16: Confesiune la înălţime

2.3K 192 46
                                    


Mi-Young POV:

— Neaţa! strig, coborând cele trei trepte care erau la intrarea în sala de mese.

— Neaţa! răspund toţi colegii, unii făcând cu mâna, iar alţii neridicându-şi privirea din farfurie.

     Săptămâna de vacanţă trecuse rapid pe lângă noi, nepetrecându-se prea multe. Se pare că nu toate excursiile sunt ca cele din drame. Oftez, aşezându-mă jos, lângă Ha-Neul, cu picioarele sub mine deoarece mesele din sală erau unele joase, fără scaune.

— See-Hee nu s-a trezit? o întreb pe Ha-Neul, ridicând mâna pentru a-mi fi şi mie adusă o porţie de mâncare.

— Mnu, răspunde cu gura plină, dar n-o puteam judeca pentru asta. Chiar arăta drăguţ când vorbea aşa.

— Ciudat. De obicei este prima în picioare, spun, pregătindu-mă să mănânc deoarece bucătarul deja îmi adusese mâncarea.

     După câteva minute de mâncat şi certat puţin cu cei din BTS, See-Hee şi-a făcut şi ea apariţia, alături de ea fiind Jin. Ea a luat-o la fugă, aşezându-se între mine şi Ha-Neul, bând cu poftă din paharul meu cu suc.

— Oh, se pare că frumoasa din pădurea adormită s-a trezit, glumesc eu, lovind-o uşor cu cotul şi râzând.

     Ea nu răspunde, doar continuă să bea suc.

— Se pare că ţi-a fost foarte sete, nu glumă, îi spune Ha-Neul, aplecându-şi capul sub paharul ei, vrând să vadă cât de repede îl termină.

     Jin se aşezase mult mai departe de ea, aproape de capătul mesei, dar dintr-o dată se ridică entuziasmat în picioare.

— Atenţie, dragi colegi! ţipă, făcându-i pe toţi cei din sală să-i ofere atenţia dorită. Oficial, eu şi See-Hee am făcut-o!

     În sală se face linişte completă, neauzindu-se nici musca. Toţi rămăseserăm uimiţi, inclusiv See-Hee care, la auzul anunţului făcut de Jin, scuipă tot sucul pe care-l avea în gură pe Namjoon, cel care era în faţa ei, pe cealaltă parte a mesei.

— Trebuie să fie o neînţelegere! spun, fiind la rândul meu uimită. Dacă ea chiar a făcut-o... nu le-ar fi spus celor mai bune prietene ale ei?!

— Sper şi eu să fie aşa, mi se alătură Ha-Neul.

     Ceilalţi băieţi începuseră să fluiere şi să-l felicite pe Jin, în timp ce fetele aveau o expresie uşor jenată şi ruşinată.

— De ce aţi tăcut cu toţii?! întreabă Jin nedumerit, lăsându-şi mâinile în jos. Mă refeream la faptul că eu şi See-Hee am devenit oficial un cuplu, termină, făcându-ne pe toţi să răsuflăm uşuraţi.

— Ya, Jin, perversule! Nu-i face pe ceilalţi să se gândească la prostii!

     See-Hee se ridică în picioare, aruncând cu paharul, acum gol, în Jin.

— Lumea trebuia să afle odată şi odată! Acum a fost momentul potrivit!

     Jin ţipă la ea, ştergându-şi de pe faţă sucul rămas ce sărise din pahar.

— Minunat. Am fost scuipat de iubita oficială a lui Jin, oftează Namjoon, ştergându-se de zor cu o tonă de şerveţele.

     See-Hee revine la locul ei, punându-şi mâinile la piept îmbufnată, iar Jin fuge către Namjoon.

— Ar trebui să fii mândru acum, glumeşte  Jin, ţinându-l de umeri pe Namjoon şi zdruncinându-l de zor.


Unexpected Side » BTSUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum