Dulce obsesie

Capitolul 3

Melanie

Mă aflu în baie lângă ușă plângând. Nu așa mi-am imaginat că se v-a întâmpla. Trebuia să îmi găsesc dragostea, cu care să îmbătrânesc, să ne uităm seara la stele și cu care să-mi întâmpin o familie, nu să fiu obligată să mă căsătoresc  cu un bărbat pe care l-am cunoscut în urmă cu trei zile. După ziua de ieri, m-am întors acasă la Whyatt, tata îmi dădu-se deja mesajul că nu vrea să mai locuiesc în casa lui. Trebuie să fie o soluție, nu pot trăi așa.

-Melanie, coboară până jos draga mea, spune Mia. Îmi place de ea, este simplă și drăguță.

De data asta ușa era descuiată. Nicio matahală.. Am coborât jos unde l-am văzut pe Whyatt, iar în fața lui.. tata. Whyatt mi-a aruncat o privire pe care nu știu cum să o percep.

-Tata? Ce faci aici?

-Mell.. am ceva de discutat cu Whyatt.

-Deci, nu vin înapoi? Mi-am îndreptat privirea spre Whyatt care se uita deja la mine. Avea o sprânceană ridicată.

-Nu. Mergem? îl întreabă apoi pe Whyatt

Acesta i-a făcut semn spre birou, apoi au plecat, atunci când au ajuns în dreapta mea, Whyatt mi-a șoptit la ureche: "De acum încolo asta este casa ta, șoricel, nu îți fă alte planuri"

Am așteptat ca ei să intre, apoi am mers după ei, intenționând să trag cu urechea la conversația lor.

-Dacă vrei să continuăm această înțelegere, trebuie să-mi promiți că nu vei divulga secretul, nici măcar lui Melanie.

-Sunt un bărbat de cuvânt, Jussepe, dar nu crezi că ar trebui să știe? Este dreptul ei.

Se aude o liniște, după care se auzeau voci în șoaptă iar eu trebuie să îmi ciulesc urechile pentru a auzii.

-Carlos și Marta sunt morți, afirmă tata. Habar n-am cine sunt aceste două persoane..

-Totuși, sunt părinții ei adevărați, are dreptul să știe.

În momentul ăla, am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare.. părinții mei, nu sunt de fapt părinții mei. Mi-au ascuns toată chestia asta. Toată viața am trăit într-o minciună, o minciună care tocmai mi-a ruinat viața. Persoanele pe care le iubesc, totul, a fost o minciună.

Am deschis ușa fără să-mi pese că o să par o băgăcioasă. Whyatt și tata se întoarseră cu fața spre mine, uimiți de prezența mea acolo.

-Este adevărat? am întrebat cu vocea tremurată

-Ce cauți aici? mă întreabă tata

-Am întrebat ceva..

-Mell..

-Nu. Nu mă lua cu Mell, nu după ce m-ai mințit. Cum ai putut să faci asta?

Eram nervoasă. Privirea mi se încețoșa, iar eu amețeam..

-Ești bine? Ai mâncat azi? mă întreabă tata

-Ce.. ce te interesează pe tine?

Mi-am pierdut echilibrul iar sprijin mi-a devenit Whyatt.. mă țin de brațul lui, care se încordă la atingerea mea..

-Șoricel, nu ești bine..

-Sunt.. atât am apucat să mai spun, înainte să mă prăbușesc în brațele lui Whyatt.

*Whyatt *

Am adus-o pe Melanie la spital, nu se simțea bine deloc. Doctorul mi-a spus că i-a scăzut glicemia. Nu s-a hrănit destul, sau mai exact deloc. Era atât de liniștită când dormea. Era în pat, o parte din păr acoperindu-i fața. I-l trag de pe față, degetele mele plimbându-se prin părul ei. Are pistrui. Mi se par foarte drăguți, mai ales pe o față fină ca a ei. Buzele ei mari și frumoase au început să se miște, semn că trebuie să mă retrag. Ușor ușor își deschise ochii iar pe fața ei se citea nelămurirea.

