Intre soartă si destin 🔞

Capitolul 28

Natalia:
Clasa a șasea...

Capul meu e facut calendar. Daca in weekendul ce tocmai a trecut,Cami a sărit la bătaie pentru ca nu stia cine e baiatul care a fost cu mine la brutarie,semnele de pe fata varului meu n-au trecut neobservate cand am ajuns acasă,asa ca,mama m-a tocat ca sa afle cine a indraznit sa se lege de el.
Am mintit-o evident,spunandu-i ca oricum nu-l cunoaște pe ala care a avut tupeul sa se lege de el,iar varul meu ca a vrut sau nu,a trebuit sa zică ca mine,pentru ca n-am vrut sa-l bag in belele pe satenul ce a ajuns sa-mi manance zilele.
Acum ma aflu la scoala,locul in care mai am puțin și simt ca am sa înnebunesc fiindca prezenta lui e constanta pe langa mine.
„Inca doi ani in stilul asta si cu siguranta in loc sa intru la liceu,am sa o fac la balamuc...”
Oftez in urma gândului sătulă fiind de toata situatia in care am ajuns sa ma aflu de atata timp si cu toate ca pauza e abia pe la jumatate,iar pe hol elevii fac o gălăgie infernala,eu nu vad și fac abstracție de tot ce se aude in jur.
Încerc sa ma concentrez pe găsirea unei soluții ca sa nu-mi mai fie atat de greu sa rezist cele cateva ore pe care le am de petrecut aici in fiecare zi,doar ca fiecare modalitate pe care o incropesc in minte,se lovește la final de numele lui si ajunge sa se facă țăndări.
Din cauza sentimentelor ce le am pentru saten,orice portita de scapare mi se închide în fata ochilor pentru ca nu reusesc sa starpesc dragostea asta nebuna. Oricat as vrea sa ma detașez de tot ce simt pentru el,eșuez la final lamentabil. Si e frustrant. Ma termina psihic emotiile astea ce se ciocnesc intre ele in interiorul meu.
„Macar daca invata in alta clasa...dar asa...cum sa fac sa nu ma mai gandesc la el sau sa nu-mi doresc sa ii arunc cate o privire cand la fiecare secunda sta prin preajma mea?”
-Doamne Dumnezeule...soptesc cu glas frant cand totul se rupe în mine o data ce constat pentru a nu stiu cata ora faptul ca n-am alta sansa decat sa indur acest chin pana la sfarsit de a opta.
-Ce dracu ai?
Clipesc buimaca cand aud vocea Alexandrei in dreapta mea si intorc capul in reluare in directia ei.
O vad ca sta sprijinita de perete,la fel ca mine,iar in usa larg deschisa ce se afla la câțiva pași de noi,e adunata toata brigada.
Inghit cu dificultate imediat ce privirea satenului o întâlnește pe a mea,iar inima o simt cum se rupe mai tare in pieptul meu.
„De ce nu vrei macar sa încercam ca sa vedem ce o sa iasa?”
Întrebarea din mintea mea rasare de nicăieri asa cum o face de fiecare data cand ajungem sa ne uitam unul in ochii celuilalt,iar regretul ca el refuza sa ne combinam imi lasa o amareala pe buze ce mai ca nu reușește sa-mi întoarcă stomacul pe dos.
-Hm?spune tot bruneta cand nu catadicsesc sa-i raspund si imi mut ochii triști de pe saten ca sa ma uit la ea.
-Nu ma simt prea bine,zic cand imi aduc aminte ce m-a întrebat.
Scoate un pufnet sec pe nas și clatina de cateva ori suparata din cap,apoi se desprinde de perete și dispare de langa mine fara sa mai spună vreun cuvânt.
Andrei se uita intrebator in directia mea si ridic neștiutoare din umeri,desi am idee de ce bruneta a reacționat asa.
Si-a dat seama ca am mintit-o,iar ca sa nu înceapă o cearta cu mine a preferat sa plece.
-Jucam fripta pe cate un pumn?intreaba Bogdan cand cel mai probabil isi da seama ca tensiunea din grup e pe cale sa erupa,pentru ca atat el,cat si ceilalți stiu ca ceva se intampla intre mine si Cami.
„Nu se intampla ceea ce imi doresc eu,dar totuși se intampla ceva intre noi. Faptul ca n-a dat curs sentimentelor dintre noi a ajuns sa strice bunăstarea mea si o data cu ea și cea a grupului. Pentru ca nu mai suntem la fel. Suntem încărcați,iar tensiunea plutește in aer de fiecare data cand distanta dintre noi devine extrem de mica.”
