Unexpected Side » BTS

02: A doua întâlnire

     Ajunsă acasă, îmi arunc geanta pe suportul de lângă uşă şi merg direct în camera mea. Măcar acum mă pot întoarce la somn. În timp ce-mi aranjam patul pentru a mă băga înapoi în el, mama îşi face apariţia la uşa camerei mele.

— Ce se întâmplă cu tine în ultimele zile? Tot continui să vii mai devreme decât de obicei. S-a întâmplat ceva?

             Glasul îi dădea de gol îngrijorarea.

— Nu, nu s-a întâmplat nimic, îi spun în timp ce mă trântesc în pat. Doar... mi s-a făcut puţin rău şi profesoara mi-a spus să merg să mă odihnesc restul zilei. Nimic grav.

     Imediat ce termin să-i dau "explicaţii", afişez un zâmbet larg pentru a o face să mă creadă cu adevărat.

— Bine. Odihneşte-te puţin. Îţi voi face o supă de pui.

— Nu-i nevoie. Nu mi-e foame, îi spun şi mă întorc pe cealaltă parte pentru a evita lumina ce venea de afară.

     Mama părăseşte camera fără să mai spună nimic. Oare See-Hee şi Ha-Neul au fost azi la liceu? Nu am apucat să intru în clasă ca să verific. Mă rostogolesc în pat până ajung la marginea acestuia şi îmi caut telefonul pe noptiera pe care îl las în fiecare zi când vin de la şcoală. Nu-l găsesc. Oare unde l-am pus?

     Mă ridic din pat şi încep să caut prin fiecare colţişor al camerei, dar nu este de găsit... Dacă nu cumva l-am pierdut... Pe holul liceului... În timp ce fugeam ca o disperată pentru că am surprins nişte perverşi făcându-şi de cap! Cum l-am putut pierde?! Viaţa mea e complet distrusă!!!

     Încep să ţip şi să sar prin pat până când picioarele îmi cedează. Cine m-ar vedea că fac atâta tam-tam pentru un telefon probabil că m-ar crede nebună, dar dacă ar vedea ce am în acel telefon... Atunci m-ar duce direct la ospiciu. Toate pozele în care mă prosteam mai rău ca o maimuţă, tot yaoi-ul meu, toate mesajele cu fetele...

— Sunt terminată! Viaţa mea este terminată! ţip şi încep să arunc cu toate pernele pe unde apuc.

       După zece minute de ţipat, vorbit singură, şi plâns de milă, mama apare din nou în pragul uşii.

— Draga mea, te simţi bine? Sigur nu vrei să mergem la doctor?

     Sigur, mamă, să mergem la doctor şi să-i spunem că fiica ta este pe moarte deoarece cineva este pe cale (sau deja a făcut-o) să-i descopere colecţia ei de bărbaţi care o fac în cele mai nebuneşti poziţii. Da, sunt mai mult ca sigură că și voi o să aveţi nevoie de un doctor după ce veţi vedea acea colecţie.

— Nu, mamă, nu sunt bine. Viaţa fiicei tale este pe cale să se termine! îi spun în timp ce privesc pierdută tavanul, sufocându-mi pisica în acelaşi timp.

— Prietene tale au sunat. Ce s-a întâmplat? Nu ai vrut să le răspunzi la telefon de au hotărât să te sune pe fix?

     Nu mai aştept să aud ce mai are de spus şi sar ca arsă din pat, cobor scările cu viteza luminii, şi ajung în mai puţin de 10 secunde la telefon.

— Alo?!

— Hei, Mi-Young! Ne bucurăm că eşti bine! Ce s-a întâmplat? Cine era băiatul care a răspuns la telefonul tău? Ţi-ai făcut un iubit şi nouă nu ne-ai spus?! mă întreabă prietenele mele în cor, ca şi cum viaţa lor ar depinde de acele întrebări.

— Azi am surprins un cuplu în plină acţiune, şi în timp ce fugeam ca să scap de acea situaţie jenantă, nu am sesizat când telefonul mi-a căzut din buzunar. Viaţa mea e distrusă dacă cel care mi-a luat telefonul se uită în galeria foto şi la mesaje!!