Dulce obsesie

Capitolul 5

Whyatt

După ce am primit apelul lui Melanie, m-am îmbrăcat și am ieșit repede din casă. Marcel este ca și mort.

L-am sunat pe Dante pentru a afla locația exactă în care se află Melanie. Am urcat în mașină și pornesc de pe loc. Am viteză maximă. E numai vina mea, nu am putut să o protejez.

Am ajuns la locația primită de la Dante. Un hambar părăsit în afara orașului.

Îmi scot pistolul și nu am milă de nimeni, ucigând tot ce îmi stă în cale.

Am intrat în hambar și l-am văzut pe Marcel. În fața lui se află Melanie legată de un scaun.

Mă duc în spatele lui

-Marcel. Nenorocitule, ai crezut că vei scăpa?

-Whyatt.. Mi-am întors privirea spre Melanie. Avea ochii roșii și obrazul stâng la fel

-Te-ai atins de ea? L-am întrebat turbând de nervi

-Nu. Nu încă.

-Cam mult curaj pentru un bărbat neînarmat, nu crezi? 

-Ce te face să crezi că sunt singur?

A fluierat de parcă își chema câinele iar din partea opusă au intrat patru bărbați. Aveau macete pistoale.

-Nu îi poți doborî pe toți.

-Pariu?

A râs.. Mi-am băgat pistolul la loc și m-am apropiat de bărbații armați. Au încercat să ajungă cu macetele la mine dar am reușit să mă feresc. Am reușit să-i dobor pe toți mai puțin unul. Nemernicul m-a împușcat în umăr. Mi-am scos și eu arma, împușcându-l direct în cap. Marcel a încercat să plece dar a eșuat. L-am împușcat în picior.

Acesta a țipat..

M-am apropiat de el și am îndreptat arma spre el.

-Asta este pentru Melanie, spun împușcându-l în piept.

Am alergat spre Melanie, tăindu-i sforile cu care a fost legată. S-a aruncat în brațele mele. Tremura.. Am îmbrățișat-o și eu.

-Whyatt, mulțumesc.. Putem pleca? Te rog.

-Da.

Am ridicat-o în brațe iar ea și-a rezemat capul pe umărul meu.

-Whyatt, ai fost rănit..

-Este în regulă.

-Nu, nu este .

Am băgat-o în mașină și am dus-o acasă.

                                                                         **********

Melanie

După ce ieșim din mașină, Whyatt se clatină, a pierdut mult sânge. S-a rezemat de mine și l-am ajutat să intre în casă. L-am așezat pe canapea.

-Unde pot găsi o trusă de prim ajutor?

-În baie.. Spune Whyatt cu greu

Am fugit în baie și am căutat peste tot, până am găsit-o.

- O să te dezinfectez, dar tot va trebui să mergi la spital. Pierzi mult sânge.

-Nu merg la spital. Sunt sigur că te descurci

-Nu pot, Whyatt, trebuie să scot glonțul și..

Își folosește mâna liberă și scoate din trusa de prim ajutor un ac și o papiotă pe care mi-o înmânează.

-Fă tot ce poți, șoricel.

-Nu e ca și cum aș coase un afurisit de nasture, Whyatt.

-Șoricel, o să îmi treacă, acum poți scoate mai repede afurisitul ăla de glonț? Încep să amețesc!

-Dar dacă se infectează și mori?

-Dacă se infectează și mor, vei scăpa de mine.

-Bine zis!.. dar totuși.. nu vreau să te am pe conștiină

-Atunci ai face bine să începi.

Îi curăț rana, apoi scot tot ce îmi trebuie pe masă. Nu găsesc un unghi bun din poziția în care stăm acum, așa că mă pun pe canapea.

Mâna lui Whyatt se află pe piciorul meu.

O, drace !

-O să doară, îl avertizez

Whyatt dă din cap..

Îmi dezinfectez ustensilele și iau o pensetă cu care caut și scot glonțul. Whyatt nici nu s-a clintit. A curs mult sânge pe care l-am șters cu o batistă. Am aruncat glonțul pe masă. Dezinfectez din nou locul, apoi îi străpung pielea cu acul. Nici o schimbare. Nu scoate niciun sunet. Se uită la mine cum lucrez. 

Sunt destul de aproape de el și îi pot simți respirația pe fruntea mea.

-Bănuiesc că v-a rămâne o cicatrice, îi spun mai încet decât mi-aș fi dorit. 

Împing acul din nou. De fiecare dată când fac asta, mă doare pe mine, dar el nu are nici măcar o reacție,

-Șoricel, murmură Whyatt.

Îmi șoptește "numele" plin de durere. Mă opresc puțin și aștept aprobarea lui pentru a continua. Acesta îmi face semn din cap și mă strânge de picior. Degetele sale se încleștează pe coapsa mea. Simt fiori, o căldură necontrolată.

-Gata, îl anunț după ce termin. Whyatt nu mă îndepărtează și nici eu nu mă îndepărtez. Se apropie de mine. Gura lui fiind doar la câțiva milimetri de a mea.

-Șoricel..

Mă sărută. Este un sărut mai mult pentru a-mi mulțumi, decât unul pasional. Își pune mâinile pe talia mea, ridicându-mă până ajung în brațele lui. Mă sărută pe vârful capului. Eu cu Whyatt suntem total diferiți. Ca focul care întâlnește aerul, se aprind într-o explozie de energie și echilibru. Unde unul este îndrăzneț și spontan iar celălalt știe să aducă pace și armonie.

-Whyatt..

-Shh, nu spune nimic, șoricel. Vreau doar să te țin în brațe. .

Îmi place. Mă simt în siguranță. Whyatt este ... acasă.