Dulce obsesie

Capitolul 16

Melanie

Când am terminat cursurile, am mers după Emery. Am așteptat-o dar nu a venit. L-am sunat pe Whyatt în speranța că a luat-o el.

-Nu am luat-o eu

-Atunci unde este? Eram panicată.

-Vin acum.

Am mers la învățătoarea ei.

-Bună, unde este Emery?

-Nu știu. A plecat după a treia oră.

-Cum adică nu știți? Ce fel de profesoară sunteți?

Eram nervoasă. Foarte.

A plecat acum două ore. Unde a stat atâta timp? Singură în frigul ăsta.

Whyatt a ajuns și el. A venit la mine și m-a îmbrățișat. Eu plângeam

-O să o găsim, încearcă el să mă calmeze.

-Este un copil, afară este frig și nici nu vreau să mă gândesc câte pericole.

-Iubito este în regulă. Hai să ne uităm în jurul școlii.

Am ieșit afară și am căutat absolut peste tot. Nici urmă de Emery.

Am început să o strigăm. Whyatt era și el speriat.

Nu pot să înțeleg cum naiba au lăsat un copil să plece singur.

M-am urcat în căsuța din copac în speranța că va fi acolo.

Acolo și era. Era acoperită cu jacheta ei și.. Dormea?

Nu. Nu respira.

-Whyatt. Vino repede. Nu respiră.

A luat-o în brațe și a dus-o repede la spital.

Doctorul a luat-o cu el iar noi am rămas pe hol.

-Whyatt, va fi bine, nu?

Eram la el în brațe. Nu știu ce voi face dacă pățește ceva.

-Liniștește-te, sunt sigur că totul va fi bine.

După scurt timp, doctorul a ieșit la noi.

-Cum este?

-Este bine, i-am făcut o perfuzie. Și-a pierdut cunoștința din cauza frigului.

-Putem să o vedem? Întreabă Whyatt

-Sigur.

Am intrat înăuntru.

Emery își ferea privirea de noi.

-Em..

Am mers lângă ea ținând-o de mână.

-Ce s-a întâmplat?

-Îmi pare rău..

-De ce ai plecat? O întreabă Whyatt.

-Învățătoarea..

-Ce a făcut?

-A zis că nu am ce căuta în echipa de handball și m-a umilit în fața clasei.

-Em..

Eram nervoasă. Cum și-a permis să îi spună asta fetiței mele?

-Mă întorc imediat.

-Melanie, unde pleci?

-Stai cu Emery, vin imediat.

M-am întors la școală pentru a purta o "discuție" cu doamna învățătoare.