Inchid pentru o secunda ochii imediat ce focul nedreptății se aprinde cu valtoare in mine si inspir de cateva ori adânc doar ca sa încerc sa-l domolesc.
Nu-mi iese fiindca ciuda e prea mare,iar refuzul lui inca ma doare cumplit.
„Cat de curând ori am sa înnebunesc...ori am sa explodez...una din doua. Alta soluție nu vad sa existe. Cu el prin apropierea mea n-am cum sa imi mentin echilibrul.”
Imi duc mainile la fata si incep sa marai in vreme ce imi frec de cateva ori chipul de nervi ca lucrurile nu stau asa cum imi doresc,apoi trec printre băieții ce au început sa joace fripta pe cate un pumn si intru in clasa fara sa mai arunc o privire spre Cami.
Ma trantesc in banca de cum ajung langa ea si imi scot din geanta cele necesare pentru următoarea ora.
Pun suprata cartea si caietul de geografie pe banca,dupa incep sa bag nervoasa cu pixul in lemn fiindca abia aștept sa se scurga o data orele ca sa plec mai repede de aici.
Fiind ca scoala a devenit precum un iad pentru mine de cand i-am recunoscut satenului tot ce simt pentru el,iar ticalosul in loc sa ne de-a o șansă,a preferat sa imi spulbere toate speranțele la care visam pana si cu ochii deschiși,eu am ajuns sa ma perpelesc singura prin flacarile infernale.
„Dar pana la urma ce ma doare mai tare? Faptul ca îl iubesc sau ca m-a refuzat?”
Cad pe gânduri imediat ce întrebarea isi face prezenta în mintea mea si incerc sa ma hotarasc asupra carei parti sa inclin balanta.
I-au in calcul atat sentimentele mele pentru el,cat si refuzul sau,iar in lupta ce ajunge sa se dea în mine ajung repede la concluzia ca ma dor ambele părți. Atat iubirea,cat si respingerea lui.
Ma opresc din bătut pixul de banca in clipa in care imi dau seama ca sunt pierduta total in fata emoțiilor,dar si a satenului care a ajuns sa locuiască in inima mea pentru ca eu i-am permis,iar cand pauza se termina și toti intra in clasa,încerc pe cât posibil sa fac abstracție de prezenta lui.
Insa imi este foarte greu. Magnetismul dintre noi ma face sa vibrez si imi inclestez maxilarul cand il simt ca se pune in banca din spatele meu.
Ajung sa ma cutremur din toate incheieturile cand falia ce se crestează mai mult la mine in piept ajunge sa ma zgâlțâie cu o putere usturatoare pe dinauntru,iar ca sa nu risc sa urlu cat ma tin plamanii din cauza suferinței ce o resimt,incep sa-mi musc incontinuu buzele.
-Trebuie sa vorbim.
Glasul soptit a lui Andrei cand se tranteste langa mine ajunge la urechile mele putin distorsionat si ma fortez sa intorc capul spre el cu un zambet fals pe buze.
-Despre?intreb articuland cu greu cuvantul.
Mijește ochii in directia mea,dupa face semn abia vizibil spre Cami.
-Nu,raspund imediat.
-Ba da,insista scrasnind cuvintele printre dinti. Ori faci ceva ca sa iti revii,ori eu iti promit ca va bat pe amandoi cap in cap.
„Pai dacă ar fi atat de simplu,te-as lasa sa o faci,dar cum lucrul asta n-o sa ajute la nimic trebuie sa iti pui dorinta asta deoparte. Eu singura mi-as da una daca as știi ca asta e soluția mea salvatoare,dar ca sa scap de tot ce reprezinta satenul pentru mine nu e atat de ușor. Si nu cred ca o sa fie...cel puțin nu în viitorul apropiat. Sau poate as trece mai ușor peste o asa deceptie daca mi-as da voie sa vad pe altcineva. Daca mi-as permite sa ma apropii de altul. Sa rad cu un alt baiat. Sa îmi deschid inima și sufletul in fata altuia. Cu toate ca asta ar insemna sa ma sfasii ca sa mi-l elimin forțat pe saten din sistem,totuși,poate chiar asta e cheia problemei pe care am ajuns sa o am din cauza lui. Hmmm...nu e rea ideea si chiar am sa o iau în calcul. Am sa ma gândesc serios la ea,iar dacă într-adevăr o sa-mi surada pe alocuri,am sa-mi găsesc pe unul căruia sa-i dau sansa sa ma faca sa uit de Cami. Un fel de pansament. Si poate ca nu e varianta cea mai corecta,dar prefer sa încerc,decat sa mai continui sa înot in acest ocean al nebuniei care nu mai are mult si-o sa ma înece in vâltoarea lui.”