-Ești la spital, o anunț .

Se ridică în șezut.

-De ce?

-Nu aveai o stare tocmai bună, ți-a scăzut glicemia. Trebuie să mănânci, spun și îi fac semn spre farfuria din dreapta ei. Stă puțin fără să spună nimic apoi mă întreabă:

-Este adevărat? Tata nu este tatăl meu biologic? Chiar m-a mințit?

-Nu este problema mea..

-Te rog spune-mi..

Jussepe poate să se ducă naibii. Melanie are tot dreptul să afle despre adevărații ei părinți

-Da. Este adevărat. Marta și Carlos sunt părinții tăi adevărați.

-Nu înțeleg.. de ce m-au abandonat?

-Bine. Marta era foarte tânără când te-a născut .17 ani. Carlos avea 22, atunci când a aflat că Marta este însărcinată, a făcut tot posibilul să scape de tine. Mama ta, Marta, a cerut ajutorul lui Jussepe . Acesta l-a omorât pe Carlos. Marta și Jussepe au hotărât să te crească împreună. Totul s-a schimbat atunci când ai venit pe lume. A fost o naștere grea iar mama ta nu a reușit. Pentru a nu simții lipsa unei mame, Jussepe s-a căsătorit cu Marianne.

Avea lacrimi în ochii, pe de-o parte o înțelegem. Și eu mi-am pierdut părinții. M-am ridicat de pe scaun și am mers lângă ea. Mi-am pus mâna pe umărul ei. Aceasta m-a îmbrățișat de mijloc iar eu am încremenit.. nimeni nu m-a mai îmbrățișat până acum. Cu atât mai mult o femeie.

-Apreciez.. mi-a spus cu nasul îngropat în cămașa mea.

Am lăsat-o să mănânce, după care am mers acasă. A mers direct în camera ei iar eu m-am asigurat că nu mai ratează nicio masă.

Melanie

Am jacketa lui Whyatt pe mine. Parfumul lui îmi inundă nările. O strâng în brațe, în timp ce îmi trag nasul. Se aud pași. Whyatt intră în camera mea, invadându-mi spațiul personal. Are în mână o farfurie cu mâncare.

-Nu vreau să se mai repete odată povestea asta, așa că de acum încolo mă voi asigura că mănânci.

-Dar nu mi-e..

-Nu vreau să mai aud o vorbă. Trebuie să mănânci. 

Îi iau farfuria din mână și văd că este tot aici.

-Gata, mi-ai dat farfuria, poți pleca.

-Nu până nu mănânci, șoricel.

A fost stânjenitor să mănânc de față cu el.. Foarte.

Mi-am făcut duș după care am îmbrăcat o pereche de colanți negri cu un top alb. Am coborât jos, pentru a-i ține companie lui Mia. Pregătește o plăcintă cu dovleac. Preferata mea. 

-Ai nevoie de ajutor?

-Nu draga mea, mă descurc. Am stat cu ea de vorbă până s-a terminat plăcinta. Am aflat că Whyatt și-a pierdut părinții la o vârstă fragedă.. nu îmi imaginam asta. El pare genul acela de băiat care stă pe banii părinților și îi cheltuie cum vrea el, dar se pare că m-am înșelat. Are o companie, cumpărată din banii lui, este unul dintre cei mai buni avocați și pe lângă asta, donează în fiecare lună o sumă considerabilă de bani pentru copiii nevoiași.

-Whyatt nu este? O întreb pe Mia

-Are treabă, dar o să vină până la miezul nopții. Mănâncă.

-Tu nu mănânci? o întreb în timp ce iau o mușcătură. Este absolut delicioasă

-Mă bucur că îți place.

Am încercat să stau trează până se întoarce dar am sfârșit adormind pe canapea, uitându-mă la Outlander . Un serial care pot spune că m-a surprins..

Am auzit la un moment dat ușa și pași pe hol dar m-am pus la somn.

                                                                       **