Anul 2021
Primăvara. Un alt anotimp, un alt an.
Timpul trecuse foarte repede, ca şi cum totul se întâmplase în câteva secunde. Trecuseră alţi trei ani de la despărţirea fetelor de băieţii din BTS. Toate amintirile cu ei deveniseră de mult nişte imagini neclare în mintea acestora, dar cu un impact emoţional încă puternic asupra lor. În aceşti ani, s-au axat strict pe învăţat, vrând cu orice preţ să devină ceea ce îşi propuseseră... Şi le reuşise! În prezent, See-Hee, cea mai mare dintre ele, era prezentatoare la una dintre cele mai cunoscute agenţii de ştiri din Seul, reuşind această performanţă datorită profesorilor de la facultate, cărora aceasta le-a atras atenţia cu talentul şi dedicaţia ei. Mi-Young reuşise şi ea să facă ceea ce îşi dorea dintotdeauna, devenind un designer grafic destul de cunoscut printre agenţiile de idoli sau chiar printre lanţurile de magazine şi restaurante, găsind cu toţii atrăgător stilul ei de a edita, fiind siguri că banerele ei aveau să prindă la public. Ha-Neul devenise, aşa cum îşi dorea, o scriitoare, şi reuşise să-şi publice prima carte pentru cititorii adolescenţi, scriind din când în când şi scenarii pentru diferiţi regizori.
Pe scurt, toate mergeau bine în viaţa lor. Au continuat să fie bune prietene chiar şi după ce fiecare a dobândit slujba mult dorită, iar subiectul "relaţie" nu le mai era de mult cunoscut. Fiind ocupate, mintea nu le mai stătea la astfel de lucruri, deşi, în zilele lor libere, atunci când doar se relaxau în timp ce serveau o cafea sau o ciocolată caldă, era inevitabil ca gândul lor să nu zboare la anii lor de liceu... Ani pe care-i considerau cei mai frumoşi şi norocoşi, dar care acum le aduceau puţină durere atunci când amintirile din aceştia dădeau năvală în mintea lor.
ㅡ Agenţia de ştiri Yonhap, Seul, ora 18:00.
Era ora 18:00, iar See-Hee, împreună cu întreaga echipă de prezentatori, se pregătea fizic şi sufleteşte pentru a prezenta ştirile. Deşi era de câteva luni bune în domeniul ăsta, încă avea emoţii înaintea fiecărei difuzări, asta făcând-o să-şi ia şi câte zece minute de relaxare şi calmare înainte de a începe.
ㅡ Începem în cinci minute!
Vocea cameramanului răsună în sală, moment în care See-Hee priveşte panicată ceasul telefonului.
ㅡ La naiba! Ar fi trebuit să încep să mă relaxez mai devreme! exclamă, aruncând telefonul înapoi pe măsuţa de machiaj.
Se ridică în picioare şi începe să facă ture du-te-vino prin sală, repetând ceea ce trebuia să spună. Dacă ar fi văzut-o unul dintre cunoscuţii ei, nici n-ar fi crezut că este ea. Cu toţii o ştiau ca fiind o persoană curajoasă şi calmă, care nu s-ar fi panicat din nimica toată, dar asta se schimba atunci când venea vorba de a prezenta ştirile, lucru care o făcea mereu să se întrebe de ce naiba a ales să facă asta.
CITEȘTI
Unexpected Side » BTS
Fanfic❝Park Ha-Neul, Kim Mi-Young şi Jung See-Hee sunt trei adolescente stabilite de patru ani în Coreea de Sud, ce ajung într-un final la liceul mult dorit, în care, din păcate pentru ele, nu vor sta prea mult timp. Datorită mediilor şi cunoştinţelor lor...