Iubesc un tip rău 🩵

Capitolul 7

Patt și-a dus inima zdrobită în singurătate, lingându-și rănile în tăcere. În acel moment, s-a simțit mai fragil și mai vulnerabil decât oricând. Epuizarea fizică nu se putea compara cu oboseala sufletească. Deși se așteptase la ce avea să se întâmple, realitatea sentimentelor sale l-a copleșit, aducându-l la limita autocontrolului. Nu era vorba de dragoste, ci doar de sex – o aventură obișnuită între muritorii care încearcă să-și elibereze dorințele naturale.

Oricui i se putea întâmpla, cu atât mai puțin neobișnuit fiind pentru bărbați. În societatea de astăzi, schimbarea frecventă a partenerilor sexuali devenise o rutină.

Așadar, nu ar fi trebuit să lase acest lucru să-i tulbure mintea... Patt încercă să se convingă de asta.

Când s-a întors în camera lui, primul lucru pe care l-a făcut a fost să se dezbrace în baie, expunând un corp marcat de sexul lipsit de iubire. Pieptul palid, stomacul plat, spatele și coapsele purtau urme roșii de la mușcături și supturi.

Și-a frecat fața înroșită, încercând să-și recâștige calmul; ochii lui, de obicei strălucitori, erau acum injectați de sânge, probabil din cauza lipsei de somn. După ce s-a examinat satisfăcut, s-a îndepărtat de oglinda mare și a intrat în duș.

A pornit dușul la presiune maximă, lăsând apa caldă să-i curgă în cascadă peste cap, față și corp. Fiecare mișcare îi amintea de durerea din partea inferioară a corpului, dar aburul cald îi mai alina durerea din mușchi și din zonele sensibile.

Sunetul ritmic al apei care lovea podeaua îi liniștea mintea, însă, dintr-un motiv necunoscut, lacrimile curgeau fără ca el să-și dea seama. Patt își petrecuse întreaga zi întins pe pat ca un cadavru, fără să fi mâncat nimic de dimineață, dar fără să simtă foame.

S-a întors pe burtă, îngropându-și fața în pernă și ascultând în mod somnoros zumzetul aerului condiționat. Până când soneria telefonului i-a întrerupt reveria... era Chonnatee.

— Hei, răspunse Patt scurt.

— Ce mai faci? Vrei să bem ceva diseară? Mâine zbor înapoi la Krabi.

— Sunt epuizat, omule. O să trec de data asta.

— E ceva în neregulă? Nu pari prea bine.

Chonnatee simțea mereu când ceva nu era în regulă cu cel mai bun prieten al său.

— Nu, doar niște chestii de la muncă. Dar tu? Ești pe cale să te întorci la muncă și totuși te gândești să te îmbeți?

Patt suspină și își trecu degetele prin păr, încercând să schimbe subiectul. De data asta, încercă să pară mai entuziast.

— Munca e muncă, odihna e odihnă. Apropo de asta, încă te mai gândești să renunți? Oricine ar vrea să angajeze pe cineva ca tine.

— Da, am de gând să-mi dau demisia luni.

— Wow, asta e rapid. Am crezut că vei aștepta până la sfârșitul lunii. Oricum, doare, nu?

— Nu e niciun motiv să ezit. Și în legătură cu durerea, sunt obișnuit cu ea, nu-i așa? Nu e ca și cum tocmai am aflat că nu există speranță. Doar arde.

Patt vorbea languros, dar vocea lui nu trăda tristețea interioară, făcându-l să pară aproape comic. Unul dintre obiceiurile lui era să-și țină sentimentele pentru el. Când era vulnerabil, nu arăta asta nimănui până când nu își revenea aproape complet. Apoi împărtășea puțin, dar doar după ce era pregătit.

— Ai de gând să demisionezi imediat? Nu aștepți să-ți găsești o altă slujbă?  întrebă Chonnatee, curios.

— Cred că îmi voi lua o lună liberă acasă înainte de a-mi căuta o nouă slujbă. Am nevoie de o pauză de la durerile de cap.