Dulce obsesie

Capitolul 2 .

Whyatt

Melanie a leșinat după ce i-am dat vestea că este logodnica mea. Nu intenționez să îi fac vreun rău dar dat fiind faptul că este singura fiică a lui Jussepe Romano mă voi asigura că planul meu merge bine. Jussepe mi-a furat tot ce aveam mai drag acum 1o ani. Am jurat că voi face tot posibilul pentru a-mi răzbuna familia. Oricare ar fi costul.

Melanie este în brațele mele, părul ei brunet atârnând pe umărul meu. Nu l-am omorât pe tatăl ei dar s-a ales cu o rană destul de dureroasă. Am adus-o la mine acasă și am urcat-o în aripa de Est , unde v-a fi camera ei pentru următoarea perioadă.

-Anunțați-mă când se trezește.

-Bine, domnule!

                                                                            ********

Melanie

-Melane. Melanie trezește-te draga mea.

Recunosc vocea asta . Este a Victoriei. M-am trezit și m-am aruncat în brațele ei.

-Vic.. am spus începând să-mi amintesc ce s-a întâmplat, tata.. a fost împușcat?

Îmi tremura vocea.

-Mell liniștește-te. Da, a fost împușcat dar nu îți fă griji, totul este în regulă. Este înafara pericolului.

Măcar atât..

-Unde mă aflu?

-Ești în casa domnului Whyatt. Logodnicul tău.

-Pf. Ce prostie, din câte știu, nu mi-am dat acordul în legătură cu așa ceva.

-Nu contează, are funcții înalte.

-Ei bine eu nu accept așa ceva. Vreau să-l văd pe tata, afirm și mă ridic din pat.

-Nu

-Cum adică "nu" ?

-Nu poți veni cu mine, tatăl tău și-ar fi dorit să rămâi aici. Te rog cara mia, fă ce îți cer.

-Nu înțeleg..

-Ai grijă de tine. Nu uita că te iubesc mult.

A deschis ușa și a ieșit. Am mers după ea dar calea mi-a fost blocată de doi bărbați foarte bine făcuți care stăteau în fața ușii mele 

-Vreau să ies.

Aceștia mi-au râs în față, după care au încuiat ușa .

La naiba.. cum mai ies eu?

M-am plimbat în stânga și în dreapta prin cameră când mi-a venit o idee.. Am merg la fereastră. Era o distanță considerabilă de aproximativ patru metri. Am luat păturile și cearșafurile de pe pat, înodându-le la capăt și legându-le de piciorul patului.

-Dios mio.. ce departe este . Mi-am făcut curaj și am început să cobor. Mai puțin..Hai Mell, poți s-o faci, m-am încurajat singură. Când în sfârșit am ajuns cu picioarele jos, am început să alerg. Am intrat într-o grădină ca un labirint. M-am întors în spate și am văzut doi dobermani alergând spre mine. Am țipat, lucru care a enervat și mai tare câinii. Alergam uitându-mă în spate , asta până când am dat cu fruntea în ceva.. Whyatt. Cum naiba a ajuns el aici?

M-am ascuns în spatele lui sperând ca câinii să se oprească.

-La naiba Whyatt, oprește-i..

-Nu au un buton , afirmă el cu zâmbetul pe buze. Drogo. Kurt, ajunge.  

Surprinzător, câinii s-au oprit.

Whyatt se întoarce cu fața spre mine.

-Recunosc. Sunt surprins. Chiar nu mă așteptam ca tu, micuța Melanie să sari pe geam.