Pasiune Comună

Diego

CAPITOLUL 20

Stau la masă jucându-mă absent cu paharul meu pe jumătate umplut cu whisky. Privirea îmi este fixată pe Annissa, aceasta dansând și râzând cu diverși oameni prezenți în această seară alături de ea.

Îmi privesc ceasul de la mâna acesta indicând nici mai mult, nici mai puțin de ora 01:25. Mă reîntorc cu privirea pe ringul de dans în căutarea sărbătoritei și mare îmi e surpriza când bag de seamă că nu se mai află acolo dat fiind faptul că nu a mai luat o pauză de mai bine de două ore.

Unde ai dispărut micuța poznașă?

Arunc o privire fugitivă prin sală însă nici urmă de ea, parcă s-a evaporat. Prietenele ei erau în continuare în mijlocul petrecerii, Lisa făcând un adevărat show datorită cantității exorbitante de alcool consumată până acum, iar celelalte două încearcă să-i poarte de grijă cum pot ele mai bine.

Decid să ies afară în speranța că poate Ann a ieșit să ia o gură de aer proaspăt, mirosul din sală fiind încărcat de un amestec de alcool, parfumuri scumpe și mireasma florilor naturale care împrejmuiesc sala.

Torn pe gât și ultima picătură din băutură alcoolica înțepătoare și abandonez paharul gol pe masă cu mai multă putere decât aș fi intenționat, privirile persoanelor complet necunoscute mie de la masa la care eram așezat ridicându-se curioase spre mine.

Pășesc hotărât spre ieșirea din local, având grijă să nu fiu luat pe sus de un grup de puștoaice de liceu bine turmentate care chițăiau și articulau cu greu cuvintele printre râsetele colorate.

Odată ajuns pe scările din fața restaurantului, închid ochii pentru câteva secunde respirând în sfârșit aerul ușor răcoros al serii, plămânii mei fiind recunoscători pentru asta, parcă începând să își poată îndeplini funcțiile vitale cu mult mai multă ușurință.

Îmi rotesc privirea căutând-o pe ea, pe fata cu chip angelic care îmi patrulează prin minte mai ceva ca un polițist și care îmi face simțurile să o ia razna.

O zăresc imediat la câțiva pași mai în față, singură, într-un mic foișor din lemn dur, brun, înconjurat de mici luminițe galbene, dând un aer de poveste peisajului. Fără să conștientizez, pașii mă poartă spre ea, simțindu-mă ca o bucată de fier atrasă de un magnet.

Nu pare să mă observe, fiind întoarsă cu spatele, scotocind prin micuța geantă și bolborosind niște cuvinte greu de descifrat.

O ating ușor pe spate în dorința de a-i atrage atenția, această tresărind violent, scoțând un mic țipăt și scăpându-și geanta pe jos, tot conținutul ei vărsându-se la picioarele noastre.

-Doamne, Diego! Ești dus cu capul! remarcă roșie de nervi, de îndată ce mi-a întâlnit privirea

-Nu am vrut să te speri, mă apăr nevinovat, cu un mic zâmbet pe buze

Aceasta își dă ochii peste cap, aplecându-se pentru a-și aduna toate obiectele personale de pe betonul rece al foișorului.

-Atunci nu te mai furișa ca un asasin plătit în spatele meu, dementule!

-Voiam să văd unde ai dispărut, mă justific cu toate că ea nu îmi ceruse nicio explicație

-Am venit să fumez o țigară, dar nu-mi găsesc nenorocita aia de brichetă! scuipa cuvintele nervoasă, aruncând geanta închisă, pe masa rotundă din fața ei, luând loc pe bancă, astfel fiind în fața mea, așezată. Și-a mutat poziția de pe o bancă pe alta, cu siguranță pentru a mă observa pe mine.