nebun, știai asta? Dar să nu mai faci asta. Drumurile sunt alunecoase când plouă așa. Dacă ai avea un accident?

Asistentul meu a încercat să țină costumul uscat în brațe, dar propriul său corp nu avea niciun punct uscat. Apa picura din corpul lui Patt și el a început să tremure ușor. Am lăsat costumul și m-am dus în cameră, întorcându-mă cu un tricou negru și un alt prosop.